VIDEO: Polițiști certați de un șofer la Piatra-Neamț

10

Un șofer pietrean reclamă că din cauza unei antipatii mai vechi, un polițist îi caută nod în papură. Pietreanul declară că recent, aflându-se în trafic, fără să comită nicio abatere a fost oprit în mers cu ajutorul girofarurilor de o mașină de poliție, iar polițistul a încercat să-i găsească nod în papură verificând acte și dacă a consumat alcool.

În final pietreanul nu a fost sancționat, nefiind găsit în neregulă cu nimic. O parte din discuția sa cu polițistul a fost înregistrată și trimisă la redacția noastră.

Când vedem asemenea filmări, ne gândim că șoferul o fi greșit ceva, dar, ne place sau nu, vine natural al doilea set de întrebări. De ce polițistul acceptă să fie bălăcărit? Se simte cu musca pe căciulă cumva?

Așadar dacă polițistul a greșit și a căutat motiv să amendeze un șofer, nu e bine, iar dacă șoferul a făcut pe nebunul, iar polițistul a acceptat să nu se complice și nu l-a luat să îl ducă la secție iar nu e în regulă.

Rămâne să vedem cum se va soluționa plângerea șoferului și abia apoi vă vom putea spune cu certitudine dacă a fost un exces de zel din partea polițiștilor sau, din contra, o lipsă de fermitate din partea oamenilor în uniformă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
10 Comentarii
  1. a spune

    Politisti corupti , abuz in functie , dupa terminarea proceselor vor cadea pe capete, o sa apara un nou articol, sa vina sa munceasca in MAI cine merita cu adevarat!

    1. b spune

      iti multumesc pentru comentariu,iti dau perfecta dreptate, eu sunt cel in cauza care a luat amenda si da,am procese cu ei si nu ma las pana nu se v-a face dreptate.

    2. Razvan spune

      Numai „lucruri bune” s-au intamplat de atunci si pana in prezent.Dupa acest filmulet pe care vi l-am expus , vreau sa precizez urmatoare lucruri:
      Am fost sanctionat pentru faptul ca nu am semnalizat : 435 ron amenda la ora 23:48 nopatea , in ziua de 13.07.2018
      Pe data de 20.08.2018 mi s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 30 de zile si amenda maxima : 2030 ron
      In incheiere, cine sunt eu ? un instructor auto cu toate categoriile A,B,C,D,E, si manager de transport.Detin o experienta in transport de 11 ani si un numar de peste 500.000 de km efectuati in toata Europa.Concluzia ? Va las pe voi sa comentati.Va multumesc

  2. cosmin gafincu spune

    o institutie a interlopilor in uniforma !
    zi de zi , caz dupa caz , fara ca cineva sa ia o masura .
    atentie la ce spune conducatorul auto .

    in atentia trantorilor de la DGA neamt , alias IPJ neamt .

    imagini cu ce fac acesti derbedei in uniforma trebuie prezentate pentru a curata judetul de aceste personaje si de cei care-i protejeaza .
    acelasi mod tendentios de a prezenta soferul drept vinovat , in conditiile in care el declara , in mod clar , ca ii pune la dispozitie politistului toate documentele .
    haitasi in uniforma , secondati de jurnalisti la comanda ( pentru a proteja interlopii in uniforma ) .

    1. Razvan spune

      Numai „lucruri bune” s-au intamplat de atunci si pana in prezent.Dupa acest filmulet pe care vi l-am expus , vreau sa precizez urmatoare lucruri:
      Am fost sanctionat pentru faptul ca nu am semnalizat : 435 ron amenda la ora 23:48 nopatea , in ziua de 13.07.2018
      Pe data de 20.08.2018 mi s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 30 de zile si amenda maxima : 2030 ron
      In incheiere, cine sunt eu ? un instructor auto cu toate categoriile A,B,C,D,E, si manager de transport.Detin o experienta in transport de 11 ani si un numar de peste 500.000 de km efectuati in toata Europa.Concluzia ? Va las pe voi sa comentati.Va multumesc

  3. Nanu spune

    Sa se inceteze cu asa zisele controale de rutina ale politiei rutiere , conducatorul auto poate fi oprit in trafic numai daca a facut o abatere de la Codul Rutier, nu ca asa i se scoala meltianului ! In occidentul asa de apreciat de noi ,nu esti oprit de politie decat in momentul cand ai facut o abatere, oare cand se va termina cu aceste abuzuri ,ale unor,, ORGANE” care nu fac altceva decat isi umfla pieptul in fata cetateanului ! Uiati-va ce debandada nemaivazuta este in mun P N si felul in care se parcheaza ,incat nu mai poti avea vizibilitate intr-o intersectie sau la un marcaj ptr pietoni ! Vad ca firma Parking inlocuieste Codul Rutier cu actiunile lor haotice . Ce are de spus Politia Rutiera despre acesta situatie sau ii intereseaza numai şuşaua şi panda ?

    1. Razvan spune

      Numai „lucruri bune” s-au intamplat de atunci si pana in prezent.Dupa acest filmulet pe care vi l-am expus , vreau sa precizez urmatoare lucruri:
      Am fost sanctionat pentru faptul ca nu am semnalizat : 435 ron amenda la ora 23:48 nopatea , in ziua de 13.07.2018
      Pe data de 20.08.2018 mi s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 30 de zile si amenda maxima : 2030 ron
      In incheiere, cine sunt eu ? un instructor auto cu toate categoriile A,B,C,D,E, si manager de transport.Detin o experienta in transport de 11 ani si un numar de peste 500.000 de km efectuati in toata Europa.Concluzia ? Va las pe voi sa comentati.Va multumesc

  4. solomon dragos spune

    Ok deontologic nu e normal sa spune_ti cine e politistul in cauza deoarece este functionar public?Mai este unul daca nu o fi acelasi care procedeaza la fel Buga Mihai este numele lui.

  5. TIBI spune

    SINCER ! soferu , cel oprit are Dreptate in felu lui , il opreste ,TRAGE PE DREAPTA , ptr ca in Trecut reiese si din dialogul lor , NU sa dat cu ,, banul ori marca ,, care si cum sa aibe intaietate la femei, oricum in ultima vreme au aparut niste baieti zelosi pe la IPJ Neamt > SPR , in urma episoadelor cu Colegii prinsi cu spaga , altii dintre care unu celebru ,tot asa cu implicatii la femei , BAI baieti , asta deoarece unii nu cred a avea varsta de 35 ani , Voi acum o faceti pe Zbirii , incercand sa scoateti ,, Prejudiciul ,, de Imagine cu diferite actiuni asa zis Inopinante , DUPA sunt printre Ei ,Agenti si nu am NIMIC cu nimeni , vreo 2 mai Tineri cu niste chipuri acoperite de barba , le mai lipseste cercelu si in loc de cascheta o bentita gen M NISTOR , sa fie Rockeri !00% , asa chipurile diferentierea o face Uniforma , DESI NU e Inchipuire , acum 48 72 ore sa prezentat la Stiri TV ,cazul unuia din tara gasit ca DIRIJA TRAFICUL , In UNIFORMA fara a avea insa legatura cu Politia , DECi in afara faptului , ca se PREZINTA EI Agent de Politie ,,, NU ti Arata nici o legitimatie , DECI de ce ar TREBUI sa TE , CREDEM, NOI ca TU esti Politist pe BUNE ? si ai ,, DREPTU ,, ca in CAZU de FATA , sa faci Sicane cuiva , vad ca cel OPRIT ii spune ceva de CF Omologare FOLIE ! ? OK DAR Ei nu la duba din clip , asta e folosita si in alte ,, Misiuni ,, transporta dif cetateni , dar au o Autospeciala , marca Nationala , care are folie ptr geamuri , luneta , usi spate , portiere spate ,fata de nu vezi de la 1 m in interiorul ei , DAR CINE ? indrazneste sa i intrebe , ceara sa arate si ei , CF de la Folie Si altele : RCA , rovigneta , etc .

    1. Razvan spune

      Numai „lucruri bune” s-au intamplat de atunci si pana in prezent.Dupa acest filmulet pe care vi l-am expus , vreau sa precizez urmatoare lucruri:
      Am fost sanctionat pentru faptul ca nu am semnalizat : 435 ron amenda la ora 23:48 nopatea , in ziua de 13.07.2018
      Pe data de 20.08.2018 mi s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 30 de zile si amenda maxima : 2030 ron
      In incheiere, cine sunt eu ? un instructor auto cu toate categoriile A,B,C,D,E, si manager de transport.Detin o experienta in transport de 11 ani si un numar de peste 500.000 de km efectuati in toata Europa.Concluzia ? Va las pe voi sa comentati.Va multumesc

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate