129 de ani de la moartea marelui povestitor Ion Creangă

0

La 31 decembrie 2018, se împlinesc 129 de ani de la moartea marelui povestitor humuleștean Ion Creangă, considerat unul dintre clasicii literaturii române, în special datorită operei sale autobiografice, „Amintiri din copilărie”.

În același an, 1889, a decedat și bunul său prieten, Mihai Eminescu, și Veronica Micle.

Creangă suferea mult din această pricină și aflase și că este bolnav de epilepsie.

Pe 31 decembrie, era o iarnă cumplită, iar zăpada se așternuse în strat gros pe ulițele din Târgul Ieșilor. Se înserase și urătorii porniseră de mult pe la casele gospodarilor.

Creangă se prăbuşi deodată, lovit de atac şi de apoplexie…

La prânz, Creangă a ieşit şi el din casă şi a mers până la tutungeria din strada Goliei 51, unde era fratele său Zahei. Acolo, scriitorul a suferit o criză de epilesie şi un atac de apoplexie, căzând ca secerat la pământ.

Scena morţii lui Ion Creangă este descrisă de George Călinescu în volumul „Viaţa şi opera lui Ion Creangă”:

Vremea era urâtă, a ploaie şi zăpada îngreuia mersul. Povestitorul intră pe la vremea prânzului (aşa cel puţin pare mai probabil) în tutungeria lui din strada Goliei 51, unde se afla frate-său Zahei. Era o prăvălie întunecoasă şi urâtă, cu o mică odăiţă în fund dând spre o curte murdară.

 

Aci Creangă se prăbuşi deodată, lovit de atac şi de apoplexie laolaltă, ori numai de cea din urmă. Se pare (amintirea contemporanilor e ceţoasă) că trupul fu dus de frate la bojdeucă. Unii şi-aduc aminte că au ridicat mortul din Ţicău, altul îl văzu la biserică, probabil a cimitirului. Avea două lumânări la cap şi lumea îl privea. Faţa îi era rumenă şi gura întredeschisă ca pentru vorbire. Numai flăcările pâlpâitoare ale făcliilor dădeau ochilor scufundaţi luciul ceros al morţii”, povestea George Călinescu episodul morţii unuia dintre cei mai iubiţi scriitori români.

Ion Creangă a fost înmormântat la data de 2 ianuarie 1890, la cimitirul Eternitatea din Iaşi, fiind condus pe ultimul drum de familie, prieteni, învăţători, elevi şi studenţi.

A lăsat în urmă povestiri memorabile, majoritatea întâmplate în Ținutul Neamțului, la Humulești- locul unde s-a născut și a copilărit.

Chiar dacă au trecut 129 de ani de la moartea lui, bădița Creangă sau… Nică cel șturlubatic rămâne pentru noi, românii, nemuritor.

A.T.


Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate