Spectacol extraordinar Cenaclul Flacăra, în cadrul Galei Ambasadorilor Nemțeni

0

Excelența în domenii ce vizează viața culturală și socială a județului va fi slăvită din nou, în Neamț, printr-un eveniment grandios, care va avea loc către sfârșitul lunii noiembrie.

Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, organizează a doua ediție a Galei Ambasadorilor Nemțeni. Este ocazia de recunoaștere publică a personalităților nemțene care s-au făcut remarcate pe parcursul ultimului an, iunie 2017 – iunie 2018.

Evenimentul este dedicat celor care au contribuit decisiv la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului românesc, extins și peste granițele țării.

  • 22 noiembrie, ora 18:00, Cinema Dacia Piatra-Neamț!

Seara-serilor, pentru nemțenii nominalizați la Gala Ambasadorilor și pentru cei care vor deveni ambasadorii ediției de anul acesta!
Vă invităm să veniți să îi cunoașteți pe cei cu care ne mândrim datorită realizărilor lor, în cadrul unui eveniment organizat special pentru ei și pentru publicul nemțean!
Vă garantăm o experiență de neuitat! Cenaclul Flacăra și artiști renumiți ne vor cânta și încânta!

Intrarea se face pe bază de invitaţie, care poate fi achiziționată de la sediul Centrului pentru Cultură și Arte (strada Ştefan cel Mare, nr. 3A, tel. 0233.21.40.26

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate