Unire prin educație: semnarea a 120 de parteneriate între școli din județul Neamț și Basarabia

0

Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra-Neamț a fost astăzi, 27 martie (când se împlinesc 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România ) gazda unui inedit și mult așteptat eveniment, semnarea celor 120 de parteneriate între școli din județul Neamț și Basarabia.
Delegația celor sosiți de peste Prut, condusă de jurnalistul Vladimir Caragia, directorul postului de Radio „Datina” din Chișinău, a fost întâmpinată cu pâine și sare de către elevi de la Liceul de Arte „Victor Brauner” și Colegiul Național „Gheorghe Asachi”.

După intonarea Imnului de stat al României, manifestarea a continuat cu prezentarea membrilor delegației din Basarabia (directori de școală, profesori de istorie) – făcută de  jurnalistul Vladimir Caragia, și a directorilor din Neamț – făcută de prof. Elena Preda, inspector școlar pentru disciplina istorie.
Cel mai așteptat și emoționant moment a fost, bineînțeles, ceremonia de semnare a Protocoalelor de Parteneriat.

Noi deschidem o poartă către ceea ce înseamnă unire educațională, ce urmează depinde de fiecare școală în parte și de felul în care vede acest parteneriat.”a precizat doamna inspector școlar Elena Preda.

Vreau să mulțumesc tuturor celor care și-au adus aportul la desfășurarea acestui proiect. Este abia începutul. Nu ceea ce se semnează astăzi pe foaie este de remarcat, ci ceea ce va urma după aceste parteneriate.”,  a punctat jurnalistul Vladimir Caragia.

„Printr-un proiect ambițios, s-a realizat o înfrățire în domeniul educației, între 120 de școli din Neamț și de peste Prut! Îi felicit pe toți cei care au avut această inițiativă, pentru că nicăieri altundeva ideea de unire nu poate fi mai potrivită decât printre elevi! Ei sunt purtătorii idealurilor noastre! ​Fie ca unirea școlilor să fie începutul unei mari uniri!”, a menționat președintele Consiliului județean Neamț, Ionel Arsene.

De asemenea, în cadrul manifestării, scriitorul Constantin Bostan a susținut conferința „G.T. Kirileanu și Marea Unire și a avut loc lansarea volumului  „Carol al II-lea și sfârșitul democrației. Un rege, un cult, o camarilă” – autori Daniel Diaconu, Elena Preda, Cristiana Șoimanu, Andrei Nica, Dionisie Savin.

La final, delegația din Basarabia a purces la vizitarea Muzeului de Muzeul de Istorie și Arheologie.

Evenimentul face parte din Programul educațional „CENTENAR 2018-NEAMȚ”, acțiunea „100+100 de școli întru Marea Unire a Românilor” – organizat de Inspectoratului Școlar Județean Neamț,  prin compartimentul Curriculum/ Istorie, cu sprijinul Asociației Profesorilor de Istorie Neamț, al Consiliului Județean Neamț, al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” și al partenerului tradițional, Complexul Muzeal Județean Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate