Eminescu și epigonii săi

1
„Dacă nu pricepem ceva, să zicem mai bine că nu pricepem decât să-i dăm o explicație falsă.” – Mihai Eminescu

Republicăm un text apărut în acest ziar în urmă cu 10 ani, cu mici adnotări, dedicat lui Mihai Eminescu, alături de un comentariu semnat de regretatul intelectual nemțean Mihail-Sorin Gaidău. Îl considerăm valabil și astăzi. Înainte să îl judecați pe Eminescu, citiți-l.

Pe 15 ianuarie 1850 întreg Universul a decis ca nașterea lui Eminescu să aibă loc pe pământ românesc, sub un luceafăr, la umbra codrului, în oglinda lacului și în parfum de flori de tei. S-au scris mii de cărți despre miile de manuscrise ale lui Eminescu, despre viața personală, despre educația, profesia, opera, ideologia, publicistica, nebunia și moartea unui geniu.

Până la Eminescu nimic nu a vibrat în literatura acestui neam, iar limba română era aproape un mit. Marea neșansă a fost că lumea nu l-a înțeles și nici nu îl va înțelege vreodată. România stă la limita prăpastiei, agățată de existența unui Eminescu, ambasador al limbii române.

Și e păcat să despici firul eminescian în patru și să îi analizezi bunele și relele. Vremea oamenilor asumați a apus pe meleagurile mioritice, iar astăzi, falși intelectuali bat adesea apa în piuă, oferind “critică literară” asupra operei eminesciene.

Intelectualii de astăzi nu fac decât să fie niște bieți epigoni care, simțindu-se flatați de punerea în aceeași oală cu românul Eminescu, se fac doar că scriu. Eminescu a fost unic, irepetabil, a fost un scriitor desăvârșit, un nebun frumos, un publicist controversat, o ființă mult prea complexă pentru a se putea vorbi într-o singură zi, o dată pe an, când ne amintim că pe 15 ianuarie s-a născut cineva pe nume Mihai Eminescu.

Cultura română a abuzat de acest noroc gratuit care a permis nașterea lui Eminescu în România. A abuzat atât de mult, încât tinerii de astăzi, din școli, sunt plictisiți. Atât de plictisiți încât și-ar fi dorit ca Eminescu nici să nu se fi născut sau să fi fost un simplu anonim, pentru a nu mai fi obligați să îi studieze opera. Ar fi bine ca, uneori, intelectualii să ia ca atare textele eminesciene, fără adnotări, păreri ale unuia și altuia. Ar trebui să îl citim mai mult pe Eminescu și mai puțin pe cei care au scris despre Eminescu.

Despre Eminescu nu se mai poate spune nimic. Tot ceea ce înseamnă Eminescu este scris pe hârtie de el însuși. Măcar o dată pe an, îndepartați-vă de fățărnicia „intelectualilor” contemporani, luați o carte în mână, semnată Mihai Eminescu, și descoperiți voi înșivă adevărul, dincolo de critică literară și corectitudine politică. Mergeți direct la sursă și aflați-l pe Eminescu. Adevărul e în opere și în contextul acelor vremuri.

Poate, în sfârșit, astăzi, de Ziua Culturii Naționale, societatea civilă se va trezi din somnul cel de moarte și va dovedi că e formată din epigoni care îl merită pe Eminescu.

Înainte de 1989 s-au tipărit pe seama Academiei Române mai multe volume monumentale, format A4, reprezentând întreaga operă eminesciană: versuri, proză, articole de ziar. Ediția respectivă s-a lăsat și cu un număr suspect de decese ciudate, atribuite unor presiuni politice venite din afara României, fapt recunoscut abia după evenimentele sângeroase din decembrie 1989.

Prin intermediul postului de ”Radio Free Europe” din Munchen, românii aflau, înainte de 1989 cine sunt victimele, executate discret de Securitate, la ordinul P.C.R. Doi academicieni români au dispărut de pe firmamentul vieții literare românești(unul fiind chiar acad. Al. Oprea, coordonatorul ediției respective, iar numele său a apărut într-un chenar negru la vol. XI) iar volumele IX, X, XI, XII și XIII au fost retrase de pe piață la indicațiile ”prețioase” ale ”Cabinetului 2”, având în frunte pe tov. academician dr. ing. Elena Ceaușescu! Toate aceste tipărituri au urmat normele și modelul ediției critice întemeiată de PERPESSICIUS.

Și numele celorlalți colaboratori merită pomenite: Dimitrie Vatamaniuc(responsabil al secțiunii de publicistică), Petru Creția(responsabil filologic al ediției), Oxana Busuioceanu, Anca Costa-Foru, Aurelia Creția, Eugenia Oprescu(transcrierea filologică a textelor) și Ileana Rațiu(secretar tehnic). Forța a trei organizații internaționale s-a dovedit mult mai puternică decât administrația de atunci a României, pretins independentă, iar Eminescu a mai fost încă o dată pus la index datorită unei pretinse xenofobii.

Astăzi, pare foarte banal să fie jigniți românii în propria lor patrie, fără să se mai trezească cineva care să apere imaginea și interesele României, ale românilor! Conștiințele naționale, lucide, vii, responsabile sunt atacate și minimalizate. Unii dintre concetățeni au convingerea că problema națională este un moft desuet.

În schimb, problema națională a germanilor, francezilor, americanilor, chinezilor etc. nu este considerată un moft, ci un element de siguranță națională! La cât de prăduită este România de azi, începi să te dumirești de ce se cultivă dezinteresul național și tot soiul de regionalizări, iar drapelul României este scuipat de venetici!

Mihail-Sorin Gaidău
Click aici pentru a citi colecția de articole semnate de Mihail-Sorin Gaidau.

1 Comentariu
  1. Nanu spune

    Este plina tarisoara asta numita Romania de epigoni !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate