[VIDEO] Ministrul Sănătăţii, vizită de lucru la Spitalul din Târgu Neamţ

0

Joi, 2 august, Sorina Pintea- ministrul Sănătăţii a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Orășenesc „Sfântul Dimitrie Târgu Neamţ, la invitația președintelui consiliului județean Ionel Arsene.


Venită cel mai probabil la invitaţia lui Ionel Arsene- preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Sorina Pintea a vizitat o parte din secţiile unităţii medicale, inclusiv Compartimentul de Primire Urgenţe şi Secţia de Obstetrică- Ginecologie.

N-a impresionat-o aspectul învechit al pavilionului central, dar a punctat faptul că la instituţia spitalicească dispune de cea mai importantă resursă, cea umană.

Ministrul Sănătăţii a purtat o serie de discuţii cu conducerea şi personalul din spital, dar şi cu primarul Daniel Harpa şi cu preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene.

I s-au adus la cunoştinţă investiţiile realizate în ultimii ani cu fonduri de la bugetul local al oraşului, de la CJ şi de la Guvern, dar şi ce anume mai este nevoie pentru a transforma spitalul într-unul atractiv pentru cei peste 95000 de oameni pe care îi deserveşte.

„În ceea ce privește Spitalul Sfântul Dimitrie de la Târgu Neamț, este nevoie de o suplimentare a numărului de paturi pe anumite secții dar și de dotarea cu aparatură de specialitate. În urma analizei efectuate cu directorul spitalului și primarul Daniel Harpa, am convenit să trimită ministerului sănătății solicitările respective iar ministrul Pintea și-a asumat finanțarea acestora. Îi mulțumesc și pe această cale doamnei ministru, care și-a exprimat toată disponibilitatea pentru a sprijini unitățile medicale din Neamț.”, a declarat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene.

„Spitalul Târgu Neamţ are potenţial şi, cel mai important, are resursă umană. În aceste condiţii, managementul spitalului va trebui să se adapteze nevoilor populaţiei, precum şi medicilor pe care deja îi are. Este remarcabil că s-a reuşit acest lucru! (angajarea medicilor tineri-n.r.)

Am văzut investiţiile făcute cu bani de la CJ, de la bugetul local şi de la Ministerul Sănătăţii. Cu siguranţă, nu este tot ceea ce vă doriţi pentru oraş. Dar există proiecte în curs, iar ministerul va veni în ajutorul spitalului cu încă o sumă de bani pentru a putea finaliza lucrările deja începute.

Am înţeles că partea nereabilitată (a pavilionului central-n.r.) face obiectul unui contract pe care domnul preşedinte al CJ Neamţ, Ionel Arsene, îl va încheia cu CNI. Da, este nevoie de reabilitare, de investiţii. Şi de restructurarea părţii medicale şi de servicii, dar sunt convinsă că domnul manager ştie ce are de făcut. Important e că sunt medici şi că vor să vină în continuare la Târgu Neamţ”, ne-a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Ministrul Pintea a mai precizat că e necesară o redimensionare pe nevoia de servicii medicale şi că spitalele mici, precum cel din Târgu Neamţ, vor fi din ce în ce mai „curtate” de către medici.

Andreea Trăsnea

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate