Cod galben 7-8 august – Atentionare Dispecerat ISU Neamt

0

Administraţia Naţională de Meteorologie a instituit o atenţionare meteorologică – COD GALBEN – potrivit căreia, în intervalul 07 august, ora 11.00 – 07 august, ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 50 l/mp.
Conform unei note cuprinsă în atenţionarea meteorologică, pe teritoriul judeţului nostru, în cursul zilelor de 07 şi 08 august, vremea va fi caniculară, temperaturile maxime putând atinge local 35 de grade şi izolat 36…37 de grade. Indicele de confort termic ITU va depăşi pragul critic de 80.
Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a transmis atenţionarea meteorologică tuturor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, concomitent cu setul de măsuri ce trebuie luate în astfel de situaţii, când sunt prognozate ploi însemnate, grindină şi vijelii. De asemenea, aceste structuri, direct implicate în gestionarea situaţiilor care s-ar putea produce ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate, au primit şi nota referitoare la vremea caniculară care se va manifesta pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică.
Specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor monitorizează evoluţia acestor fenomene pentru a putea semnala orice creştere de debite şi niveluri a cursurilor de apă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate