Măsuri dure în comuna Dobreni. Incidența COVID închide magazinele la ora 18.00 în weekend (DOCUMENT)

0

HOTĂRÂRE

privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice

pentru comuna Dobreni

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ,

Având în vedere:

– prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

– prevederile Hotărârii Guvernului nr. 432/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19;

– informarea Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ privind situaţia epidemiologică la nivelul judeţului Neamţ;

În temeiul prevederilor art. 22, lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,cu modificările şi completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei / gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00 în comuna Dobreni (7,43),unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă / gospodărie şi locul / locurile de desfăşurarea a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care nu sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea / însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

Art. 2. (1) În condiţiile art. 5 alin (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ / prestări de servicii în spaţii închise şi / sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5.00 – 21.00.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(3) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ / prestări de servicii în spaţii închise şi / sau deschise, publice şi / sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 05.00 – 18.00, în comuna Dobreni (7,43), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin (3), în intervalul orar 18.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin (1) şi (3), unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. 

Art. 3.  Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness, în comuna Dobreni (7,43), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1000 de locuitori.

Art. 4. Măsurile prevăzute la art. 1, art. 2 şi art. 3 intră în vigoare începând cu data prezentei hotărâri, pentru o perioadă de 14 zile.

Art. 5. (1) Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ va asigura comunicarea prezentei hotărâri membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţii administrativ-teritoriale nominalizate.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale vor aduce la cunoştinţă publică prevederile prezentei hotărâri, prin afişarea acesteia pe raza unităţii administrativ teritoriale.

PREŞEDINTE,

PREFECT

George LAZĂR

Nr. 44

Piatra Neamţ, 16 aprilie 2021

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate