01-05 APRILIE – ”SĂ ȘTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”

0

În baza acordului de parteneriat încheiat între I.P.J. Neamț și I.S.J. Neamț, în perioada 01-05.04.2013, în cadrul Proiectului ”Să știi mai multe, să fii mai bun!”, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității sprijiniți de polițiștii de proximitate și cei din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat în unitățile de învățământ din județul Neamț un număr de 25 activități de informare și prevenire a infracționalității. Activitățile au fost desfășurate în cadrul Programelor locale de prevenire aflate în derulare la nivelul I.P.J. Neamț, respectiv: ”Programul local de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor”, ”Programul local de prevenire a infracțiunilor de furt” și ”Programul local de prevenire a infracțiunilor cu violență”.
Beneficiari ai acestor acțiuni au fost 1886 de preșcolari și elevi din clasele primare, gimnaziale și liceu, precum și 89 cadre didactice din unitățile de învățământ din mediul urban și rural.
În cadrul acestor activități de informare au fost abordate teme de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor, de prevenire a infracțiunilor cu violență, a infracțiunilor de tâlhărie, a infracțiunilor de furt – răspunderea penală în cazul minorilor care au săvârșit fapte antisociale, prevenirea absenteismului școlar, accidentelor rutiere, pornografiei infantile pe internet și a traficului de persoane, a consumului de substanțe interzise (droguri, alcool, tutun) și teme de educație civică, precum drepturile și îndatoririle copilului și prevenirea discriminării.
De asemenea, au fost organizate concursuri de întrebări și răspunsuri pe linie de educație rutieră și educație antivictimală generală, participanții fiind răsplătiți cu pliante, flyere ce conțin recomandări și sfaturi preventive și ”legitimații de pieton isteț” și de ”polițist pentru o zi”.
În data de 02.04.2013, la sediul I.P.J. Neamț s-a desfășurat o activitate cu caracter inedit, ce a avut ca beneficiari elevii clasei a X-a E din cadrul Colegiului Național Calistrat Hogaș din Piatra Neamț, însoțiți de d-na subprefect Daniela Soroceanu.
Activitatea de la I.P.J. Neamț a reprezentat o continuare a etapei de informare a elevilor privitoare la practica și procedurile de tragere la răspundere penală a infractorilor, precum si prezentarea ofertei educationale ale unitătilor de învătământ MAI si promovarea meseriei de politist. Elevii au prezentat interes față de cazul tablourilor sustrase dintr-o colecție particulară din Piatra Neamț.
După ce au asistat la o ședință de judecată în cursul anului 2012, în cadrul proiectului ”Școala Altfel”, s-a dorit continuarea acestuia în anul 2013, astfel organizându-se o dezbatere cu participarea procurorului și polițiștilor implicați la rezolvarea cazului și recuperarea bunurilor de artă.
Cu această ocazie, elevii au luat contact cu o serie de compartimente specializate care conlucrează în activitatea de cercetare polițienească după principiul etapelor parcurse din faza de sesizare până la propunerea trimiterii în judecată a făptuitorilor.
Un moment apreciat de tineri a fost reprezentat de programul de antrenament al lucrătorilor S.A.S., cunoscuți publicului larg cu apelativul ”mascații”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate