Concert de colinde organizat de Protopopiatul Piatra-Neamţ

1

Protopopiatul Piatra-Neamţ aduce la cunoştinţa creştinilor din municipiul Piatra-Neamţ că  duminică, 16 decembrie 2018, ora 17.00, organizează Concertul de colinde intitulat „Nașterea Domnului – bucuria noastră” cu tema: „Opaiț”.

Inițiat de Arhiepiscopia Iașilor, concertul va avea loc la Sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ, iar Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va fi prezent în mijlocul colindătorilor.

Vor interpreta corurile:

  • Corul preoteselor – „CAMENA”
  • Corul preoţilor – „GLASUL BISERICII”
  • Corul „PEONUL” al preoților din Protopopiatul Ceahlău
  • Corul „EVANGHELISMOS” – de la Parohia Mărăței II din Piatra-Neamț
  • Corul „IMPERIALII” al Liceului Teologic „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra-Neamț
  • Corul „VLĂSTARELE ORTODOXIEI” al A.T.O.R. Piatra Neamț

Intrarea la acest eveniment este liberă.

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Aiurica spune

    „Aplicarea în practică a prevederilor documentelor de politici privind debirocratizarea sistemului”, seminar al managerilor școlari din raionul Hâncești, organizat în Gimnaziul Călmățui. 😂😂😂😂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate