Va fi introdusă penalitatea de nedeclarare a taxelor aplicată atât persoanelor fizice, cât şi firmelor

0

În ultima formă a proiectului privind noul Cod de procedură Fiscală a fost introdusă o penalitate de nedeclarare a impozitelor datorate statului de către persoane fizice şi firme, descoperite de Fisc în cuantum mai mare de 50 lei, penalitate care va fi de minimum 10% din sumă, şi care va fi majorată la 100% dacă datoria rezultă din evaziune. Aceste persoane vor plăti şi dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente datoriilor.

Penalitatea de nedeclarare va fi stabilită pentru obligaţiile fiscale principale nedeclarate de contribuabili sau plătitori şi stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii de impunere.

Astfel, pentru obligaţiile fiscale principale nedeclarate şi stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii de impunere, contribuabilii sau plătitorii vor datora o penalitate de nedeclarare de 10% din aceste obligaţii nedeclarate, dacă suma stabilită nu depăşeşte 25% faţă de fiecare creanţă fiscală declarată într-o perioadă fiscală, şi de 25% din obligaţii, dacă suma stabilită depăşeşte 25% faţă de fiecare creanţă fiscală declarată.

Limita maximă a penalităţii va fi de 100.000 lei ori de câte ori, prin aplicarea procentelor, aceasta depăşeşte 100.000 lei, dar nu va fi valabilă în cazul în care datoria faţă de stat este generată de un act de evaziune fiscală. În acest caz, penalitatea de nedeclarare va fi majorată la 100%, condiţia fiind însă ca actul de evaziune să fie constatat de organele judiciare.

Dacă datoria este stinsă prin plată sau compensare ori este eşalonată la plată, cuantumul penalităţii va fi redus, la cerere, cu 75%.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate