Un jurnalist cu 3000 de angajați

4

Dan Misăilă, administratorul Ziarului Ceahlăul și patronul firmei Grup Est Security, firmă cu peste 3000 de angajați, scrie un articol pe săptămână în rubrica „Ceasul Deșteptător” a ziarului pe care îl administrează. Primele articole stau sub semnul politicii și comunității.

Analizând în articolele sale consecințele evenimentelor istorice din ziaresecolul trecut, Dan Misăilă pune o întrebare pertinentă: „Cum putem reforma instituțiile noastre politice, reglementările și normele, tehnicile și procedurile, astfel încât să-i putem împiedica pe cei incompetenți și răi să ajungă la putere?”. Răspunsul vine tot din istorie, și anume din ideea democrației (puterea poporului), adică din rolul cetățeanului de a-și asuma puterea, de a-și face vocea auzită și de a induce o politică responsabilă.

Acte aparent simple, precum acela de a ne cunoaște drepturile și obligațiile constituționale, de a fi interesați de problemele comunității, de dezvoltarea acesteia, de a ne informa cu privire la deciziile administrative și legislative, de a ne prezenta la vot, de a critica public deciziile greșite ale politicienilor, de a propune soluții, ca și multe altele din aceeași categorie, sunt tot atâtea fațete ale politicii responsabile pe care Dan Misăilă intenționează să le prezinte în rubrica ”Ceasul Deșteptător”.

Salutăm această inițiativă a autorului de a face o paralelă între trecut și prezent și de a oferi soluții pentru a transforma societatea actuală într-o societate funcțională și corectă din punct de vedere democratic. A sosit momentul ca, în sfârșit, comunitatea, cetățeanul să își facă vocea auzită și să ia atitudine. Presa are, din acest punct de vedere, un rol semnificativ. Acela de a disemina în societate ideea de libertate și responsabilitate, ideea de adevăr. Așteptăm cu interes articolele viitoare din rubrica ”Ceasul Deșteptător” cu speranța că ele vor reuși să trezească acea conștiință colectivă amorțită de o politică iresponsabilă care ne-a guvernat în toți acești ani.

Mai mult decăt ineditul situației este de apreciat faptul ca un om aflat la acest nivel și care nu are nevoie de voturile nimănui,  nu e cu nasul pe sus și iși găsește timp să transmită găndurile sale și unor oameni simpli care merg la un chioșc și cumpără un ziar.

I.M.   I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. arlechino... spune

    XXXXX NU ARE LEGĂTURĂ CU SUBIECTUL

  2. Mos Craciun spune

    Niciodata sa nu spui niciodata. Vorbim in 2016.

  3. feraru marcel spune

    Vaaaai, ce bun ar fi de primar ! N-asea ??? Am ghicit ??

    ADMIN: Nu vrea să candideze niciodata la nimic și nu vrea să se implice in politică.

    1. feraru marcel spune

      Dom’ Admin, va rog sa se tina cont ca eu am intuit-o primul. In caz ca se razgandeste, sa ma aiba in vedere. Facem o sectie de intuitivi la premarie. Asa, o sa poata semna orice, ca-i spunem noi daca-i de bine.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate