Final de săptămână cu festivalul „Ceahlăul” în prim-plan

0

La acest sfârșit de săptămână, Festivalul Internațional de Folclor „Ceahlăul”, respectându-și caracterul itinerant, va fi prezent în Târgu Neamț și în stațiunea Durău din comuna Ceahlău.
Astfel, sâmbătă, 4 august, în orașul de pe malurile Ozanei vor poposi vreme de câteva ore oaspeții invitați la cea de a XXI-a ediție a festivalului. După un program de vizitare a celor mai importante obiective turistice din zonă – mănăstiri, Casa Memorială „Ion Creangă”, zimbrăria de la Vânători, muzeele etnografice de la Târgu Neamț și Târpești (Muzeul „Neculai Popa”) sau Cetatea Neamț – program pregătit oaspeților din țară și de peste hotare de organizatorii de la Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, va urma programul artistic oferit de ansamblurile participante, eveniment care va debuta cu tradiționala paradă a portului, cântului și dansului (18:30, de la Primărie și până la biserica din centru) și va continua cu recitalurile formațiilor (ora 19:00, în centrul orașului), cărora li se va alătura și mult îndrăgita interpretă a folclorului moldovenesc, Mioara Velicu.
Duminică, 5 august, concertul ansamblurilor invitate la Festivalul Internațional de Folclor va debuta la ora 17:15, fiind precedat de paradă și de un recital folcloric oferit de grupul de muzică și dans tradițional al comunei Ceahlău, „Florile Ceahlăului.”

Întreg evenimentul de duminică este dedicat Zilei muntelui Ceahlău, zi devenită, de multe decenii, una de sărbătoare a localnicilor, cei care, cu această ocazie, aduc un omagiu tradiției străvechi moștenită din vremea dacilor, care venerau acest munte asemănat de Dimitrie Cantemir ca fiind ceea ce este Olimpul pentru greci: ” cel mai înalt dintre munţi este Ceahlăul, care, dacă ar fi intrat în basmele celor vechi, ar fi fost atât de vestit ca şi Olimpul”.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate