544 de ani de Bătălia de la Podul Înalt, cea mai importantă victorie a domnitorului Ştefan cel Mare

0

În dimineaţa zilei de de 10 ianuarie 1475, a avut loc bătălia de la Vaslui, (menționată ca bătălia de la Podul Înalt) , între armatele aliate creștine moldo-maghiaro-polone, sub comanda lui Ștefan cel Mare și oastea otomano-munteană, sub conducerea lui Suleiman Pașa. În pofida diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele unor cronicari) aproape toată armata.

Vvenimentul are loc atât ca urmare a întreruperii plăţii tributului de către Ştefan, în 1473 – tributul era plătit încă din vremea lui Petru Aron (1451 – 1452, 1454 – 1457), din 1456 –, cât şi a încercărilor domnului Moldovei de a scoate Ţara Românească de sub influenţa Porţii, prin înlăturarea lui Radu cel Frumos (1473 – 1474). În acelaşi timp, otomanii doreau extinderea influenţei la Marea Neagră, prin dobândirea Chiliei şi a Cetăţii Albe.

Este considerată cea mai mare înfrângere din istoria islamului în fața unei armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit eroul creștinătății.

Desfășurarea bătăliei

Ștefan a repezit în calea dușmanului călărime care să supravegheze deplasarea oștii otomane, să o hărțuiască și să nu îngăduie cetelor prădalnice să se desprindă de grosul oștirii ca să meargă după hrană și să jefuiască. Locul ales pentru bătălie se afla în preajma târgului Vaslui, pe valea Bârladului, la vărsarea râului Racova, într-o zonă mlăștinoasă prinsă între păduri, care îngreuna desfășurarea forțelor dușmane și manevrările de armată. Există discuții în continuare în privința plasării acestui loc, considerat de cei mai mulți ca plasat în zona actualei comune Băcăoani în sudul orașului Vaslui, loc care a căpătat numele de Podul Înalt după conformația locului, iar celebra bătălie a rămas în istorie ca Bătălia de la Podul Înalt. O altă ipoteză plasează locul bătăliei pe raza actualei localități Ștefan cel Mare, în nordul actualului oraș Vaslui, bazându-se pe interpretarea unor documente.
În dimineața zilei de 10 ianuarie 1475, oastea otomană înainta pe valea Bârladului pe o ceață care nu îngăduia să se vadă la mai mult de câțiva pași. Era moină și zăpada începuse să se topească, încât toată lunca Bârladului era plină de băltoace. Faptul că mii de oameni și cai treceau prin același loc, transforma valea într-o mocirlă prin care se înainta foarte greu. Vremea și terenul au constituit avantaje pentru Ștefan, de care domnitorul a știut să se folosească. Deoarece otomanii nu puteau să-și dea seama ce oaste au în față, Ștefan a așezat de-a curmezișul văii câteva mii de oameni. Aceștia trebuiau să-i oprească pe otomani și să înceapă lupta. Dușmanul era foarte numeros și putea să aducă mereu oameni odihniți în luptă. Ștefan calculase ca în momentul în care oamenii lui aveau să dea semne de oboseală, de pe malul drept al Bârladului, din marginea pădurii, mai mulți oșteni trebuiau să dea semnalul de luptă sunând din trâmbițe și surle. Lucrurile s-au întâmplat așa cum a prevăzut domnul și, când au auzit otomanii trâmbițele și surlele, ei au crezut că vor fi atacați din partea aceea, asfel ca marea parte s-au îndreptat în acea direcție, găsind aici doar câțiva oșteni. În schimb pe malul stâng al Bârladului se afla grosul oștii lui Ștefan. Când turcii au întors spatele, atacând spre marginea pădurii, au fost izbiți năpraznic de armata moldovenească. Cronicarul polon Jan Długosz menționa că „foarte puţini turci şi-au putut găsi mântuirea prin fugă, căci chiar şi aceia care au fugit şi au ajuns până la Dunăre, au fost ucişi acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuţi, sau au fost înecaţi de valuri. Aproape pe toţi prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, i-a tras în ţeapă. Cadavrele celor ucişi le-a ars, iar câteva grămezi cu oasele lor se văd până astăzi şi sunt mărturia eternă a unei victorii atât de însemnate… Toată oastea lui s-a îmbogăţit foarte tare din prada luată de la turci: aur, argint, purpură, cai şi alte obiecte preţioase”. De asemenea, o cronică ardeleană contemporană menţiona că „Ştefan… s-a împotrivit bărbăteşte turcilor în mijlocul ţării sale, ca un bun părinte al patriei şi al neamului său, fiind gata să moară pentru ai săi şi având timp de trei zile şi trei nopţi cele mai grele lupte cu ei; ajutându-l şi mila dumnezeiască, a biruit şi a dat pe turci cu totul pieirii”.

Papa Sixt al IV-lea, l-a numit pe Ștefan cel Mare – principele creștinătății: „faptele tale săvârșite până acum cu înțelepciune și vitejie contra turcilor necredincioși, dușmanii noștri, au adus atâta celebritate numelui tău, încât ești în gura tuturor și ești de către toți foarte mult lăudat.”

Revenit la Suceava, Ştefan îşi anunţa victoria principilor creştini, arătând că „am mers împotriva duşmanilor Creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut prin ascuţişul sabiei noastre”. El îndemna, totodată, la continuarea luptei, turcii fiind slăbiţi în urma dezastrului de la Vaslui, domnul Moldovei temându-se de reacţia sultanului, care nu putea lăsa nerăzbunată o asemenea înfrângere.

Campania de răspuns a lui Mehmed al II-lea pentru pierderea suferită la Vaslui a tatonat terenul prin ocuparea Caffei, cetatea negustorilor genovezi, și a altor cetăți din Crimeea, apoi atacarea Cetății Albe și a Chiliei. A urmat atacarea Mangopului, de unde provenea doamna lui Ștefan, Maria de Mangop, culminând la 27 iulie 1476 cu marea înfruntare de la Valea Albă, Războieni, una din cele mai mari bătălii ale epocii, cu un raport de 12.000 de moldoveni la peste 200.000 de turci, pierdută de moldoveni.

surse: Enciclopedia României, Wikipedia

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate