„Ora de asistență socială” în liceele și școlile din Neamț
În perioada 11-13.04.2018‚ în județul Neamț‚ la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț și Școala Gimnazială Vaduri – com. Alexandru cel Bun‚ s-a desfășurat proiectul „Ora de asistență social㔂 inițiat de ASproAS (Asociația Asistenților Sociali) și CFECECAS (Centrul de Formare Continuă și Evaluarea Competențelor în Asistența Socială).
Scopul acestui proiect este de a promova serviciile sociale și suportul oferit de către asistentul social în rândul elevilor din școli și licee.
„Ora de asistență socială” împlinește anul acesta cinci ani și se desfășoară în perioada 20 martie – 20 mai.
Din partea ASproAS‚ în județul nostru‚ activitatea/proiectul a fost susținut de asistentul social Cristina Toma‚ care le-a prezentat elevilor profilul profesional al asistentului social‚ rolul serviciilor sociale care oferă suport persoanelor ce se confruntă cu vulnerabilități sau riscuri sociale. Li s-a explicat elevilor că riscurile sociale pot genera forme de excluziune socială sau dezechilibru economic pentru fiecare persoană în societatea de astăzi‚ iar ei trebuie să știe cum și unde să solicite suport împreună cu părinții‚ în perioadele de dificultate.
La finalul activității‚ asistentul social a declarat: „Am rămas plăcut surprinsă de faptul că mulți elevi din clasele unde am desfășurat proiectul cunoșteau noțiunea de asistență socială și unii din ei chiar au fost consiliați cel puțin o dată de către un asistent social.
Prin activitățile/jocurile pe care le-am desfășurat împreună cu elevii‚ i-am determinat să înțeleagă mai bine locul și rolul asistentului social în viața lor și a familiilor acestora.
Mulțumesc celor două instituții de învățământ pentru că mi-au oferit șansa de a organiza acest proiect educativ – Ora de asistență socială.”