Funia de nisip – agonia şi extazul lui Lucian Strochi

În ajunul împlinirii unei venerabile vârste, criticul literar, poetul, prozatorul, esteticianul Lucian Strochi, după cum este consacrat în cultura româneaască, şi-a lansat, în seara de 22 iulie, la sediul unei fundaţii din Piatra-Neamţ, ultimul volum de creaţie literară, Funia de nisip, un titlu cu precedent în literatura română (Funia de nisip – George Radu). Coincidenţă sau nu a titulaturii, autorul însuşi a susţinut necesitatea căutării unor modele în „cărţile şi destinele” româneşti (probabil din lipsă de inspiraţie) şi, în special, valorificarea (n.n. prin imitare) a lucidităţii unor monştri sacri ai literaturii. Cartea, pe care autorul o consideră neintegrabilă unui stil sau curent, se apropie, totuşi, curios de izbitor, prin tema copilăriei, de realismul bildungsromanului lui Creangă, Amintiri din copilărie, pentru care Lucian Strochi şi-a recunoscut apetenţa.

Lungile descrieri, atenţia exagerată la detaliu, tendinţa de a analiza psihologia personajelor, trimite la Balzac, nu numai prin realism, ci şi prin grosimea volumului (anecdotele timpului motivau sutele de pagini ale romanelor lui Balzac prin sugerarea faptului că scriitorul francez ar fi fost plătit în funcţie de numărul de cuvinte scrise – cu cât mai multe cuvinte, cu atât mai mulţi bani. În cazul volumului lansat pe plaiurile nemţene se aplică proverbul „Mult şi prost” ). Însă, dincolo de aceste evidente asemănări, invitaţilor li s-a propus varianta unicităţii operei Funia de nisip în literatură.

Cu tristeţe, se poate spune că neavizaţii au şi crezut acest lucru. Poate, până în momentul în care autorul a ţinut să evoce momente discutabile din copilăria sa, discutabile nu numai ca veridicitate, ci şi din punct de vedere psihologic. Cu toate că specialiştii susţin că amintirile copilului sunt conştinetizate abia după vârsta de 3 ani, scriitorul a ţinut să menţioneze un moment din perioada sa infantilă în care i-a rămas în memorie imaginea sânului mamei “cu laptele curgând din gurguie”. Parfumul copilăriei care se dorea să emane din volumul lansat s-a evaporat în momentul în care Lucian Strochi a evocat un alt eveniment din trecut în care tatăl său, aflat sub influenţa alcoolului, l-a muşcat de picior crezând, ca în filmul cu Charlie Chaplin în timpul foametei, că este un pui de găină. Nu se poate spune în ce măsură aceste cofesiuni au dat valoare operei sau au împroşcat cu noroi frântura de originalitate a textului şi onoarea autorului. Undeva, ficţiunea se împletea cu realitatea.
Realitatea este că majoritatea oamenilor “de cultura” din Neamţ sunt oameni simpli, cu un vast bagaj de cunoştinţe în domeniul beletristic şi artistic şi cam atât. Nefiind capabili să emită creaţii literare de valoare, derapează în latura “abstractă , zonă în care se poate vorbi foarte mult, fără să spui nimic.
Impotenţa literară este alimentată de sistemul de carceră în care brontozaurii culturali nemţeni îşi lansează lucrările şi nu acceptă imixtiuni externe de frica criticilor. Criticii artistico-literari-teatrali-atotcunoscători din Neamţ sunt alte ciudăţenii cognitive care au abilitatea deosebită de a vorbi cursiv, folosind cuvinte culese cu atenţie din DEX şi emanând discursuri plate aplicabile oricărei lansări de carte sau oricărui vernisaj.
De fiecare dată când am întrebat artiştii sau scriitorii din Neamţ de ce nu intră în concurenţă directă cu copiii care picteaza sau scriu, au răspuns că nu se cade ca un profesionist să expună sau să lanseze alături de nişte copii care se încadrează în categoria amatori. Vorbim, de fapt, despre teama ca cineva să realizeze nivelul la care se desfăşoară borşul cultural local.
MORALA : Este bine ca aceşti oameni să ştie că nu suntem proşti şi să înţeleagă faptul că noi cunoaştem limba lor: „Dragi dresori ai culorilor şi îmblânzitori ai literelor, noi, oameni cu capacitati cognitive aparent modeste, înţelegem perfect paradigma beletristico-abstractă în care înotaţi dumneavoastră, de aceea vă rugam să nu confundaţi vreodată bunul simţ al nemţenilor, care nu vă dărâmă visele fantasmagorice, cu o apreciere incontestabilă de care credeţi voi că aveţi parte , căci, după cum spunea uitatul Eminescu: <> Pentru a vă bucura de condescendenţa nemţenilor, implementaţi paradigme literare bazate pe aprecieri cognitiv-sociale şi lăsaţi la o parte abstractizările acefale .”

E.R.