PNL Piatra-Neamț – se taie coada câinelui sau finalul amână pronunțarea?

De la nașterea oficială a primului nucleu liberal marca PNL, la Piatra-Neamț (ianuarie 1990), încoace, momentele cu adevărat faste au fost puține. Entuziasmul începuturilor rămâne o amintire frumoasă, ca o uvertură la o operă despre renașterea României. În special pentru publicul cu opțiuni liberale ferme. Activiștii oficiali de serie nouă e puțin probabil să aprecieze (sau măcar să aibă habar) ce-au însemnat fondatorii Mihai Berariu și Ioan „Țuțu” Iftimia.

• 

• 

Reușiseră să strângă în jurul lor – cu sau fără adeziuni – o echipă de oameni respectabili și tineri valoroși, practic lumea bună a orașului. Marele liberal Nicu Enescu, cel care împreună cu Dan Amedeo Lăzărescu și Sorin Bottez a luat decizia reactivării PNL, pe 22 decembrie 1989 după-amiaza, i-a îndrăgit nespus pe ai noștri. Radu Câmpeanu și doamna Dina se simțeau ca acasă. Totul se baza pe valoarea oamenilor, pe convingeri, pe educație. Câteva sute de kilometri mai la sud, studenți pietreni din Capitală roiau nechemați, netrimiși de nimeni în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu și Dinu Patriciu, în vechiul sediu de pe Bulevardul Magheru. Provenineța dintr-un oraș special, cultura și tradiția locului le ofereau un ascendent.

Un alt moment fast, de această dată pentru jocul de putere în forțaj, din grupa mare, trebuie recunoscut, e legat de implicarea autoritară și personalizată a lui Gheorghe Ștefan. Ce-a făcut până în final, ce faună a trăit minunat pe lângă el, ce-a lăsat în urmă e altă istorie. Se reține că PNL Neamț conta politic la nivel național mult peste nivelul PSD & Ionel Arsene de azi. N-au învățat nimic.

Fără îndoială, constituirea Uniunii Social-Liberale, în februarie 2011, pe fondul curentului național anti-PDL, a creat condițiile unei relansări. Peneliștii aproape că își pictaseră pe steag un soare în locul săgeții. Au trecut de atunci opt ani, opt din cei 29 de istorie. Sau de hi-historie, cum zicea un liberal vechi, pe-a cărui legitimație numărul de ordine e dintr-o cifră! La poale de Ceahlău, cu accent pe activitatea din „căldarea” dintre Cozla, Cernegura și Pietricica, liberalii profunzi nu încăpeau de noile găști bine vopsite, fain mediatizate. Pe altarul unei credibilități susținute exclusiv cu gura, isprăvi antologice, precum cea din 2000, erau tratate în registrul „never again”. Atunci, pe mâna vicepreședintelui național Valeriu Stoica și a unui președinte județean de vitrină, PNL a desemnat drept canidat de primar la Piatra-Neamț pe șeful tarabagiilor din Piața Centrală. Culiță Crăciun obținea 455 de voturi (0,88%), adică nici pe ale membrilor de partid.

Până la criza curentă, deschisă de demisia primarului Chitic din funcția de președinte al organizației locale, alte câteva întâmplări au semnificații prea repede uitate. În 2012, candidatul de primar binecuvântat inițial de însuși Crin Antonescu era Viorel Chirilă, un om sobru, energic, echilibrat, liberal incontestabil. În urma negocierilor cu voiculescienii, a intrat în cursă conservatorul Cătălin Drăgușanu, un tânăr apărut ca de nicăieri. A pierdut onorabil (37,40% față de 43,10%) în fața lui Pinalti și a Alianței Electorale Populare Progresiste Europene Liberale (APEL). Ciudata alianță se baza pe Gheorghe Ștefan (PDL) și Culiță Tărâță (UNPR), având ușoare inflexiuni de PNȚ-CD. Tărâță câștigă la mare luptă președinția județului, iar negocierea și funcționarea majorităților în Consiliul local Piatra-Neamț și Consiliul județean pot fi rezumate într-un singur cuvânt simplu și popular: panaramă. Pe acest fond, nu altul, cu un USL nefuncțional, rivalitățile și interesele din PNL au dat constant în clocot, au produs rupturi.

Alegerile europarlamentare din 2014, când partidul plimba prin țară un fel de Cupă a Campionilor Europeni, le-au adus o frumusețe de umilință administrată de Mircea Diaconu, din postura de candidat independent. I-a bătut pe zona urbană, cu accent pe Piatra-Neamț și Roman, de nu știau cum îi cheamă. Degeaba dădeau vina pe voturi direcționate dinspre PSD; aiurea, grosul susținerii actorului venise, pe lângă indeciși, de la electoratul liberal. Rămâne în istorie mesajul său de mulțumire adresat nemțenilor după anunțarea rezultatelor. (La ce hal de listă prezintă în acest an, este rezonabil de estimat o repetare a istoriei, cu voturi liberale îndreptate spre Norica Nicolai, Renate Weber și Varujan Vosganian de la ALDE, dar e prea devreme de dezvoltat acest subiect.)

Transferarea lui Mugur Cozmanciuc, la început la pachet cu Radu Surugiu, și unficarea aceea ciudată cu PDL, cu toate talentele etalate de o serie de băsiști inconfundabili, sunt dee asemenea omise din analize. Nu din prudență, cât din indolență. Poate că ultimul lor moment fast cu adevărat, în Piatra, s-a înregistrat în 2015, când l-au preluat oficial pe Dragoș Chitic după tentativele PSD de a-l descăuna de la conducerea orașului. Cinstit vorbind, și Cozmanciuc promitea. Mulți l-au luat în seamă. Însă, doar poveștile au rămas din el. Calculele politicianiste, agravarea vizibilă a clivajului din organizația pietreană, toate dublate de înțelegerile folclorice din culise, au făcut anul trecut ca lumea să înțeleagă altceva din răfuiala cu biroul politic local. În loc de dispute legate de terminarea colaboraționismului cu PSD, a rezultat că lupta era pentru care grupare – Cozmanciuc cu județul sau Chitic cu municipiul – se va poziționa mai avantajos, mai călduros față de PSD. Jalnică situație! Mai ales pentru că fără sprijin financiar guvernamental serios, girat de PSD Neamț, ca mâine se închide primăria pietreană.

Între timp, s-au cronicizat ridicolele conferințe de presă la care primarul apărea cu un sobor de consilieri și alți fruntași. Soborul, uneori în formă restrânsă, era nelipsit inclusiv de la vizitele de lucru, alte întâlniri, alte evenimente. Cei din PNL știau ce se petrece de fapt în organizație. Inclusiv Ludovic Orban, care a uitat să-i facă vânt lui Cozmanciuc. Brusc, instantaneu și deodată a șters cu buretele „virajul” acestuia spre Cristian Bușoi în campania internă pentru președinția partidului. Toți știau, dar nu îi deranja, nu le păsa.      

Ajungând la proaspetele reglări de conturi, se accentuează teribil pe demonizarea unor țapi ispășitori. Poate ține. Interesant este că se fac mari eforturi pentru a rupe episodul de context și de-a ascunde contextul. Iar acesta înseamnă campania pentru europarlamentare. E vorba de cheltuieli adevărate, importante. De unde bani, cine investește? E vorba de activism convingător. Cu cine? E vorba, la final, de rezultate. Cum le obții? Cu gargara din conferințele de presă cu sobor, cu obișnuința de-a se ascunde mereu pe Facebook, cu tentativele jenante de intoxicare și manipulare – pur și simplu nu faci față. Eludarea acestor factori determinanți, a presiunii alegerilor și mascarea sub o poveste de unitate poate face parte din joc. E al lor, să fie sănătoși, că pentru minte riscă să fie prea târziu, dar de ce încurcă liberalismul? La ei, tradițional, am avut pretenții, chit că deseori nu meritau. Din pretenții, nu din altă parte, izvorăsc și criticile pe care nu ezită să afirme că vin în ajutorul PSD. Nimic mai fals. De la PSD nu am avut pretenții decât atunci când, în Neamț, au scos în față oameni valoroși. De la PNL, asta e istoria, am avut pretenții pe fond.

Tulburările actuale e greu de crezut că se vor încheia printr-un acord politic intern durabil și suficient de convingător. Indiferent dacă taie coada câinelui dintr-odată sau decid un final siropos care să amâne pronunțarea, nu vom asista decât la o redistribuire a acelorași protagoniști. Alții nu-s.

Viorel COSMA

ACTUALIZARE (19 aprilie):

După cum se vede, finalul a amânat pronunțarea. Sec de tot, fără urmă de sirop. Orice alte cuvinte despre seriozitate și responsabilitate sunt de prisos.