Ziua Eroilor, comemorată la Piatra-Neamț. GALERIE FOTO

1

Ziua Eroilor a fost comemorată astăzi, 9 iunie, la Piatra-Neamț, printr-un pios omagiu adus celor care și-au jertfit viața pentru apărarea patriei.

În amintirea eroilor neamului, la Cimitirul Eroilor din Piatra-Neamț a avut loc un ceremonial militar și religios la care au luat parte reprezentanți ai administrației publice locale, alături de primarul Dragoș Chitic, politicieni, asociațiile de veterani, profesori, copii, dar și simpli cetățeni.

Ceremonia a fost organizată de Garnizoana Piatra-Neamț și a fost deschisă cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți, după care au urmat o serie de cuvântări prin care au fost omagiați eroii neamului.

După momentul alocuțiunilor, manifestările dedicate Zilei Eroilor au continuat cu depuneri de coroane din partea tuturor oficialităților prezente, a partidelor politice și a asociațiilor veteranilor de război.
La final, toți cei care au asistat la ceremonie au putut urmări și o scurtă paradă militară.

În această zi dedicată comemorării eroilor, care coincide cu sărbătoarea Înălțării Domnului, după Sfânta Liturghie, sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele şi la troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. legio spune

    S-a intamplat acelasi lucru ca in fiecare an ,aceleasi triste figuri de fosti activisti PCR din armata ,aceiasi parati lovilutionari ,aceiasi ,,veterani” veniti cu cele doua divizii de tradatori pe tancurile rusesti ,aceiasi fosti activisti PCR din fosta conducere PCR a judetului (mai lipsea Maria Gheorghe cu profundorul scos in evidenta) si aceleasi festivisme gretoase , de care eroii nu au nevoie.Balciul desertaciunilor si chiciul politic in floare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate