NEAMŢ ART FESTIVAL – SPAŢIU DESCHIS CULTURII

0

Începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura, timp de patru zile, în timpul primului sfârşit de săptămână al lui Răpciune: de joi, 3 septembrie şi până duminică, 6 septembrie.


NEAMŢ ART FESTIVAL se doreşte a fi un proiect care să revitalizeze, prin intermediul artelor, viaţa social-culturală a municipiului Piatra-Neamţ, mult afectată în această perioadă de pandemie.

La prima ediţie, NEAMŢ ART FESTIVAL va aduce în prim-plan muzica, prin cele patru evenimente excepţionale: recitalul susţinut de Luiza Zan şi JazzPar Trio (joi, 3 septembrie, ora 19:00), concertele-proiect marca Radio România Cultural – Flautul de aur (vineri, 4 septembrie, ora 19:00), Pianul călător (sâmbătă, 5 septembrie, ora 19:00) şi Vioara lui Enescu (duminică, 6 septembrie, ora 19:00).


Locul ales pentru acest amplu eveniment cultural este central istoric al municipiului – Curtea Domnească – loc tradiţional în care au loc anual marile sărbători muzicale aflate în organizarea Centrului: Festivalul „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ” şi Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul”.


Programul primei ediţii a NEAMŢ ART FESTIVAL este unul variat şi, speră organizatorii, foarte atractiv. Aflându-se la final de vacanţă, copiii oraşului vor fi în centrul atenţiei. Pentru ei se vor desfăşura zilnic, în perioada 3-6 septembrie, ateliere creative caligrafie, pictură, modelaj lut, precum şi un spectacol de teatru de păpuşi. Tot cei mici vor fi beneficiarii unei lansări de carte, cea mai nouă apariţie la Editura „Nona” (componentă a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ) fiindu-le dedicată.
O figură aparte în cadrul acestui festival o va constitui artistul pietrean Laurenţiu Dimişcă, cel care îşi va aduce contribuţia artistică prin măiestria dovedită de ceva timp în domeniul street art-ului.
”, transmit organizatorii.


NEAMŢ ART FESTIVAL se doreşte a fi un proiect care să se repete şi anul viitor, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ vizând permanentizarea acestui eveniment prin care să se realizeze atragerea interesului publicului larg pentru artă şi pentru promovarea municipiului Piatra-Neamţ ca un spaţiu deschis culturii.

IMPORTANT!
Intrarea se face pe bază de invitație în limita locurilor disponibile.
Invitațiile se găsesc la sediul Centrului pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” Neamț, str. Ștefan cel Mare nr. 3A. Relații la tel: 0233/214.026.  

– Accesul participanților se va face controlat, căile de intrare/ieșire fiind separate.

 – Participanților le va fi verificată temperatura la intrare, aceasta fiind o condiție obligatorie de acces.

 – Nu este permis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală modificată) şi nici a celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în zona de spectacole sau ateliere.

 – Accesul participanților va fi permis numai cu condiția purtării măștii (medicale/ non-medicale, acoperire nas și gură) care pot fi puse la dispoziție de organizator. Purtarea măştii este obligatorie pe toată durata evenimentului. Persoanele care refuză purtarea măştii nu vor avea acces în acces în zona de spectacole sau ateliere.

 – Participanții trebuie să păstreze distanţa de minimum 1,5 m.

 – Participanții vor fi rugați să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziție la intrare și în multiple alte puncte.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate