Unde mergem în weekend?

0

În perioada 26-28 mai, în Parcul Tineretului din Piatra-Neamţ va avea loc Festivalul de artă populară „Lada cu zestre”, ajuns la ediția a XII-a. Evenimentul complex – ce îmbină componenta artistică cu latura educativă și științifică, toate aflate acum sub semnul culturii populare – reunește meșteri populari din toată țara și specialiști etnografi. Cei circa 80 de meșteri populari din zone etnografice renumite ale României și din Republica Moldova vor expune piese din ceramică, lemn, articole reprezentative pentru portul popular și textile de interior, împletituri din nuiele și sfoară, icoane și pictură naivă, ouă încondeiate, măști populare și articole de podoabă. Pe lângă meșterii care au fost prezenți la unele dintre edițiile anterioare, vizitatorii vor putea constata prezențe noi și valoroase, cum sunt cei veniți tocmai din Caraș-Severin, iar ca element de noutate, meșteri care confecționeză jucării tradiționale.  Mai multe detalii aici. Notă: Având în vedere condiţiile meteo nefavorabile deschiderea oficială a Festivalului de Artă Populară „Lada cu zestre” se amână pentru sâmbăta, 27 mai, ora 14.00.

În perioada 25-28 mai, la Pavilionul Expozițional Municipal se desfășoară Târgul de Îmbrăcăminte-Încălțăminte Expofashion Piatra Neamț – ultima ediție din acest sezon! Publicul este așteptat cu oferte speciale la noile colecții de îmbrăcăminte, încălțăminte din piele, pantofi și accesorii, articole menite să răspundă tuturor gusturilor.

Vineri, 26 mai, Apollo Pub vă invită la o seară folk în compania muzicală a lui Alex Oancea și a invitaților săi.

Vineri, 26 mai, începând cu ora 22:00, trupa Provincialii vine în Tequila Bowling pentru a susține un concert live.

Sâmbătă, 27 mai, începând cu ora 10:00, în Ștrandul ”Peste Vale” din Piatra-Neamț, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est deschide porţile Rubik Hub. În cadrul evenimentului  se va prezenta rolul și obiectivele/activitățile pe termen lung ale Rubik Hub, se vor organiza seminarii și workshop-uri, unde vor fi dezbătute subiecte relevante pentru principalele activităţi ale Rubik Hub (IT, etc), sesiuni de neworking, și va avea loc o expoziție de prototipuri prezentate de tineri antreprenori / startup-iști. Înființarea Rubik Hub a pornit de la nevoia identificată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est de a oferi stakeholderilor regionali un sprijin coordonat în demersurile acestora de dezvoltare, un altfel de sprijin decât cel obișnuit de a facilita accesul la finanțări publice. De asemenea, Rubik Hub va fi gazda primei ediții a conferinței Codecamp la Piatra-Neamț, cea mai mare conferință de IT din România, care reunește anual peste 8.000 participanți.

Sâmbătă 27 mai, de la 11:00, copiii sunt așteptați să asculte „Micul Prinț” în lectura actriței Ecaterina Hâțu. Evenimentul pentru cei mici este propus de Librăriile Humanitas în Ceainăria Teaz. Intrarea este liberă. Rezervările la: 0758 628 913.

Una dintre cele mai vechi asezări umane de pe teritoriul României se află la Piatra-Neamţ, aceasta fiind Cetatea Petrodava, cetate ce aparține civilizației dacice începând cu secolul II i. H. Primăria municipiului Piatra-Neamț vă invită în perioada 27-28 mai la o călătorie în antichitate la Festivalul Dacic ”Petrodava”, care se va desfășura în Piața Curtea Domnească. Programul festivalului aici.

Sâmbătă, 27 mai, ora 19:00, Teatrul Tineretului vă așteaptă la spectacolul Revizorul, de Nikolai Gogol, regia Zalan Zakarias. În distribuție: Victor Giurescu, Ecaterina Hâțu, Cătălina Bălălău, Emanuel Becheru, Florin Mircea jr, Adina Suciu, Rareș Pîrlog, Daniel Beșleagă, Dragoș Ionescu, Andrei Merchea Zapotoțki, Dan Grigoraș, Florin Hrițcu, Valentin Florea, Corina Grigoraș, Sonia Teodoriu, Nora Covali, Aida Avieriței, Maria Hibovski, Loredana Grigoriu, Cătălina Ieșanu.

Sâmbătă, 27 mai, ora 18:00, Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”, în parteneriat cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, organizează, în cadrul Stagiunii muzicale 2016 – 2017, spectacolul intitulat „SEARĂ DE OPERĂ… ALTFEL”. Evenimentul va avea loc la sala studio „Theodor Macarie” din cadrul Liceului de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ, iar protagonişti vor fi Florin Leonte (flaut), Vasilica Stoiciu-Frunză (pian), Mihaela Grăjdeanu (soprană) şi Florentina Onică (mezzosoprană). În program, lucrări ale compozitorilor Emanuel Krakamp, Giulio Briccialdi, Giuseppe Verdi, Wilhelm Popp, Georges Bizet, François Borne, Piotr Ilici Ceaikovski, Paul Taffanel.

Duminică, 28 mai, ora 19:00, la Teatrul Tineretului se pune în scenă spectacolul Fata de pe canapea, de Jon Fosse, traducerea Carmen Vioreanu, regia Horațiu Mihaiu În distribuție: Ecaterina Hâțu, Sonia Teodoriu, Cătălina Ieșanu, Loredana Grigoriu, Corina Grigoraș, Valentin Florea, Andrei Merchea Zapotoțki, Florin Mircea jr. Interzis sub 14 ani.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate