Un copil din Neamț vrea să trăiască. Strigăt de mamă: „Vă implor, salvați-mi fetița!”

0

Asociația umanitară Născută Înger din Piatra-Neamț a preluat un caz zguduitor.

Șansa Nicoletei, o fetiță de 5 ani din Neamț, este un transplant de celule stem în Istanbul. Costul unei astfel de intervenții este de 40.000 de euro. S-au strâns până în prezent 15.000 de euro, iar Asociația Născuta Înger Piatra-Neamț va face tot posibilul să vină în ajutorul acestei minuni binecuvântate.

Povestea familiei începe așa:

“Sunt Nicoleta Alecia, am 5 anișori, iar la vârsta de 6 luni am fost diagnosticată cu atrofie cerebrală, tetrapareză spastică, epilepsie și retard psihomotor sever…”

„Ne-am auzit în urmă cu ceva timp cerându-mi disperată ajutorul! La ce te poți gândi? Omenește? Ca mamă? Rămâi șocat… Doamne, câta suferință pentru acest înger și familia ei… cu ce putea greși acest înger de doar câțiva anișori? De ce nu se poate bucura de copilărie la fel ca ceilalți copilași? Mama, Violeta, o eroină… o năvălesc emoţiile şi lacrimile și asta de teamă că familia sa nu poate acoperi tratamentul copilului mult prea costisitor, or aceştia nu dispun de banii necesari pentru tratamentul cu celule stem la o clinică din Istanbul. Donațiile venite de la oamenii solidari cu durerea acestei familii sunt, din păcate, insuficiente.
Cum te-ai simți ca mamă, ca parinte, să știi că destinul copilului tău și costurile tratamentelor stau în mâna altora?
Dar știu că mână de la mână putem schimba acest destin si vă rog să fiți solidari cu această familie mult prea încercată!
Împreună reușim! Impreună pentru Alecia!”, declară Carmen Suciu, voluntar al Asociației Născută Înger.

O puteți ajuta pe Nicoleta donând în conturile de mai jos:

Violeta Georgescu:
Cont lei RO89INGB0000999901654129 deschis la ING
Cont euro RO40BACX0000001603361000 deschis la Unicredit Bank

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate