Primarul Dragoș Chitic chiar se ține de cuvânt și se reabiliteaza stradă după stradă
La început s-a zis că e campanie electorală, mai apoi că este inerția de după campania electorală, dar după cum vedem cu toții de ceva luni au început să se reabiliteze străzile din Piatra-Neamț și nu se asfaltează ca acum ceva ani, adică o stradă în 2 săptămâni și după aia peste 3 luni se mai face ceva. Chiar în fiecare zi vedem lucrări de reabilitare în desfășurare în diverse puncte ale orașului, ba în Mărăței, ba în centru, ba în Precista, ba pe variantă. În fiecare zi se face ceva. S-a reabilitat în cele câteva luni din acest an mai mult decât s-a reabilitat în 4 ani în alte perioade.
Cu vestuță reflectorizantă sau fără, cu agendă sau fără, primarul Dragoș Chitic apare la toate aceste lucrări și nu se mai oprește din reabilitat. Este pentru prima oară în Piatra-Neamț când un primar are un astfel de comportament într-un an care nu este electoral. În sfârșit putem spune că suntem un oraș cu o administrație normală la cap.
Am văzut că sunt discuții în mediul online pe marginea calității unor lucrări de asfaltare sau de disconfortul legat de închiderea circulației pe unele sectoare de drum unde se lucrează, dar aceste neajunsuri trebuie depășite deoarece în sfârșit chiar se face ceva în orașul acesta în afară de a se petici asfaltul și a transforma gropile în dâmburi.
”Primarul funcționar, nu vizionar” funcționează și, na că are și viziune atât timp cât lista cu drumurile de reabilitat este de abia la început și chiar se realizează lucrările în realitate, nu doar pe hârtie.
Iosub Robert
Am si eu o intrebare.Ok ca face treaba dar de ce face si străzile care sunt bune ex.strada de la costarica cafe ca acea strada s-a făcut anul trecut si era buna.mie mi se pare ca omul încasează bine de la cei care asaltează
Am ajuns sa ne bucuram când cineva își face treaba¿ Alexandru Lăpușneanu nr 7 când va fi asfaltata? Abia ce am schimbat rulmentul de pe dreapta din cauza gropilor de acolo.
Felicit edilii orasului pentru ca au gasit pentru clafirea noua a pietei centrale o intrebuintare „Loc de fumat” .Asa scrie pe usile fe acces.
Pe Mihai Stamatin s-a turnat asfalt pe o porţiune, prin faţa bisericii, deşi strada a fost făcută, în totalitate de vreo 2 ani (lucru de mântuială, desigur). Ce să vezi…cam la vreo 20 metri, în faţa scărilor de pe lângă biserică, unde era o groapă care a fost peticită mai demult, care s-a lăsat între timp, s-a pus, pur şi simplu, pietriş. Nu puteau cei de la Publiserv să peticească şi această groapă dacă tot suntem la Marea Peticeală? În rest, prin Dărmăneşti, groapă lângă groapă ( lângă piaţă, în faţă la Adridan, la Maelvi, etc, etc)
BRAVO!speram sa si vedem!✌
Bravo
Multe laude ,putine fapte
Daca circulă zilnic pe variantă de la Sarata pinâ la 1 Mai nu o să mai fie asa de mindru de realizările primăriei .Se fac cirpeli nimic mai mult ,
Pacat ca asfaltul se toarna aiurea, gurile de canal au ajuns mai rele decat gropile la cum a fost turnat afaltul in jurul lor.
Sunt curioasa cand ajung pe Aleea Armoniei…. arata ca dupa razboi…. de cand locuiesc aici ( 1998 ) nu a fost asfaltata niciodata… ma intreb daca si strada dl Chitic arata ca strada mea? Cred ca nu, ca doar nu sunt primar 🙂
Un mareRespect” d-lui Primar!
Bravo toate la rind
Domnul Chitic este cel mai gospodar, harnic, vizionar, priceput, dedicat, devotat si bun PRIMAR care l-a avut Piatra Neamtul de la Nicu Albu incoace. Bravo lui!
Felicitari majore si consilierilor din echipa PNL cu care aplica vizionar si pragmatic programul Piatra Neamt 2020.
Echipa PNL e de 2 bani ,fara PSD-ALDE nu se face nimic ca ei sint majoritari,si nu uitati ca banii ia adus suplimentar de la guvern ca si banii pentru piata Ionel Arsene
Promisiunile din campania electorală privind strada Izvoare….???? Pe când?? Sau a uitat domnul primar că orașul acesta mai are și un cartier numit ” Gara Veche”…
Strada darmanesti e petic peste petic.aia nu e asfaltare.mergeti in alte orase sa vedeti ce inseamna asfaltari nu praf in ochi.dar centru e mereu fistichiu.in rest …..
Primarul Dragos Chitic Chiar isi face treaba Cu respect domn` Primar
Am dori un pic de responsabilitate la receptia lucrarilor si un respuns cat se poate :Portiunea din zona ,,ursuleti ” ,statia peco si mai indraznesc sa intreb de varianta Lct.Draghescu sau e blestemul Rotaru ?.
UN FT. BUN CETATEAN A ORASULUI PIATRA NEAMT. BRAVO COSTICA!
Poate merge domnul primar de la regiment pana la Langeloti sa vada cum arata un drum pe timpul razboiului respecti str Izvoare
Daca s-ar face lucrari de calitate, da e foarte bine,dar cred ca se fac in mai multe puncte ale orasului sa fie vazut.
Poate chiar și 1Decembrie 1918 la E uri ar fi superb
Asfalt peticit,până in toamnă gropile sunt la loc, vorbe în vînt, mare lucru nu se face, mergem din rău in mai rău domnilor dragă.
ar fi cazul…
As avea o sugestie si chiar v as ruga sa ajunga la urechile mai marilor nostri,sa se ocupe si de spatiile de joaca unde copiii nostri daca se impiedica isi julesc genunchii in pietre,se taie in cioburi si asa mai departe!Nu mai zic de starea topoganelor,a scranciobelor in care se pot zgaria sau taia!Multumesc !
Da, asa este ! Mai ales ca foarte multi parinti isi educa copii sa umple parcurile de pungi cu snaks-uri,doze de suc, pungi de pufuleti, cornuri s.a.m.d./
Varianta e varza totala,incepand de la piata mare si pana la 1 Mai
Asta nu este asfaltare ci carpire. Mai discutam la anul pe vremea asta despre calitatea asfaltului turnat…
Îmi vine sa rad! Nu vedeți ce capete de străzi se asfaltează?
Ce bun primar avem. Dar la notiunea de profesionalism din partea celor care asfalteaza nu putem comenta ca sunt zero.
Si cele doua străzi de langa IMS,,Ceahlau”-cand vor urma?Ca asteptam in zadar din martie 2014 sa-si amintească Primaria si de locuitorii de aici!
In Darmanesti s-a asfaltat parcarea pentru taxi in loc sa se asfalteze sensul giratoriu si pe pod…. Nu asfaltam pe unde se circula….Asfaltam unde se sta….Care a fost logica???
Strada izvoare pe cand?
SI LA MAELVI CAND SE INTAMPLA MINUNEA ???
Strada de la iesirea din oras spre bicaz.(bucata de la socar pana la petrom este dezastru).
Dacă este lege sa fie pentru toţi
Bine ar fi să de-a autorizaţii pentru balcoane celor de la parter care nu au asa ceva.
Dar ei ştiu să de-a mai usor amenzi, ca au nevoie de bani la bugetul local.
Când am fost la. Primarie domnul arhitect şef mi-a dat o soluţie să usuc hainele in baie si să-mi cumpăr un dezumiduficator, oare el aşa îşi usuca hainele?
Când au avut nevoie de voturi proştii au fost buni( mă număr printre ei, din păcate) şi acum le dă amendă pentru un acoperiş din plastic.
RUŞINE SĂ VĂ FIE.
Sunt f. multi cu balcoane construite la parter , intreb si eu ? Roxana cum au construit?
Bine ar fi să ştiu
Eu una sunt terminată psihic de o vecină, poliţia locală şi primărie pentru un acoperiş din plastic unde uscam hainele, care acum nu mai este
Barca doamnei
Sper din suflet sa asfalteze si drumul din darmanesti respectiv Bloc 40-Maelvi, ca e horror! Spar, rupt, pecitit si in valuri!
P.s. Ce-mi place cand se posteaza despre un anumit subiect si lumea deja incepe sa devieze de la subiect ..ba de spitale, scoli etc. E vorba de rebilitarea strazilor,nu e vreun post despre spitale, ramaneti pe subiect sau cautati stirile cu pricina si spuneti-va of-ul acolo.
Primarul Chitic cand se va ocupa mai serios pentru a da piata centrala in folosinta?pacat de cea investitie,si de cei ce au de vandut ceva sau cumparat cate ceva din piata
ar mai fi de reparat si in zona sensurilor giratorii 😉 cand permite timpul si traficul, sensul giratoriu din fata lild din maratei si cel din sensul giratoriu din precista, scoala 4
In primul rand ar trebui sa faca ceva cu spitalul judetean ,este infect trebuie renovat si dupa altele.
spitalul judetean este al consiliului judetean… ce treaba are primaru` cu ce se intampla acolo ?
ma jur ca 80% dintre romani habar nu au despre diferenta dintre administratie locala si cea judeteana…
spitalul județean apartine Consiliului Județean. Nu tine de Primărie.
Poate ar reabilita si TOATA, nu doar plombe si retusuri, strada Mihai Stamatin, mai exact intrarea pe varianta Fermelor dinspre Roman, cum se coboara pe dreapta si se trece pe sub pasarela.
Este dezastru toata aceasta sosea, inclusiv toata varianta Fermelor!
Dezastru aceasta zona!!!
Și strada Bistriței, de la Sărata la stația de salvare…e jale și acolo!!
bine ca s-a asfaltat PRIVIGHETORII ,ca isi stricau stabii masinile…
in sensurile giratorii, din precista de la sc 4 si la lidl de langa Mc, sunt ,,cateva„ gropi!!
În sfârșit un Pietrean gospodar demn de apreciat! Bravo !
Drumul (strada) intersectie cu varianta pana la cartierul Speranta, cand se asfalteaza – la un covor ma refer? Sau este drum judetean si nu este administrat de Primarie? S-au executat niste plombari, dar nu mi se par indeajuns pentru a elimina disconfortul. Stiu, e mai complicat, pana nu se asigura scurgerea apelor, dupa fiecare ploaie vor aparea gropi pe partile laterale ale carosabilului.
Dacă ar fi așa de treabă ar asfalta și el varianta că este mult mai importantă decât străduțele dintre blocuri.
Așteptăm și în Dărmănești pe aici nu prea vedem pe nimeni .Cam dezolant privirii:bănci putrede și nevopsite,spații verzi necosite, garduri de protecție spații verzi lipsă total,aleei ca după război și nema’turate ,în schimb ne mândrim cu mizerii de câini peste tot și cu taxe la fel ca și restul orașului
poate ar fi timpul sa mustrati si vecinii aia care stau toata ziua pe banca in fata blocului si sparg seminte… sa se mai organizeze sa dea cu matura, sa mai schimbe o scandura.. etc
prin afara asa vezi, gospodari care pun de la ei, numai ca spatiul din jurul blocului lor sa arate bine
la noi, sa vina primaru` sa ne dea de toate, sa ne faca curatenie, sa vopseasca bancile, sa ne faca de mancare….
ca noi n-avem timp de atatea telenovele dimineata, seminte sparte in fata blocului la pranz, si ochii cat cepele seara la antena3
Daca vrei frumos in fata blocului misca-ti hoitul la treaba .