MFP continuă şi în luna martie emisiunile de titluri de stat pentru populaţie

0


       Românii pot subscrie de luni, 4 martie 2019, pentru patru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei din cadrul Programului Tezaur, cu scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  •    în perioada 4 – 22 martie 2019 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului
  •    în perioada 4 – 21 martie 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban, iar în perioada 4 – 20 martie 2019 din mediul rural.

       Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

       Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate.

       Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

       De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile si se pot răscumpăra în avans.

       În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitate.

       Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturităţile vor fi stabilite în funcţie interesul manifestat de investitori.

      Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pewww.mfinante.gov.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro,www.posta-romana.ro.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate