1.034 de copii încadrați în grad de handicap anul acesta

0

Pe parcursul primelor 5 luni din acest an 1.034 de copii din județul Neamț au fost încadrați în grad de handicap, prin hotărîre a Comisiei pentru Protecția Copilului. Cei mai mulți dintre copiii încadrați în grad de handicap au diverse afecțiuni asociate, fiind 379 astfel de cazuri iar 365 de copii au primit certificate de încadrare în grad de handicap din cauza unor afecțiuni mentale (retard psihic). 156 de copii sînt încadrați în grad de handicap din cauza unor afecțiuni somatice (afecțiuni interne) iar 32 de copii suferă diverse dizabilități fizice. Alți 14 copii au probleme auditive severe, 46 suferă de un handicap vizual, 32 au tot felul de boli psihice iar 5 au fost încadrați în grad de handicap pentru că sînt diagnosticați cu HIV/SIDA.
Lunar se înregistrează la Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului din cadrul DGASPC Neamț aproximativ 200 de solicitări privind încadrarea în grad de handicap, constatîndu-se creșteri de la o lună la alta. La sfîrșitul anului 2014 se aflau în evidențele DGASPC Neamț 2.243 de copii cu vîrste de pînă la 18 ani încadrați în grad de handicap.

Pașii necesari pentru încadrarea în grad de handicap a copilului
Părintele care suspectează o problemă de sănătate a copilului merge, iniţial, la medicul de familie. De acolo este îndrumat la medicul specialist, care stabileşte diagnosticul. Pe baza certificatului medical, părintele sau reprezentantul legal se adresează DGASPC Neamţ, la Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului, unde se face o evaluare pentru a se vedea dacă boala respectivă se încadrează în criteriile legale. Dacă sunt îndeplinite condiţiile, se întocmeşte un dosar cu toate documentele prevăzute de legislaţia în vigoare, se face evaluarea psihologică a copilului, dacă este cazul, iar ulterior dosarul ajunge la comisia pentru protecţia copilului care hotărăște încadrarea într-un grad de handicap. Se eliberează apoi un certificat de încadrare în grad de handicap, se stabileşte un plan de recuperare şi se face o cerere pentru a beneficia de drepturile legale. Copilul cu grad de handicap are dreptul la plata alocației de stat pentru copii în cuantum dublu. În funcţie de gradul de handicap, copiii beneficiază de buget complementar cuprins intre 39-106 lei lunar iar copiii incadraţi în gradul de handicap grav beneficiază şi de plata unui asistent personal (de regulă, unul dintre părinţi), în valoare de 724 lei lunar.

DGASPC

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate