Vernisajul expoziţiei Salonul Internaţional De Artă Naivă Şi Outsider Art – Ediția a III-a

0

Fundaţia Outsider Art şi Galeria Era a organizat astăzi, 4 mai 2015, orele 19.00, în cadrul Hotelului Central Plaza, vernisajul expoziţiei Salonul Internaţional De Artă Naivă Şi Outsider Art by Dimişcă, ediţia a III-a. Pictorul şi curatorul acestei expoziţii, Laurenţiu Dimişcă, este un promotor recunoscut al genurilor plastice în afara normelor. El a participat cu lucrări proprii, la prestigioase manifestări internaţionale dar a şi organizat în România, manifestări Outsider Art de amploare, la Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” şi la Sala Brâncuşi a Palatului Parlamentului.

Doctor în arte plastice, fondator al Fundației Outsider Art RO și ambasador UNESCO pentru Eurointegrare prin artă, Laurențiu Dimișcă s-a născut în anul 1977 și a absolvit cursurile Universității de Artă și Design din Cluj Napoca. De-a lungul timpului, Laurențiu a fost implicat în numeroase proiecte naționale și internaționale care nu au trecut neobservate: a susținut un workshop cu 300 de copii de la centre sociale din nouă regiuni situate în centrul Franței, a avut expoziții în Elveția, Franța, Republica Dominicană, Italia, China, Belgia, America și este promotor al Outsider Art în România.

Ediţia a lll-a a SALONULUI INTERNAŢIONAL DE ARTĂ SINGULARĂ, a fost organizată în colaborare cu Association pour la Promotion de l’Art Contemporain Populaire (APACOP), Franţa și au fost expuse lucrări a peste 50 de artişti din Europa Centrală, Europa de Est, Africa, America și Cuba.

Ciprian Istrate, în cadrul discursului său, profită de faptul că Laurențiu Dimișcă s-a întors la Piatra Neamț și îi lansează o provocare: Galeria Era în colaborare cu Fundația Outsider Art a lui Laurențiu Dimișcă își propune să descopere, lanseze și să promoveze tineri talentați aflați încă pe băncile liceului.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 4 mai – 1 iunie 2015 la Galeria Era, în incinta Hotelului Central Plaza din Piatra Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate