SMURD in actiune 2-3 octombrie 2010

0

Echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ au intervenit în 17 cazuri care necesitau acordarea primului ajutor calificat (6 Piatra Neamţ, 10 Roman, 1 Târgu Neamţ).

În ziua de 02 octombrie, la ora 22.33, echipajul SMURD Roman a fost alertat şi s-a deplasat în localitatea Trifeşti pentru a acorda primul ajutor calificat victimei unei agresiuni. Paramedicii au găsit victima (Ştefan B., 26 de ani) căzută în stradă, prezentând un traumatism cranio – cerebral acut deschis şi o plagă contuză temporo – parietală dreapta. După ce i-au fost evaluate funcţiile vitale şi i s-au aplicat pansamente, pacientul a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Roman.

În ziua de 03 octombrie, la ora 04.23, echipajul SMURD Roman a fost alertat şi s-a deplasat pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Roman, pentru a-i acorda primul ajutor lui Bogdan B., în vârstă de 30 de ani. Pacientul, victimă a unei agresiuni, a suferit politraumatisme (traumatism cranio – cerebral, hematom parieto – occipital stâng, hemitorace şi umăr stâng, escoriaţii membre). Paramedicii i-au evaluat funcţiile vitale, l-au monitorizat EKG, i-au aplicat pansamente şi l-au transportat la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Roman.

În ziua de 03 octombrie, la ora 15.00, echipajul de descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman a fost alertat şi a intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI ca urmare a producerii unui accident rutier pe E 85, în zona localităţii Traian, comuna Săbăoani.  Pompierii militari au decuplat bornele acumulatorilor de la autotractorul răsturnat (TIR încărcat cu cherestea), au balizat zona şi au asigurat măsurile PSI, prin îndepărtarea pericolelor de producere a unui incendiu.

În ziua de 03 octombrie, la ora 15.16, echipajul SMURD Piatra Neamţ a fost alertat şi a intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat victimei unei agresiuni (Ileana F., 53 de ani), care a suferit un traumatism cranio – cerebral. Paramedicii au găsit victima căzută în zona străzii Dimitrie Leonida (din municipiul Piatra Neamţ) şi, după ce i-au evaluat funcţiile vitale şi i-au aplicat pansamentele care se impuneau, au transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ.

I.S.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate