UNPR a fuzionat cu PMP, după ce a fost în coaliție cu PSD și PDL

0

unprAni de zile am spus că UNPR-ul este un partid care își bate joc de români și în special de nemțeni, dar pe rând am fost contraziși de aliații politici ai acestui partid de doi lei și, desigur, de presa aservită acestui partid de oportuniști.
Iată că după a nu știu câta oară se dovedeste că ziarpiatraneamt.ro a catalogat corect UNPR-ul ca fiind partidul care își bate joc de toată lumea. Prima dată, la Neamț, acest partid a țepuit PDL-ul, după care PNTCD-ul, PMP-ul, PNL-ul, și la final PSD-ul. Și-au încălcat înțelegerile politice făcute cu toată lumea, iar acum, ce să vezi, s-au unit cu cei de la PMP care, de asemenea, i-au lăsat mască pe toți băsiștii din Neamț făcând o alianță de conjunctura cu PSD și ALDE.
E descurajant să vezi cum politicienii nemțeni te contrazic ani de zile, ca în final să se demonstreze că ai avut dreptate. Descurajant, pentru că ori sunt incompetenți și nu realizau ce urmează să facă UNPR, ori știau și se foloseau de conjuncturi doar ca să fie la butoane și să poată manevra banii publici.
În noua conjunctură în care PMP-ul primește un aport de parlamentari de la UNPR, partidul lui Băsescu va deveni mai vocal și mai vizibil în media națională, ceea ce se va reflecta în alegerile parlamentare din Neamț prin obținerea a cel puțin un parlamentar. Mai mult ca sigur, social democrații și mai ales liberalii care le stiu pe toate vor zâmbi autosuficient citind această frază, dar când va suna Băsescu adunarea la Neamț o să rămână uimiți și PSD-iștii, și PNL-iștii.
Abia așteptăm să vedem cum evoluează lucrurile în perspectiva alegerilor parlamentare unde acum vom avea cel puțin 3 jucători eligibili în teren, căci ALDE, la cum stă la această oră, nu scoate la Neamt voturi nici pentru un șofer de parlamentar.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate