Transportul de persoane nemțean de la penal la penibil

2

roata-autobuzÎn decursul timpului, publicația noastră a adus în fața cititorilor mai multe aspecte legate de ilegalitățile petrecute în sistemul de transport de persoane din județul Neamț. Printre cei mai importanți transportatori luați la rost de publicația noastră au fost Flozampet, care făcea trasee pe la Târzia și prin alte comune, neavând absolut niciun fel de licență, dar treaba mergea bine cu o puternică susținere via PDL. Ne mai amintim de Mondotour, firma deținută prin interpuși de familia Tărâță, unde pe baza informațiilor obținute de la C.J. Neamț, am identificat un autobuz care mergea doar în acte și, desigur, am observat cum frumoasa firmă a câștigat o licitație de trasee, deși pe portalul instanțelor figura ca fiind in procedură de faliment. Și, desigur, ne amintim de 4 Plustrans, care s-a învărtit cumva pe la C.J. Neamț de a reușit să pună pe trasee niște conserve de autobuze de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Au mai fost și alți transportatori care au fost în vizorul nostru, dar aceștia trei s-au remarcat prin fapte deosebite de vitejie.
Ce e de remarcat e faptul că atunci când am scris despre Flozampet s-a zis că am fost plătiți de Mondotour, când am scris de 4 Plustrans am fost plătiți de Transmoldavia și când am scris de Mondotour am fost platiți de Flozampet și, Mondotour fiind în orgada lui Culiță, desigur a intrat pe lista de presupuși sponsori și Ionel Arsene, președintele PSD.
Faptul că transportatorii se mănâncă între ei a dus la această situație penibilă în care în loc să își rezolve problemele pe care le au, caută încontinuu vinovați și se agață jenant de teorii ale conspirației. Pentru a liniști transportatorii vizați de publicația noastră le transmitem două lucruri :
1. Firma ce administrează publicitatea din această publicație a avut de-a lungul timpului relații comerciale (a încasat sume de bani pentru promovare) de la mai toți transportatorii cu excepția Mondotour, iar cel mai vechi client pe linie de promovare web este, dacă nu mă înșel, chiar 4 Plustrans, aspect care certifică faptul că nu încurcăm slujba cu drujba și la noi nu e ca la alte publicații unde se rezolvă totul cu o ”taxă de protecție”.
2. Pentru că transportatorii nemțeni aleg mai degrabă să ascundă gunoiul sub preș și să găsească vinovați în presă în loc să iși rezolve problemele, avem o veste bună pentru ei. O vom lua de la capăt să vedem ce a făcut fiecare în legătură cu neregulile constatate de publicația noastră și ca să nu mai aibă motiv de gâlceavă vom ieși cu un articol în care-i vom „felicita” pe toți la gramadă.
Deci în perioada următoare redocumentăm aspectele deja sesizate și anunțăm public dorința de a face o dezbatere în variantă video cu reprezentanții transportatorilor vizați pe tema aspectelor sesizate de publicația noastră. Din câte știm noi, cei care ar trebui să se pregătească pentru emisiune ar fi domnul Zamfir (fiul) pentru Flozampet, domnul Munteanu pentru 4 Plus Trans și doamna Grigoraș Maria patroana de la EST TV pentru Mondotour sau, desigur, alți reprezentanți desemnați de acești patroni.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Luca Aurelian spune

    P.S. La intrebarea numarul 2 este vorba de cca 4.000.000 lei.

  2. Luca Aurelian spune

    D-na Grigoras Maria ar trebui sa raspunda si la urmatoarele intrebari :
    1. De ce s-a cerut insolventa SC MONDOtour SA ?
    2. Unde au ajuns banii incasati de la SC LIDL Discount SRL si din vanzarea autogarii catre SC TCE Mobile Dryers SRL si de ce nu s-au platit cu acesti bani datoriile catre creditori ?
    3. Ce operatiuni comerciale a desfasurat, ca persoana fizica, cu SC MONDOtour SA astfel incat sa figureza pe Tabelul creditorilor firmei la care este actionar majoritar cu suma de 1.550.000 lei ?
    4. Care a fost scopul contractului de imprumut pentru suma de 1.027.000 lei dintre SC MONDOtour SA ,in calitate de imprumutat si SC TCE Mobile Dryers SRL in calitate de bancher ?
    5. Care a fost valoarea de vanzare a autogarii ( teren si cladire ) apartinand SC MONDOtour SA catre SC TCE Mobile Dryers SRL ?
    6. Care este valoarea chiriei lunare pe care o plateste SC MONDOtour SA catre SC TCE Mobile Dryers SRL pentru inchirierea autogarii pe care i-a vandut-o?
    7. Cum expica instrainarile patrimoniale ( cladirile de la sediul social catre SC LIDL Discount SRL si autogara catre SC TCE Mobile Dryers SRL ) cu circa un an de zile sau mai putin inaintea solicitarii deschiderii procedurii insolventei ?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate