Festivalul de Teatru „Pledez pentru Tine(ri)”- a unsprezecea zi

0

Luni, 14 noiembrie, cea de-a unsprezecea zi a Festivalului de Teatru, publicul va putea viziona două spectacole aflate în concurs.
Astfel spus, începând cu ora 17:00, actorii Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici“ din Arad pun în scenă spectacolul „CRIMA DIN STRADA LOURCINE ”de Eugène Labiche,în traducerea  Violetei Popa.

Distribuţia este următoarea: Ștefan Stanic – Lenglumé, Alex Mărgineanu – Mistingue, Cecilia LucanuDonat – Norine, Marian Parfeni – Justin, Ioan Peter – Potard

Regia: Alexandru Mâzgăreanu, Decorul: Romulus Boicu, Costumele: Alexandra Mâzgăreanu

Muzica: Alexandru Suciu, Light-design: Lucian Moga

Acțiunea se petrece la Paris, unde respectabilul domn Lenglumé ia parte la banchetul foștilor absolvenți ai instituției Labadens. După acest chef de pomină, la care s-a băut peste măsură, el se trezește, a doua zi, cu o puternică durere de cap. Singura amintire din ajun este că și-a pierdut umbrela verde cu cap de maimuță. Lenglumé descoperă cu stupoare că, lângă el, în pat, se găsește un bărbat străin, în aceeași stare de mahmureală. El află că acesta este fostul său coleg, Mistingue, și că au fost la aceeași petrecere, cu o seară înainte. La micul dejun Norine, soția lui Lenglumé, citește în ziarul de dimineță că, noaptea trecută, pe strada Lourcine, o cărbunăreasă a fost ucisă cu sânge rece, iar poliția este pe urmele criminalilor. Îngroziți, cei doi ajung să creadă că ei sunt autorii crimei, cu atât mai mult cu cât au mâinile înnegrite de cărbuni și buzunarele pline de obiecte care nu le aparțin. Din acest moment, ei fac totul pentru a-şi salva viaţa şi încep să înlăture toate dovezile care i-ar putea incrimina.

Regalul teatral continuă de la ora 22:00 cu spectacolul „ANUL DISPĂRUT.1989” de Peca Ștefanpus în scenă de actori ai Teatrul Mic din Bucureşti.

Distribuţia este următoarea: Director/ Gheorghe Visu/ Tatăl/ Moderator – GHEORGHE VISU ,       Regizor Tehnic/ Maria Ploae/ Mama/ Moderator – MARIA PLOAE, Tovarăşa Victoria/ Mama/ Moderator –  MIHAELA RĂDESCU, Secretara Zizi/ Simina/ Luminiţa/ Moderator – ILINCA MANOLACHE , Maria Ploae/ Diriginta/ Nicoleta/ Elena Ceauşescu/ Moderator: ISABELA NEAMŢU, Gheorghe Visu/ Alexandru/ Marius/ Moderator: VIOREL COJANU, Răducu/ Tase/ Nicolae Ceauşescu/ Moderator: TOMA CUZIN

Regia: Ana Mărgineanu, Scenografia: Anda Pop, Coregrafia: Andreea Duţă, Video design: Cinty Ionescu

1989. Un final de lume. Când am început să întrebăm oamenii despre anul 1989, au început să curgă răspunsurile despre revoluție. Detaliile. Speranțele. Frica. Dar revoluția s-a întâmplat abia în decembrie. Ce a mai rămas din celelalte 11 luni? Mai nimic, în memoria colectivă. Revoluția pare că a acaparat tot spațiul mental alocat amintirilor din ‘89, ștergând astfel existența unui an întreg.

Pentru a realiza acest spectacol, am rascolit în amintirile întregii echipe artistice și tehnice. Am vrut să vedem ce a însemnat 1989 la nivel personal, intim, dincolo de clișeele „era mai bine înainte că aveam cu toții de lucru“ sau „era mai rău“. Și am vrut să vedem ce valoare mai au toate aceste crâmpeie din viața noastră azi. Ce mai înseamnă ele – pentru noi, pentru dumneavoastră. – Ana Mărgineanu, regizor.

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate