Weekend cu 4 incendii în județul Neamț

0

Sâmbătă, 29.08.2015, la ora 12:13, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu pe un teren din localitatea Bâra. La locul indicat s-au deplasat şapte subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu două autospeciale de stins incendii şi trei membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă cu o cisternă. Forţele au acţionat mai bine de o oră şi jumătate pentru stingerea incendiului, în urma căruia au ars vegetaţie uscată şi gunoi menajer, pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp. Cauza probabilă a incendiului: focul deschis în spaţii deschise.20150829_184720-1

Sâmbătă, 29.08.2015, la ora 14:23, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Pipirig a anunţat Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu pe islazul comunal. Membrii SVSU, sprijiniţi de localnici, au acţionat pentru stingerea incendiului care cuprinsese vegetaţie uscată şi câţiva arbori, observat în dimineaţa acelei zile, dar vântul a dus la extinderea incendiului în suprafaţă. La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi 11 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ cu o autospecială de stins incendii şi un autoturism şi un ofiţer din comandamentul unităţii. Forţele au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului folosind materiale de primă-intervenţie (drujbe, lopeţi şi bătătoare) şi apă adusă în butoaie de un utilaj al Ocolului Silvic Pipirig (TAF). Din cauza drumului îngust şi a pantei mari, autospecialele nu au putut fi duse în apropierea focarelor, ele fiind lăsate la mai bine de un km. distanţă. Acţiunile de localizare, lichidare şi verificare atentă a suprafeţei afectate s-au încheiat în jurul orei 19:00. În urma incendiului, izbucnit probabil din cauza fumatului în locuri nepermise, au ars arbori, vegetaţie uscată şi lăstăriş, pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare.

Duminică, 30.08.2015, la ora 06:35, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu la un autoturism aflat în trafic, pe E 85, în satul Secuienii Noi. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi au lichidat în scurt timp incendiul, în urma căruia au ars garniturile din materiale plastice şi cauciuc de la roata dreapta faţă a autoturismului. Cauza probabilă a incendiului: frecarea mecanică dintre sistemele de transmitere a mişcării.

Duminică, 30.08.2015, la ora 18:29, o persoană din localitatea Ruginoasa a anunţat Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu în gospodăria vecină. La locul indicat s-au deplasat şapte subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi au constatat că incendiul cuprindea două grajduri construite din lemn şi o fânărie, iar flăcările mari se puteau extinde la cele două case vecine. Într-unul din cele două grajduri, au rămas captive două vite şi un porc, pe care proprietarul şi un vecin nu au putut să le salveze. Pompierii au localizat şi lichidat incendiul după acţiuni ce au durat aproximativ două ore. Pe timpul operaţiunilor, comandantul acţiunii a observat că proprietarul prezenta arsuri de gradul II la nivelul antebraţului stâng şi la nivelul feţei şi a solicitat ca un echipaj medical să se deplaseze la locul incendiului. Echipajul SAJ a acordat bărbatului, în vârstă de 34 de ani, îngrijiri medicale, care a refuzat transportul la spital. În urma incendiului, au ars cele două grajduri, pe suprafeţe de 70 mp. şi 60 mp., fânăria, pe o suprafaţă de 50 mp., fânul şi paiele, o cantitate de aproximativ cinci tone, două vite şi un porc. Cauza probabilă a incendiului: acţiunea intenţionată. Militarii au fost sprijiniţi de şase membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei.

Sursa: ISU Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate