La Radeni-Pastraveni-Neamt prospectiunile au dat din nou peste opozitia ferma a localnicilor

51

radeni-neamtInarmati cu o hartie de la CJN cu semnatura tovarasului presedinte Culita Tarata, pe care au multiplicat-o si au oferit-o spre studiu localnicilor, cei de la Prospectiuni SA au venit la Radeni sa faca ce stiu ei mai bine si nu au venit singuri, ci avand alaturi jandarmi, politistii din comuna si chiar insusi primarul, deoarece de data aceasta legal, se pare ca doreau sa ajunga pentru desfasurarea activitatilor specifice intr-o zona unde detineau acordul necesar de la proprietar.
Spre deosebire de Razboieni unde s-a putut vorbi de un dialog intre autoritati si localnici, in cazul comunei Pastraveni oamenii au lasat pentru alta data vorba frumoasa, iesind cu mic cu mare, de la copii la bunici si blocand drumul si trimitand la plimbare pe cei de la prospectiuni impreuna cu autoritatile care-i insoteau.
Desi avertizati ca sunt pasibili de dosare penale, localnicii nu au cedat si nici nu au fost impresionati in vreun fel nici de hartiile cu semnatura lui Culita Tarata impartite de cei de la Prospectiuni, hotarand sa isi pazeasca satul cu orice riscuri. Deja aflam pe surse ca autoritatile nu au fost la fel de indulgente cu taranii precum cu cei de la prospectiuni si au si aplicat cateva zeci de amenzi, ba chiar se vorbeste la nivelul firmei Prospectiuni SA de deschiderea de dosare penale si punerea localnicilor la plata unor despagubiri. Speram sa fie vorba doar de un zvon. Nu vreau sa ma gandesc cum ar reactiona acei oameni care traiesc cu cateva miloane de lei vechi pe luna daca ar fi pusi la platit amenzi sau despagubiri … cred ca atunci chiar nu-i mai opreste nimeni.
Si aici, ca peste tot, lipsa de comunicare a celor de Prospectiuni SA si naivitatea cu care au crezut ca vor impresiona localnicii cu semnatura tovarasului Culita Tarata sau cu un acord al unui mare proprietar de paduri, au dus la o situatie tensionata din care sincer nu stiu cum se va iesi caci satenii sunt foarte fermi pe pozitii, constienti ca incalca legea, iar in cazul Radeni nu prea mai poate spune nimeni ca e vreo influenta a ONG-urilor ecologiste care agita spiritele, caci am fost la fata locului si nu era nici picior de strain, ci doar o multime de sateni care refuzau cu inversunare sa permita accesul prospectatorilor in zona si mai mult de atat, oamenii nu stiau nici macar pentru ce firma se fac prospectiunile, ce cauta sau alte informatii de baza, iar vina pentru neinformarea lor apartine exclusiv autoritatilor care ar fi trebuit sa constate ca cei de la Prospectiuni nu comunica eficient si sa-i oblige sa faca activitati de informare in randul cetatenilor pentru a nu se ajunge la situatii tensionate cum e si cazul celei de azi.

Iosub Robert

Drept la replica:

O nouă încercare de denigrare a Patriarhiei din partea unor persoane iresponsabile

Referitor la materialul de presă preluat de site-ul de ştiri HotNews dintr-o publicaţie online din Piatra Neamţ despre protestele localnicilor din satul Rădeni (Neamţ) împotriva exploatării gazelor de şist, reamintim:

1. Patriarhia Română respinge categoric orice insinuare despre o presupusă întâlnire a reprezentanţilor ei cu delegaţi ai companiei americane Chevron pentru a discuta despre un presupus sprijin financiar pentru Biserică în schimbul susţinerii exploatării gazelor de şist. Acestea sunt dezinformări ale unor persoane iresponsabile, apărute în presă şi anul trecut, cu intenţia evidentă de denigrare. Potrivit informaţiilor oferite de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, presupusul „călugăr anti-prospecţiuni“, care calomniază pe Patriarhul României, nu este monah al Schitului Cuvioasa Parascheva, aşa cum se recomandă în mod incorect, ci locuieşte în satul Rădeni de câteva luni, poartă în mod ilegal haine monahale, este prezent permanent la proteste şi dornic de a acorda declaraţii pentru presă.

2. Potrivit hotărârii Sfântului Sinod din 29 octombrie 2013, pentru clarificarea problemei exploatării gazelor de şist în România, autorităţile competente ale Statului român trebuie să exprime o poziţie clară referitoare la acest proiect considerat strategic şi să asigure o informare completă şi corectă la nivelul comunităţilor locale despre avantajele şi consecinţele pozitive şi negative ale unei asemenea exploatări. În acest sens, reamintim că Parlamentul European a adoptat anul trecut o propunere legislativă prin care impune studii de impact pentru toate proiectele ce presupun fracturare hidraulică şi consultarea populaţiei în cazul acestor proiecte. Hotărârea sinodală recomandă clerului ortodox să se abţină de a participa personal la manifestaţii publice pro sau contra proiectului pentru a nu dezbina comunitatea ortodoxă, ci să solicite autorităţilor în drept lămuriri şi implicare responsabilă.

În concluzie, ca şi anul trecut, Patriarhia Română constată aceleaşi încercări de dezinformare din partea unor persoane iresponsabile, precum şi atenţia specială a aceloraşi instituţii media în preluarea cu promptitudine a acestor insinuări despre o presupusă implicare a Patriarhiei în problematica exploatării în România a gazelor de şist, cu scopul evident de diversiune şi denigrare. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
51 Comentarii
  1. DEEA spune

    CA O CONCLUZIE PT.CA INCEPE SA MA PLICTISEASCA DEZBATEREA :
    Cred ca nu te intereseaza economia tarii noastre, n-ai capacitatea necesara sa te gandesti macar ce inseamna cu adevarat o economie si nici studiile necesare pentru a avea o parere valabila cu privire la acest subiect. Te-ai uitat si tu la doua filme conspirative pe youtube si ai citit un blog scris de un om dubios si crezi ca stii ceva sau banuiesti ca stii dar de fapt nu stii nimic, pot sa afirm chiar ca „arzi gazul” de pomana !

    1. Ioan spune

      Economia tarii noastre, ma faci sa rad, Tara noastra a fost vanduta bucatica cu bucatica si de castigat au hotii din europa si america. Ce a construit Ceausescu cand era la conducere nu au reusit sa vanda Iliescu,Constantinescu si Basescu in 25 de ani, Acum am si eu o intrebare Daca pe Ceausescu, care a asigurat Romaniei o economie foarte buna, chiar daca nu traiam in lux dar toti aveam serviciu si carte de munca, toti copii faceau liceu sau scoala profesionala si isi gaseau un loc de munca, dar l-am impuscat, cu acesti ticalosi care ne-au vandut cum ar trebui sa procedam?!

      1. feraru marcel spune

        Din pacate domnule Ioan, sunteti nostalgic. In DEMOCRATIE, indivizi cu o asemenea mentalitate nu sunt acceptati.Azi, traim in libertate si bunastare dupa ce am scapat de toate fiarele vechi, gaurile negre care ne impiedicau dezvoltarea. Cum ar trebui sa procedam ?? Sa fim mult mai deschisi investitorilor straini, sa le oferim forta noastra de munca pentru ca ei aduc noul si civilizatia in tara noastra. Perioada Ceausista, asa zisa „Epoca de aur” trebuie aspru criticata si denigrata pentru ca poporul sa nu mai traiasca oribilele vremuri de atunci. Facand asa si votand fortele democratiei autentice ne asiguram traiul bun, liber si imbelsugat.

  2. Vass spune

    Prospectiuni SA=Afacearea USL, Cu ce credeti fratilor ca se fac campaniile electorale de milioane de euro, cum credeti ca au agonisit primarii avere si bani de nu le mai stiu numarul si noi, cetatenii comunei traim asa cum putem daca muncim avem daca nu, nu avem, pe langa faptul ca traim intr-o comuna de mizerie, repet mizerie, cu niste drumuri vai mama lor, cu un camin cultural care abia se mai tine pe el,cu o primarie de parca zici ca e grajdi,balasteaza drumurile de 6 ori pe an si ori de cate ori ai ocazia sa rupi masina in doua, cu un primar care se afla in primarie de vreo 20 de ani si nu a stiut altceva decat lui sa ii fie bine si cu o avere care nu se putea face dintr-un salar de primar(terenuri, utilaje agricole, masini etc.) s-a gandit sa ne vanda comuna celor de la PROSPECTIUNI S.A, care vor fora hidraulic pamantul si vor otravi panza freatica odata cu ea si solul pe care fiecare cetatean il cultiva asa cum poate si se hraneste. De acum pe el nu il mai intereseaza de comuna banul sa intre in buzunar, poate fi considerat un Criminal in serie pt ca ori de cate ori a avut ocazia ne-a vandut.

  3. DEEA spune

    CA SA VEZI CA TOT VORBEAM DE INSTIGATORI:
    „Patriarhia Romana arata ca presupusul calugar care l-a acuzat pe Patriarhul Daniel ca a fost cumparat de Chevron „nu este monah al schitului Cuvioasa Parascheva, asa cum se recomanda in mod incorect”.

    Mai mult, Patriarhia arata ca, potrivit informatiilor oferite de Mitropolia Moldovei, presupusul calugar anti-prospectiuni locuieste in satul Radeni de cateva luni, „poarta in mod ilegal haine monahale, este prezent permanent la proteste si dornic de a acorda declaratii pentru presa”.

    ADMIN: De ce ceilati calugari prezenti il numeau „frate” si nu au zis ca nu e calugar sa ne dam si noi presa seama ?:)

    1. feraru marcel spune

      Hm…nene Roberte,dac-or fi avand pregatire pe la manastirea aia de-i zice SECU ?? „E” frati ! Amu zisei si eu, asa, intr-o doara.

    2. ADMIN spune

      Hai te rog inceteaza, prea mult bati campi, acesti oameni isi apara cu viata pamantu si nu permit unor hoti cum sunt cei de la Prospectiuni inclusiv primarul comunei care nu stiu de unde sa mai scoata bani si s-au gandit sa scoata gazele de sist din sat otravind apa si solul.

      1. feraru marcel spune

        Stimate ADMIN, probabil ca ati gresit andrisantu’ pentru ca nu pot sa cred ca mie imi adresati invitatia de a nu mai bate campii. Un om cu pregatirea d-vs, cu inteligenta care va caracterizeaza, ar fi motivat cu exemple invitatia la adresa-mi. Va rog sa-mi permiteti sa va rog respectuos ca altadata sa verificati cui adresati raspunsurile d-vs atat de sugestive. Va rog sa-mi iertati curajul de a va atentiona prieteneste. Nu de alta, dar, cum spunea un alt „prieten”, sunt cam negru-n cerul gurii, iute la manie, slobod la limba si spurcat la gura. Va multumesc din suflet pentru intelegere. Raman al d-vs sincer admirator si sustinator.

    3. DEEA spune

      Pe viitor,fiti mai selectiv in ceea ce priveste persoanele intervievate,nu orice schizofrenic isi poate da cu parerea intr-un reportaj,mai ales cand reprezinta biserica.Asa manipulati oamenii,poate Mitropolia va ia la ochi pt.dezinformare,aveti grija…

      ADMIN: Intr-o multime de oameni vorbeste cine vrea… nu facem noi liste cu cei care iau cuvantul, iar strict in cazul acelui calugar oamenii au zis „sa vorbeasca parintele” iar ceilalti calugari il numeau „frate”. Ce trebuia sa facem noi in acest caz ?
      Dar tot nu am inteles cum de sunteti asa de implicat(a) intr-un subiect din Neamt daca dvs. sunteti din Bucuresti ? Aveti in fisa postului sa combateti acest subiect ?:)

      1. DEEA spune

        TOCMAI,DINTR-O MULTIME DE OAMENI TREBUIE ALESI CEI CARE CHIAR AU UN CUVANT DE SPUS SI II REPREZINTA PE CEILALTI,NU V-ATI DAT SEAMA DUPA PRIMELE CUVINTE CA OMUL NU E IN TOATE MINTILE SI PARE CAZUT DE PE ALTA PLANETA,ERA SI NORMAL CA BISERICA SA SE DEZICA DE ASEMENEA IMPOSTOR.VA REPET,SUNT DIN P.NEAMT,NU STIU CINE V-A SUFLAT CA SUNT DIN BUCURESTI,POATE MAMA OMIDA SI DEZBAT SUBIECUL CA ORICE CETATEAN DOAR CA UN PIC MAI IN CUNOSTINTA DE CAUZA.APROPO,INCA NU M-AU CONTACTAT ONG DIN BRASOV,SUNT SIGURA CA ATI VB CU EI DE SUNTETI ASA PORNIT.

        ADMIN: Nu stiu ce spuneti dar e clar ca nu prea iesiti din casa. Omul nu parea a nu fi in toate mintile. In general in mediul rural auzi tot felul de opinii de acest gen. Oamenii nu sunt bolnavi la cap, ci doar traiesc intr-un mediu aproape carceral si nu au acces la informatii. Mai mergeti pe la tara si mai stati de vorba cu oamenii…

        1. DEEA spune

          FELICITARI DACA DVS I-ATI INTELES DISCURSUL,NOI ASTIA MAI CU SCAUN LA CAP AM VRUT SA SUNAM LA 112 SA-L INTERNEZE INTR-UN OSPICIU.SI DACA IN GENERAL TOTI DE ACOLO VORBESC ASA NE INTOARCEM IN EPOCA DE PIATRA.NU EU AM ROLUL DE A VORBI CU OAMENII DE LA TARA CI DVS.,MASS-MEDIA DAR trebuie sa fiti documentati, realisti si nepartinitori. Trebuie sa aduceti la oameni informtiile care le sunt acestora inaccesibile. Cand apare o problema noua (resursele naturale si geologia nu sunt foarte cunoscute pe la noi) reporterii ar trebui in mod normal sa stranga in primul rand cate informatii tehnice pot despre acea problema, sa prezinte intai parerea specialistilor, intrucat astfel de informatii ajung greu la oamenii de rand. Media trebuie sa informeze, nu sa dezinformeze.

          ADMIN: Atata vreme cat dumneavoastra comentati si dezbateti acest subiect si vedem la acest articol, necenzurate, opinii pro si contra consider ca informarea oamenilor este absolut completa avand ocazia sa vada toate parerile si sa traga singuri concluziile.
          Chiar acum dumneavoastra sunteti in toiul unei dezbateri foarte libere, transparente, democratice si constructive … cum puteti spune ca dezinformam … oare nu vad toti cititorii toate opiniile inclusiv a dumneavoastra ?
          Oare ce informare a presei poate fi mai completa decat cea care naste o dezbatere unde toate partile isi spun opiniile ?

      2. DEEA spune

        Stai tu linistit ca nu sunt platita de nimeni sa vorbesc despre asta … Ma exprim pentru ca stiu bine despre ce e vorba, am un doctorat in domeniu si nu are cum sa nu imi pese cand observ cata dezinformare se propagheaza in jur si cum se incearca distrugerea unei ramuri industriale de baza in Romania.

        1. Marian spune

          Dragă Deea,
          Iată ce spui dumneata cu câteva comentarii mai în urmă:

          „DEEA
          22/02/2014

          Daa,si eu as fi curioasa sa vad o sonda gigant,cat priveste “EXPLURAREA”asta e nivelul de educatie,ce sa-i ceri omului mai mult…Nu sunt angajata lor ca nu ma pricep la EXPLURARE,dar am mai citit si eu la viata mea si nu ma las manipulata asa usor,inca ma mai duce capul sa nu cred toate aberatiile care se vehiculeaza…”

          ŞI …

          „DEEA
          24/02/2014

          Stai tu linistit ca nu sunt platita de nimeni sa vorbesc despre asta … Ma exprim pentru ca stiu bine despre ce e vorba, am un doctorat in domeniu si nu are cum sa nu imi pese cand observ cata dezinformare se propagheaza in jur si cum se incearca distrugerea unei ramuri industriale de baza in Romania.”

          Lăsând la o parte incapacitatea unora de se corecta atunci când sunt agitaţi şi mai fac greşeli, te rog, în numele tuturor celor care citim aceste comentarii, lamureste-mă care din cele două comentari ale tale sunt adevărate, pentru că din câtă gramatică cunosc eu … se cam bat cap în cap.
          Mai concret: ori ai „doctorat în domeniu” ori „nu te pricepi la exploatare şi ai mai citit şi dumneata la viaţa ta” şi ori „nu CREZI toate aberaţiile care se vehiculează” ori „te exprimi pentru că ştii bine despre ce e vorba”…

          Eu gândesc cam aşa: dacă vrei să pari o sursă de încredere, sau măcar cineva care are pretenţia să îşi dea o părere avizată in orice domeniu, primul aspect important este să nu te contrazici singură, ori din punctul meu de vedere te-ai dicreditat singură, aşa că orice comentariu vei posta de acum înainte, nu cred că te va mai crede cineva orice vei încerca sa transmiţi. Iartă-mă, dar ţi-ai dat singură cu firma in cap.

          Şi ca să nu avem polemici pe viitor aş vrea sa fie ceva CLAR: NU M-AM LEGAT DE SUBIECTUL ARTICOLULUI (PĂRERE CARE O ŢIN PENTRU MINE) CI DE CREDIBILITATEA DUMITALE.

          1. DEEA spune

            Desi am spus ca pt.mine dezbaterea s-a incheiat ma simt datoare sa intervin pt.a clarifica unele chestiuni pt ca vad ca au avut ecou comentariile mele.In primul rand nu ne aflam la un cenaclu literar pt.a-mi corecta greselile gramaticale si de forma ci la o dezbatere publica la care fiecare isi sustine asa cum crede de cuviinta puctul de vedere.In al doilea rand am o parerea avizata in ceea ce priveste structura geologica a solului,docoratul meu este in acest domeniu si nu in cel al exploatarii resurselor subsolului.Comentariul meu viza faptul ca pe teritoriul Neamtului nu exista sedimente de sist bituminos-asa numitele gaze de sist deci cei de la compania Prospectiuni nu au cum sa caute ceva ce in aceasta zona nu se gaseste.Dezinformarea vizeaza acest aspect si anume ca sus-numaita companie nu cauta gaze de sist asa cum incearca multi sa ne inocleze ideea,de aceea mi-am exprimat public punctul de vedere.Prin faptul ca autorul acestui articol a revenit cu un drept la replica in ceea ce priveste pozitia Bisericii cu privire la acel calugar-impostor ca urmare a comentariului meu nu face decat sa imi intareasca convingerea ca informatiile mele au fost credibile asa ca pe viitor incercati va rog sa va exprimati stric parerea cu privire la subiectul discutat.

    4. x spune

      La Radeni au pe sf iosif cel nou fost paznic de CAP si vreo citeva luni calugar innainte de a muri la care se roaga in special femeile,stiu ele de ce

  4. DEEA spune

    Hai sa nu mai batem campii si sa va dau niste dovezi stiintifice nu aberatiile cu care misuna ONG-uri si instigatorii…
    In zona judetului Neamt ne aflam in Avantfosa Carpatica, adica intr-o zona cu sedimente provenite din activitatea tectonica (de ridicare) a Carpatilor Orientali. Drept urmare toata stiva de sedimente are granulatie mare si implicit porozitate mare. In traducere, nu se poate regasi „sist bituminos” care descrie o argila cu multa materie organica. Gaze de sist se pot gasi doar in zonele de platforma (Campia Romana, o parte din Podisul Moldovei, Dobrogea de Sud). In apropierea Carpatilor Orientali sunt resurse de GAZE NATURALE (ca si cele din Transilvania) incepand din zona Radauti pana in sud in zona Buzaului. Pe alocuri este si petrol, insa doar in cateva zone restranse. Zona Moldovei a fost brazdata de prospectiuni la greu in ultimii 15 ani. Zacamintele din Transilvania sunt pe terminate iar compania de stat Romgaz cauta de ceva vreme alte zone de dezvoltare, in prezent detinand concesiuni in zona Moldovei si nu numai. Singura companie care cauta gaze de sist in Romania este Chevron, intrucat doar ei au expertiza si tehnologia necesara sa abordeze acest subiect.

    1. DEEA spune

      Nu vad legatura,ce treaba are Chevronul cu Prospectiunile de aici din zona,si un articol din ziar sau de pe un site fantoma e poate doar in viziunea ta u mare dovada in a celor care au mai citit ceva la viata lor e doar o gogomanie…

  5. Mihai spune

    Draga George,despre ce retea de gaze vorbesti tu acolo si da focul se face la soba inca, centrala pe lemne sau pe energie electrica, tu nu ai vazut in reportaj ca nici asfalt nu este acolo si tu vorbesti de alimentare cu gaz , imi vine sa rad , si oricum cu exploatarea lor fac mai mult rau decat bine, Felicitari locuitorilor din radeni, Voi sunte-ti adevaratii romani cei din noroi da, da pentru ca voi ati iesit sa luptati contra sistemului corupt care ne fura tara sau mai bine zis ce a mai ramas din aceasta tara frumoasa, Romania,de asta jumatate din romani muncesc ,sunt sclavii altora ca asa te trateaza strainii, vai de capul nostru in 10 ani nu se va mai numi Romania ,poate mica italie, spanie, germanie, america……. da nu romania NU VA LASA-TI TARA SA MOARA, degeaba a curs sangele stramosilor pentru apararea patriei si demnitatii nationale.Si nu uitati ca si Costache Negruzzi in opera Alexandru Lapusneanul spune vorba, prosti da multi,impotriva poporului nu te poti pune vremurile sunt din ce in ce mai grele si tata rabufneste , explodeaza de greu si amarul de zi cu zi cat despre inteligenta altora cum au comentat unii , mai bn fiecare sa si le vada pe ale lui nimeni nu este perfect doar Bunul Dumnezeu. Un roman de-al voastru va saluta cu respect si consideratiune.

    1. DEEA spune

      Altul care bate campii,bai fratilor mai cititi o carte,mai uitati-va la un post strain de televiziune ca vad ca semi-analfabetismul e la moda,se indruga verzi si uscate,fara acord intre subisct si predicat,intre logic si aberant….

      ADMIN: Aveti perfecta dreptate. Din acest motiv vina apartine in totalitate Prospectiuni SA care nu a informat localnicii sa stie despre ce e vorba nu sa inventeze ei lucruri …

      1. DEEA spune

        Deci imi dati dreptate,de atat am avut nevoie,”restul e tacere…”Totusi, ca o concluzie:Oamenii nu vor sa stie despre ce e vorba insa resping ideea si e normal sa o respinga atunci cand exista cativa instigatori la mijloc cu interese si un reporter care este foarte evident in ce directie merge. De ce nu merge acest pseudo-reporter (un reporter adevarat nu isi da cu parerea, ci cauta sa prezinte informatii nepartinitoare si fundamentate stiintific) sa faca articole in alte zone in care s-au desfasurat prospectiuni seismice si sa vada acolo cat de rau le-a fost oamenilor. Nu am vazut pana acum nici un articol post explorare.

        ADMIN: Cred ca sunteti programat(a) doar sa vorbiti contra. Nu intelegeti ca am vrut sa iau interviu celor de la Prospectiuni ca omenii sa inteleaga exact ce se intampla, dar cei de la aceasta firma au ales sa mearga la un post tv unde au vorbit fara sa ajunga mesajul lor la satenii nemultumiti? Ce sa fac eu, sa explic oamenilor ce nu vor sa explice cei de la Prospectiuni ?
        Cu reporterul adevarat e bine cum spuneti. Noi nu avem reporteri si jurnalisti adevarati. Recunoastem ca noi suntem 100% de partea nemtenilor, a cititorilor nostri si in general de partea celor care nu se pot apara singuri…
        Repet … opinia mea personala e ca este foarte bine sa se exploateze rational resurse, dar daca cititorii nostri spun ca nu vor sa prospecteze nimeni pe terenurile lor, opinia mea si orice rationament nu are absolut nici o valoare in fata dreptului la proprietate si in fata vointei omului PUNCT.

  6. petrica spune

    Deea …. dar ai tu vri-o dovada ca nu este nici o strategie … ??? Strategia e usor de facut in Romania … la cat de CORUPT este guvernul … si toate lipitorile din el…. uitate la toate contractele posibile … Rosia Montana … Cele cu Chevron. .. toate sunt in asa fel incat sa suga toata maduva tarii … si tu ai curajul sa le iei apararea ??? Rusine tie !!!! Nu stiu de ce dar nu cred k esti romanca ….

    1. DEEA spune

      M-am saturat de scenarii apocaliptice,trebuie sa fim mai cu picioarele pe pamant si sa gandim realist lucrurile…

  7. DEEA spune

    Bai nene, astia fac prospectiuni de 50 de ani si nu au mai gaurit nici o panza freatica si nu au poluat nici un sol. Vai de capul vostru. Sunteti ca oile care va luati una dupa alta.

    1. Alexandra spune

      Ar trebui sa te informezi inainte sa iti exprimi opinia public. Nu tot ce zboara se mananca!

      1. DEEA spune

        Exact,vorbesc in cunostinta de cauza nu ca altii neavizati care nu stiu decat sa dea cu toporul in cap,da unde suntem,in evul mediu?As fi tare curioasa care este nivelul de educatie al celor care comenteaza daca tot vorbim de cum,cat si de unde ne informam.

    2. ALIN spune

      Asta nu inseamna ca daca fac asta de atitea ani insemna ca acum e bine ce fac!! In urma celor facute de ei au rasarit sonde gigantice pentru EXPLOARARE SI EXPLUATARE GAZE DE SIST!!!ASA CA NU LE TINE TU PARTEA,EU CRED CA ESTI ANGAJATA LOR…..sint niste TRADATORI DE TARA SI DE NEAM.

      1. feraru marcel spune

        No, dom’ Alin, io-s mai ignorant, spune-mi si mie unde s-o inceput „EXPLUATAREA.”

      2. DEEA spune

        Daa,si eu as fi curioasa sa vad o sonda gigant,cat priveste „EXPLURAREA”asta e nivelul de educatie,ce sa-i ceri omului mai mult…Nu sunt angajata lor ca nu ma pricep la EXPLURARE,dar am mai citit si eu la viata mea si nu ma las manipulata asa usor,inca ma mai duce capul sa nu cred toate aberatiile care se vehiculeaza…

        ADMIN: O intrebare pt. DEEA. De ce este atat de important si comentati atat de mult acest subiect daca dvs. locuiti in Bucuresti ?

    3. Bogdan Blaga spune

      Sunt marinar,iar acum 3ani am fost in Nigeria cateva luni.Am vazut cu ochii mei cum arata la ei in tara..
      La plecare am zburat la joasa altitudine cu un avion mic,exact pe coasta si am vazut cum Chevronul polueaza toata coasta oceanului.Era plina marea de culorile curcubeului.Si nu mai vreau sa vorbesc de sarmele ghimpate de pe zidurile inalte de beton,soldatii blindati si de mesajele conducatorilor lor(din aeroport),care incercau sa se impuna cu forta intr-o populatie saracita si adusa spre disperare.
      Cu adevarat vorbiti din carti ,nu din realitate..

  8. Toto spune

    Deea fugi si te impusca ca numa tampenii spui daca vrei dovezi te satur ..

    1. DEEA spune

      AS FI CHIAR CURIOASA SA VAD MACAR O DOVADA CA DE VORBE SUNT PLINA PANA LA REFUZ…

  9. silea spune

    draga deea tu vb despre ce nu stii,omenii isi apara ceea ce este al lor,ceea ce stramosii lor au platit cu viata pt a obtine deci daca nu te intereseaza de pamantul pe care traiest te rugam sa nu mai faci propaganda

  10. IOAN spune

    CINE SE CREDE ACEST „CULITA TARATA ” ? CUM ISI POATE PERMITE SA CALCE O PROPIETATE PRIVATA ? MAI SUNT LEGI IN ROMANIA ? PANA CAND ROMANII VOR MAI FI BATJOCORITI SI MINTITI DE NISTE LEPRE AVIDE DE BOGATIE ? VOR DA OARE SOCOATEALA CEI CARE OTRAVESC APELE SI PAMANTUL DE FAPTELE LOR ? SPER SI CRED CA DA,VOR DA SOCOTEALA SI ASTA CAT DE CURAND.

  11. DEEA spune

    A fost frumos pana acuma ca ne-am incalzit timp de mai bine de 60 de ani din gazul furnizat de Romgaz si prospectat de Prospectiuni, nu-i asa?

    Sa ne uitam ce se intampla in Ucraina acuma si de ceva ani, cine sta in spatele varsarii de sange?

    Nu ne-a fost destul ca am fost zeci de ani robii rusilor, ne slugarim din nou prin aceste organizatii si ONG criminale care nu fac decat sa intoxice mintea taranilor simpli cu aberatii de genul ca li se otravesc fantanile si le mor copiii…

    1. IOAN spune

      DEEA, DACA AI FI MAI PREGATITA DECAT CEL CARE A CONDUS ROMANIA CU TIRANIE( CEAUSESCU)SI NU AI FI ATAT DE SBJUGATA DE IMBOGATIRE,TI-AI DA SEAMA, CA CEI CARE AU IESIT SA-SI APERE „VIATA ” LOR SI A COPIILOR LOR,S-AU INFORMAT SI AU VAZUT CELE INTAMPLATE PRIN ALTE „TINUTURI ” ALE LUMII. DACA ASTA IMPLICA DE A FI ” ROBII RUSILOR „,CRED CA MAI DEGRABA ROB – SANATOS, DECAT LIBER SI BOLNAV DE NU STIU CE CANCER, EU SI FAMILIA,IAR CAND SPUN EU, MA GANDESC LA CEI MULTI CARE TRAIESC DIN CEEA CE LE DA PAMANTUL MUNCIT CU SARG. SI NU UITA,DRAGA DEEA, CA SI TU MANANCI DE PE ACEL PAMANT PE CARE VREI SA-L OTRAVESTI TU SI CEI DE LA ” PROSPECTIUNI S.A., SAU CEI DE LA CHEVRON „. ITI DORESC,SA PREGATESTI MASA PENTRU TINE,CU PRODUSELE CARE MAI CRESC ( DACA MAI CRESC ) DUPA CE AU FORAT CEI DE LA CHEVRON. POFTA BUNA- CU PRODUSE CANCERIGENE !

      1. DEEA spune

        Sunteti indobitociti de astia care zic ca sunt numai gaze de sist. Astia nu cauta gaze de sist, astia cauta gaze normale. Vai de capul vostru. Vin 5 nebuni prin sate si va baga tampenii in cap si o luati de buna.

  12. feraru marcel spune

    Am impresia, ca aici si-n celelalte reportaje cu aceeasi tema, posteaza multi care n-au citit la viata lor povestea drobului de sare sau care n-au intrat in viata lor in vr-un restaurant. Pai da, ca acolo e un tip care manuieste cutite, alegandu-le dupa marime in functie de ceea ce au de taiat. Astora li s-ar parea ca bucatarul e un criminal odios ce-si pregateste arma pt. a-i ucide. Si d-aici pana la scenarii apocaliptice nu mai e decat un…..comentariu.

  13. vio spune

    BRAVOOOO OAMENI BUNI! CU TOPOARELE PE EI!!

    1. DEEA spune

      Atata te duce mintea,doar sa instigi la violenta?!

  14. andrei spune

    Parerea lor e ca Moldova e plina de pulime , mai ales dupa culoarea voturilor care s-a aplicat de marea masa a moldovenilor dupa 89 in zilele noastre … sper sa se insele …

  15. george. spune

    Este un domn care zice ca n-are nevoie de gaz natural pentru ca el are butelie, dar acea butelie nu e plina tot cu gaz? Oricine cu putina judecata la minte isi da seama ca acesti oameni habar nu au despre ce vorbesc si acele ong-uri care se ocupa de asa presupusa informare au facut o treaba ca la carte(acei oameni care de fapt au centrale termice pe gaz si sunt racordati la reteaua nationala de gaze naturale, ca doar nu au sobe in case, hai sa fim seriosi)si primesc finantari de la cine trebuie pentru a impiedica dezvoltarea industriei energetice a Romaniei

    1. Andrei spune

      Intrebare: Esti ignorant intentionat sau esti ignorant intamplator???
      Faptul ca acei oameni simpli si naivi lupta pentru dreptul la apa potabila si curata inseamna ca impiedica prosperitatea economica a Romaniei sau a corporatiei care ar putea exploata zona???

      1. anonim spune

        au si cei de la prospectiuni postacii lor 🙂

      2. george. spune

        In primul rand acolo nu sunt gaze de sist, nu stiu ce filme pe youtube ai vazut tu sau ce blog-uri ai citit dar trebuie sa stii putina geologie ca sa-ti dai seama ca nu este vorba de astfel de gaze acolo. In al doilea rand sunt agitatori care bat din usa in usa si sperie lumea cu tot felul de prostii. Taranii saracii sunt la mijloc, ei deja au o viata foarte grea si e foarte usor sa ii sperii cu astfel de baliverne, isi spun ca dupa ce sunt vai mama lor mai vin si astia sa-i otraveasca.. Mai bine ar bate din usa in usa sa-i avertizeze de adevaratele pericole precum defrisarea criminala a padurilor.. pentru asta nu are cine sa-i plateasca

  16. Razvan spune

    Bravo. RESPECT

  17. dragos spune

    love!

  18. elena spune

    Schitul Rădeni al Mănăstirii Petru Vodă asaltat de zeci de mașini ale Prospectiuni S.A. și ale Jandarmeriei. Sute de localnici protestează
    Data: februarie 18, 2014 | comentarii: 2

    Cu o nesimţire demnă de invidiat, şmecherii de la societatea Prospecţiuni SA (foto 1: masina Prospectiuni SA fotografiata de noi in apropiere de Schitul Sfanta Parascheva din localitatea Radeni) aparţinând magnatului mafiot Ovidiu Tender, pun în pericol aducţiunea de apa de la Timişeşti, judeţul Neamţ, atentând la viaţa şi sănătatea nu numai a celor 300.000 de locuitori din Municipiul Iaşi, adica a celor care beau apă de la robinet, ci a mai mult de jumătate din cei 800.000 de locuitori ai judeţului Iaşi conectaţi la sursa de apă de pe malul râului Moldova.
    Se întâmplă asta, pentru că, angajaţii firmei mai sus amintite au început de câteva zile, în mod illegal şi fără a cere acordul locuitorilor din zonă, prospecţiunile lor explozive, detonând zeci de kilograme de dinamită, pentru a descoperi zăcămintele de gaze de şist din comuna Urecheni, judeţul Neamţ, aflată la doar câţiva kilometri în aval de puţurile de la Timişeşti.
    Efectele nu au întârziat să apară, localnicii resimţind cutremure de mică intensitate, ceea ce înseamnă că nu va dura mult până se va deranja falia mare, lucru recunoscut chiar în documentele pe care cei de la Prospecţiuni le-au depus la Primăria Urecheni şi în care se recunoaște că sunt “zone <> cu geologie complicata” asta ca să nu se scrie negru pe alb că faliile geologice sunt foarte sensibile în această zonă şi că oricând se pot repeta fenomenele catastrofale din localitatea Izvoarele judeţului Neamţ, unde casele unei întregi comunităţi obşteşti stau să se prăbuşească, iar apa din fântâni şi izvoare nu mai este potabilă!
    Se mută Pungeştiul în Neamţ?
    Zeci de maşini, inscripţionate Prospecţiuni SA, au fost văzute, prin Piatra Neamţ, seri la rând, pe parcursul săptămânii trecute, iar prezenţa lor a trezit spiritul civic al menţenilor care au început să-şi pună întrebări şi să caute singuri răspunsuri. De ce singuri? Pentru că autorităţile judeţene nu ştiu nimic despre subiect. Atât subprefectul Vlad Angheluţă, aflat la cârma instituţiei cât timp prefectul este în concediu medical, cât şi Emilia Arcan, vicepreşedintele CJ, au afirmat că nu au fost înştiinţaţi despre vreun fel de prospecţiuni care s-ar face în Neamţ. Emilia Arcan a văzut şi protestarii, vreo 20, care s-au adunat ieri în faţa Teatrului Tineretului, dar nestăpânind subiectul a preferat să nu-şi dea cu părerea.
    În schimb, primarii din comunele în care se vor face prospecţiuni au fost înştiinţaţi direct de către Romgaz, încă de la sfârşitul anului trecut. Însă nici ei nu ştiu prea multe despre tehnologiile care se vor folosi şi dacă acestea vor afecta mediul în vreun fel. Ion Surdu, primarul de Mărgineni, s-a declarat încântat de ideea de a apărea din nou sonde în comuna sa: “Eu ştiu că este vorba despre gaze naturale, nu despre gaze de şist, aşa că nu cred că vor fi probleme din partea oamenilor. Noi am mai avut sonde şi ne-am bucura, pentru că acum 7 ani aduceau cam un miliard la bugetul local, ceea ce pentru comuna noastră era foarte bine. Eu cred că mai sunt zăcăminte de gaze în Mărgineni. Să vină să le descopere, să le exploateze, noi ne bucurăm!”.
    “ Lista localităţilor în care se vor face prospecţiuni
    “Romgaz este deţinător al Acordului de Concesiune aprobat prin H.G. 23/2000, în baza căruia desfăşoară activităţi de explorare pentru hidrocarburi acumulate în zăcăminte convenţionale în perimetre de lucru din Transilvaniei, Moldova, Muntenia şi Oltenia”, se arată în comunicatul Romgaz, postat pe site-ul instituţiei. “În scopul cercetării în detaliu a condiţiilor de acumulare şi localizare a zăcămintelor de hidrocarburi din Platforma Moldovenească, începând din luna noiembrie 2013 se derulează contractele de lucrări nr. 1667/13.08.2013 şi 1666/13.08.2013 încheiate în urma unei proceduri de licitaţie publică cu compania S.C. Prospecţiuni S.A. în baza căruia se înregistrează date seismice 2D şi 3D.
    Lucrările de suprafaţă necesare pentru înregistrarea datelor seismice se desfăşoară pe o suprafaţă extinsă care include următoarele localităţi: Petricani, Păstrăveni, Rădeni, Războieni, Dragomireşti, Stefan Cel Mare, Girov, Bahna Mare, Bălăneşti, Ruginoasa, Bozienii de Sus, Baratca, Budesti, Vlădiceni, Făurei, Mărgineni, Negriţeşti, Hârţeşti, Hoiseşti, Micşuneşti,
    Prăjeşti, Climeşti, Miron Costin, Bogzeşti, Giulesti, Butnăreşti, Bârjoveni, Unceşti, Secuieni, Secuienii Noi, Hârleşti, Moldoveni, Hociungi, Broşteni, Bahna, Tuţcani, Runcu, Băhnişoara, Izvoare, Arămeşti, Lilieşti, Onişcani, Icuşeşti, Spiridoneşti, Rocna, Bătrâneşti, Boanta, Corneşti, Drăgeşti, Cotu Grosului, Filipeşti, Cârligi, Galbeni, Climeşti, Pădureni, Ilieşi, Făgeţel, Bereşti.
    Obiectivul lucrărilor este reprezentat de localizarea în cadrul perimetrului investigat a zonelor de la suprafaţa solului corespunzătoare unor noi posibile acumulări de hidrocarburi convenţionale exploatabile.
    S.C. Prospecţiuni S.A. în calitate de executant al lucrărilor seismice are responsabilitatea conform prevederilor contractului de a respecta în totalitate toate normele în vigoare referitoare la protecţia mediului şi de acces în zonele de lucru cu acordul proprietarilor.
    Romgaz urmăreşte şi se asigură că toate clauzele contractului cu S.C. Prospecţiuni S.A. sunt şi vor fi respectate cu stricteţe”.
    * Seisme “mici”, provocate cu dinamită
    Angajaţii Prospecţiuni au fost primiţi cu ostilitate în multe localităţi din ţară, chiar dacă nu căutau gaze de şist. Faptul că foloseau şi probabil că folosesc în continuare dinamită (aşteptăm răspunsuri oficiale), pe care o bagă la cel puţin 10 metri sub pământ cu scopul de a provoca “mici” seisme nu a fost pe placul sătenilor, iar în judeţele Sibiu şi Timiş s-a ajuns la confruntări dure. Pe de o parte ţăranii, care aveau deja terenurile însămânţate din toamnă, au ieşit să le apere în calea “invadatorilor” care făceau şi câte 200 de găuri pe zi, pe de altă parte autorităţile locale încercau să-i convingă că Prospecţiuni SA are autorizaţie şi că vor primi despăgubiri. La Moşna, în Sibiu, cei de la Prospecţiuni au fost atât de hotărâţi încât era să dea cu maşina peste trei localnici care nu voiau să le permită accesul pe pământurile lor.
    Cristina MIRCEA | ziarulCeahlăul
    Prefectul de Neamt cere Politiei si Jandarmeriei sa mearga in ajutorul Prospectiuni S.A in Razboieni si Radeni
    Prefectul de Neamt, George Lazar, a cerut Politiei si Jandarmeriei sa mearga in ajutorul Prospectiuni S.A pentru a le permite detonarea capselor lasate neexplodate in cele cateva mii de foraje facute, conform satenilor din sat.
    Angajatii firmei de prospectare au facut forajele si au plantat explozibilul dar nu au fost lasati de sateni sa le detoneze. Majoritatea forajelor in care se afla explozibilii se afla pe terenuri proprietate privata, iar Prospectiuni S.A nu a primit acordul proprietarilor.
    „Le-am cerut ca tot ce vor face să fie cu avizul cetătenilor. Din cîte stiu eu ar fi vorba despre o persoană sau două care nu permit accesul pe proprietătie lor, desi initial si-au dat acceptul. La oamenii respectivi, cei de la Prospectiuni vor merge însotiti de seful de post din comună, care are rol de mediator si de responsabil de asigurarea ordinii si linistii publice. Este neapărat să se ajungă la o întelegere si să se detoneze capsele si de aceea am cerut să se implice politistii si jandarmii, dacă va fi cazul. Mai departe, dacă proprietarii vor semna un acord care trebuie să fie bine realizat din punct de vedere juridic, nu doar niste ambiguităti cum am văzut, procedura poate continua. Dacă nu, oamenii de la Prospectiuni nu au ce căuta pe terenul cetătenilor. Putem vorbi despre intrare abuzivă si aceasta este infractiune, cu cauze penale. În momentul de fată urgent este să se ajungă la întelegere pentru a se putea pătrunde pe terenurile unde s-a forat deja si au rămas capsele neexplodate. Chestiunea este delicată si pentru societatea Prospectiuni, care se vede blocată în activitate, dar vina îi apartine pentru că nu si-a pregătit terenul dinainte, să discute cu oamenii, să le ofere despăgubiri pe seama unor contracte scrise“, a declarat prefectul George Lazăr.
    Satenii din Razboieni sunt nemultumiti din cauza procedurii firmei de prospectarea de a intra abuziv pe terenurile oamenilor.
    Si in Radeni, la 17 km de Razboieni, este aceeasi situatie. Prospectiuni S.A intra abuziv pe terenurile oamenilor, intinzand cablurile si facand foraje pentru explozibili. Managerul de proiect al firmei de prospectare, este acelasi Gheorghe Daianu, care nu a stiut sa gestioneze situatia nici la Mosna, judetul Sibiu.
    Articole asemănătoare

  19. Mircea spune

    Bravo, oameni buni !

  20. Ionut Corfu spune

    Bravo! Demnitatea n-a murit. Respect pentru oamenii de acolo si din celelalte comune ca s-au opus acestor mizerii. Prefectul trebuia luat cu parul la Tibucani. S-a dovedit a fi un mizerabil. Pentru amarati este lege? Pentru Chevron nu este? Pentru ca sa fie clar,aici este vorba de o strategie,ca sa nu apara Chevron in fata. Cacealma. Clar. Asta arata cat de prosti ne cred. Daca se vor organiza proteste acolo,voi fi prezent.

    1. DEEA spune

      Te-ai documentat tu si esti sigur ca e vorba de o strategie la mijloc cu Chevronul,pai arata-ne si noua niste dovezi ca asa doar batand campii nu e suficient….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate