„Un pas în urma serafimilor”, în regia pietreanului Daniel Sandu, proiecție de gală la Cinema Dacia

0

Filmul  „Un pas în urma serafimilor”, în regia pietreanului Daniel Sandu, a putut fi vizionat într-o proiecţie de gală, vineri, 22 septembrie, la Cinema Dacia.

Evenimentul mult așteptat, care a făcut ca sala cinematografului să fie arhiplină, s-a desfășurat în prezența regizorului Daniel Sandu, care și-a făcut debutul anul acesta cu un lungmetraj, și a tinerilor actori Ștefan Iancu și Cristian Bota.

Pelicula, bazată pe o poveste reală, ilustrează o parte din experienţele trăite de regizor în cadrul unui seminar teologic, timp de cinci ani, în care predomină minciuna, furtul, manipularea şi trădarea. Daniel Sandu a absolvit Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman, iar apoi regia la Universitatea Media din București.

De-a lungul timpului a regizat o serie de scurtmetraje, precum și binecunoscute seriale de televiziune printre care: „Nimeni nu-i perfect” (Prima TV), „Gașca” (Kanal D), „La bloc” (Pro TV).

„Un pas în urma serafimilor” este un film incitant, controversat, care aduce în atenție elevii unui seminar teologic ortodox care încearcă să supraviețuiască într-un colectiv condus adeseori brutal de un părinte-diriginte (întruchipat de actorul Vlad Ivanov) pentru care pedagogia înseamnă șantaj și abuz psihologic.

Mai multe detalii despre motivele care l-au determinat să spună această poveste și despre cum a luat naștere acest proiect am aflat chiar de la regizorul Daniel Sandu.

„Mi s-a părut o poveste aspirațională, o poveste pentru tineri, despre maturizare și despre cum generația tânără înfruntă un sistem corupt, indiferent dacă el este în sânul bisericii sau în sânul oricărei alte instituții. E o poveste care merită spusă la scară largă, iar cel mai bun mod prin care eu știu să fac asta e prin realizarea unui film. Am început dezvoltarea acestui proiect în 2008, împreună cu producătorul Ada Solomon, ce s-a dovedit a fi un proces de lungă durată. Noi nu am știut că atunci când vom lansa filmul în cadrul bisericii vor exista niște scandaluri (vezi cazul cu Episcopul de Huși și cel legat de preotul Pomohaci, n.r.). Nu am premeditat asta. Lansarea filmului a fost anunțată cu mult timp înainte să apară aceste scandaluri.”,  a precizat Daniel Sandu.

De asemenea, talentatul regizor a menționat că este extrem de bucuros că se află la Piatra-Neamț și că prin această peliculă a avut ocazia să dea ceva înapoi orașului său natal.

„Aici este cinematograful unde am văzut prima dată filme, copil fiind, și mi-am zis, dacă cumva voi avea șansa să duc un lungmetraj la bun sfârșit, că voi face tot posibilul să organizez și o premieră pentru publicul din Piatra-Neamț. E mare lucru că acest cinematograf există și că sunt oameni dedicați care se ocupă de el. Din păcate, multe cinematografe din țară au fost distruse”, a conchis  regizorul.

Așa cum menționeam în debutul articolului, regizorul Daniel Sandu nu a venit singur la Piatra-Neamț, ci alături de doi tineri talentați actori, Ștefan Iancu ( interpretul rolului principal, Gabriel) și Cristian Bota (care l-a interpretat pe Voinea, rolul principal negativ din rândul studenților), despre care vom mai  auzi cu siguranță.

Iată ce au declarat cei doi actori, originari din București, despre lucrul la acest proiect.

A fost un proces extrem de interesant. De când am citit scenariul mi-am dat seama că o să fie un film foarte bun și că Daniel e omul potrivit să regizeze această proiecție, mai ales că a scris și scenariul. Am început cumva reticent, însă pe parcurs mi-au trecut toate emoțiile și am dat tot ce era mai bun din mine. Fiind povestea lui Daniel, am încercat să găsesc o cale de mijloc. Am încercat să apropii personajul de mine, dar fără a-l îndepărta prea mult de Daniel.”, ne-a declarat Ștefan Iancu, care este mai nou proaspăt student la UNATC.

„Nu este primul meu proiect din film, dar este cu siguranță cel mai valoros din care am făcut parte până acum. Am avut un rol complex care nu te închide, ci îți oferă mai multe opțiuni. Personajul Voinea e unul care ridică multe întrebări. Cei care vor viziona filmul își vor da seama de acest lucru”,  a menționat Cristian Bota.

Pe Cristian Bota îl puteți vedea și în pelicula „Octav”,care va  avea premiera la Piatra-Neamț miercuri, 27 septembrie, în compania lui Marcel Iureș, actorul principal,  și a regizorului Serge Ioan Celebidachi.

„Sunt mândru să îl am lângă mine pe acest talentat regizor, alături de o parte din echipa lui. Merită toate aplauzele noastre.”, au fost cuvintele lui Victor Purice, directorul cinematografului Dacia, care au încheiat o seară magică dedicată filmului românesc.

Un pas în urma serafimilor” , îi are în rolurile principale pe Ștefan Iancu și Vlad Ivanov, distribuția fiind completată de Ali Amir, Alfred Wegeman, Ștefan Mihai, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr., Cristian Bota, Marian Popescu și Radu Botar.

Scenariul şi regia poartă semnătura lui Daniel Sandu, imaginea aparţine lui George Dăscălescu, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu, costumele de Cireşica Cuciuc, scenografia este semnată de Adrian Cristea, iar Marius Leftărache s-a ocupat de sound-design. Producători sunt Ada Solomon şi Ioana Drăghici.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate