10 pacienți în stare critică, transferați astăzi din România în două spitale din Ungaria

0
Ilustrație / FOTO: Forţele Aeriene Române

În cursul zilei de astăzi, 14 octombrie 2021, a început transferul în Ungaria a primilor pacienți infectați cu SARS-Cov-2, aflați în stare critică, transmite Ministerul Sănătății.

Este vorba despre 10 pacienți, 8 dintre aceștia au fost internați în UPU din unități sanitare din București și 2 din Timișoara, aflați în stare stabilă, care sunt transportabili și care necesită asistență medicală de specialitate într-o secție de anestezie-terapie intensivă.

Din cei 10 bolnavi, un număr de 5 vor ajunge în centrul universitar Szeged, iar ceilalți 5 în centrul universitar Debrecen.

Transferul pacienților din zona de graniță se realizează pe cale terestră, iar transferul pacienților din București se efectuează atât pe cale terestră, cât și pe cale aeriană. Pacienții vor fi monitorizați pe tot parcursul drumului de echipe medicale complexe. De asemenea, personal din România a fost trimis în unitățile din cele două centre universitare pentru a asigura sprijinul necesar acestor operațiuni.

“Mulțumim vecinilor noștri pentru colaborare și sprijin. Este un gest absolut firesc, de solidaritate europeană, de care trebuie să ne bucurăm. Și noi, la rândul nostru am acordat sprijin altor state atunci când am avut posibilitatea. În Ungaria vom transfera 50 de pacienți aflați în stare gravă, în mai multe etape, în centrele universitare din Szeged și Debrecen”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

Reamintim că, România a început săptămâna trecută discuțiile cu autoritățile din Ungaria în vederea transferării mai multor pacienți Covid grav în țara vecină pentru tratament.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate