Prognoza meteo: ce ne rezervă vremea pentru următoarele 2 săptămâni

0

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 6 – 19 SEPTEMBRIE 2021

MOLDOVA
În debutul perioadei, vremea va fi răcoroasă, cu maxime termice de 18….22 de grade şi minime de 6…9 grade, mediat regional. Din data de 9 septembrie, vremea va fi în încălzire uşoară şi treptată, determinând la început valori în jurul mediilor multianuale (ziua 20…24 de grade, iar noaptea 8….11 grade), apoi chiar mai ridicate decât acestea, în special în sudul regiunii, unde amiezile vor înregistra în jurul a 26 de grade. Pentru ultima parte a intervalului, este estimată o răcorire a vremii ce se va resimţi în special la valorile diurne, care de altfel vor deveni apropiate de normele din a doua jumătate a lunii septembrie.
Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, probabilitatea de ploaie fiind în creştere doar în ultimele zile, după data de 16 septembrie.

LA MUNTE
Vremea va fi răcoroasă în primele zile, când vor fi, în medie, temperaturi maxime de 9…16 grade şi minime de 3…9 grade, cu valori mai scăzute la peste 1700 m altitudine, unde noaptea vor fi uşor negative. Ulterior, temperaturile, în special cele diurne, vor fi în creştere şi se vor situa în jurul celor normale pentru a doua decadă a lunii septembrie, iar o răcire a vremii este estimată doar la finalul celor săptămâni de prognoză.
Deficitul pluviometric va fi semnificativ, având în vedere că până în data de 17 septembrie doar pe pe spaţii restrânse vor fi ploi trecătoare, în general slabe cantitativ.

Sursa: meteoromania

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate