Unde mergem în weekend?

0

Vineri, 9 decembrie, în cadrul Târgului de Crăciun, începând cu ora 18:00, pe scena amplasată la Curtea Domnească vor urca ansamblurile „Izvoarele Borcutului” din Borca și „Ștefan Vodă” din Republica Moldova

resize

Vineri, 9 decembrie, la Hotel Central Plaza, ora 18:30, Porția de cunoaștere pregătește un nou eveniment, alături de doi oameni deosebiți, Oreste Teodorescu și Doru Bem.
Oreste Teodorescu este jurnalist, autor a trei volume „La sfârșit va fi începutul”, „Demonii puterii în democrație” și „Codul lui Oreste”, actor și lector universitar la facultatea de jurnalism iar Doru Bem este actor, formator, consilier in dezvoltare personala și autorul cărtii „Cărarea Universului”.
Puterea Spirituală, Simbolică, Militară și Economică, vor fi cele patru teme principale de discuție ale Conferinței susținute de Oreste Teodorescu și Doru Bem.

resize-1

Vineri, 9 decembrie, începând cu ora 21:00, la Library Bar, muzica live, show-ul de lumini, coregrafia, dar mai ales energia impresionantă care cuprinde deopotrivă artiștii si publicul vor face din Concertul Los Anonimos o seară de neuitat.

resize-2

Sâmbătă, 10 decembrie, începând cu ora 18:00, magia Târgului de Crăciun va fi întreținută de Lucky Dance și de artista Miruna Grecu.  Seara va fi încheiată cu concertul susținut de cântăreața Lidia Buble (20:00-21:00).

resize-3

Sâmbătă, 10 decembrie, DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU SPORT ŞI TINERET NEAMȚ vă propune următoarele evenimente sportive:

VOLEI Masculin, Divizia A1, Etapa 12
Sâmbătă, ora 16:00 – Sala Polivalentă Piatra-Neamț
VCM-LPS Piatra-Neamț – Steaua Bucuresti

HANDBAL Masculin, Divizia A, Seria A, Etapa 12
Sâmbătă, 10.12.2016,ora 11:00 – Sala Polivalentă (mică) Piatra-Neamț
LPS Piatra-Neamț – ACS Atletico-Alexandria

lps-piatra-neamt-cssm-bacau-2

Duminică, 11 de decembrie, începând cu ora 18:00, pe scena amplasată la Curtea Domnească vor urca copiii din centrele de plasament din județ, care vor demonstra cât sunt de talentați în ale cântului și jocului. De la ora 19:00, Curtea Domnească va răsuna  de „Cântece de Crăciun de la daci, până în zilele noastre”, oferite de Valentina și Florin Mureșan, Dara Melcea.

resize

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate