Festivalului concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “FLORILE CEAHLĂULUI”

0

Între 24 februarie şi 2 martie, Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”, sub egida Consiliului judeţean Neamţ, organizează ediţia a XXV-a a Festivalului concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “FLORILE CEAHLĂULUI”. Ca noutate, anul acesta festivalul va avea două secţiuni, canto tradiţional românesc, respectiv instrumente populare. Secţinea de canto este împărţită pe două categorii de vârstă, opt – cincisprezece ani şi şaisprezece – douăzeci şi cinci de ani.

Până pe 22 februarie, la sediul din Piatra-Neamţ al Centrului – strada Ştefan cel Mare, numărul 3 – sunt aşteptate înscrierile concurenţilor din judeţ şi din ţară.

Organizatorii au programat două preselecţii, una judeţeană, pentru concurenţii din Neamţ (care va avea loc pe 24 februarie) şi una naţională, la 1 martie.

Trofeul FLORILE CEAHLAULUI

Pentru preselecţie şi concurs participanţii vor prezenta: o doină (o lucrare din categoria genului epic sau a cântecului ceremonial); o piesă autentică, reprezentativă din zona etno-folclorică de provenienţă a concurentului (nu din repertoriul consacrat) interpretată cu acompaniament instrumental; descrierea zonei folclorice pe care o reprezintă, a costumului popular sau a unui obicei. De asemenea, concurenţii vor mai avea pregătită şi altă piesă muzicală la care juriul poate apela pentru o mai bună evaluare.

Pentru secţiunea instrumente tradiţionale concurenţii vor prezenta două piese din folclorul românesc, diferite ca gen, caracter şi stil.

Acompaniamentul muzical la repetiţii, preselecţie şi concurs va fi asigurat de orchestra Ansamblului „Floricică de la Munte”.

Formularele de înscriere, precum şi regulamentul concursului, pot fi găsite şi pe adresa de internet www.florile.ceahlaului.culturaneamt.ro     

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate