Competiții sportive anulate în Piatra-Neamț din cauza incidenței COVID de peste 9.5 la mie (DOCUMENT)

0

 HOTĂRÂRE privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ

Având în vedere:

– prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

– prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19;

– informarea Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ privind situaţia epidemiologică la nivelul judeţului Neamţ ;

– punctul de vedere al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ privind riscul, din punct de vedere epidemiologic, al deșfășurării, la Sala Polivalentă din Piatra Neamț, în perioada 15-17 octombrie 2021, a Campionatului Național de 10 Dansuri, Campionatului Național Under 21 Latino și Romanian Dance Festival;

În temeiul prevederilor art. 22, lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,cu modificările şi completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. (1) Se constată o incidență cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 de 9,52/1.000 locuitori în municipiul Piatra Neamț și incidențe de peste 7/1.000 locuitori în localitățile limitrofe municipiului, incidențele fiind în creștere conform analizelor Direcției de Sănătate Publică Neamț.

(2) Se stabilește în sarcina organizatorilor Campionatului Național de 10 Dansuri, Campionatului Național Under 21 Latino și Romanian Dance Festival, respectiv Asociația Club Sportiv Rayˊs Dance Piatra Neamț, reprogramarea/amânarea competiției sportive programată a se deșfășura la Sala Polivalentă din Piatra Neamț, în perioada 15-17 octombrie 2021, până la scăderea incidenței și normalizarea situației epidemiologice în municipiul Piatra Neamț.

Art. 2. (1) Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ va asigura comunicarea prezentei hotărâri membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Primăriei municipiului Piatra Neamț.

(2) Primăria municipiului Piatra Neamț va comunica organizatorilor competiției sportive prezenta hotărâre și va urmări modul de ducere la îndeplinire de către aceștia a măsurilor stabilite.

PREŞEDINTE,

PREFECT

George LAZĂR

Nr. 103

Piatra Neamţ, 13 octombrie 2021

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate