Traian Băsescu a revenit la Piatra-Neamț

0


Miercuri, 25 mai, Traian Băsescu a venit la Piatra-Neamț pentru a susține candidații PMP în campania electorală pentru alegerile locale din 5 iunie 2016. În acest sens, la sediul PMP din Piatra-Neamț s-a organizat o conferință de presă la care au participat fostul președinte al României, Traian Băsescu, președintele PMP, Laurențiu Dulamă, candidat la funcția de primar al muncipiului Piatra-Neamț și deputatul Ștefan Burlacu, candidatul PMP la alegerile locale și aspirant la funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț.

Campania în județul Neamț și în municipiul Piatra-Neamț a PMP a fost o campanie fără atacuri, curată și, atât cât a mai rămas din campanie, vom merge pe aceeași linie. Am venit în fața dumneavoastră cu o echipă tânără, care vrea să dea o altă imagine clasei politice actuale. Suntem singurul partid din România care am ținut cont de vocea tinerilor și a străzii pentru schimbarea clasei politice.”, a declarat Laurențiu Dulamă.

Deputatul Ștefan Burlacu a salutat prezența lui Traian Băsescu la Piatra-Neamț și a ținut să puncteze importanța respectării legilor și a Constituției: dreptul la sănătate, la informare, la educație etc., fapt care nu s-a întâmplat din punctul domniei sale de vedere în ultimii 26 de ani.

Dacă acum două sau trei săptămâni am fost aici pentru lansarea candidaților, astăzi am venit să susțin candidații. Sunt la al doilea tur prin țară, ceea ce nu am făcut nici măcar la alegerile prezidențiale din 2004 și din 2009. Am făcut doar un singur tur. Acum sunt deja la jumătatea celui de-al doilea tur pentru că vreau să reușească acest partid, pentru că nu e o ambiție, ci o nevoie a electoratului. Este un partid tânăr. 85% dintre membri nu au mai făcut niciodată politică. Încercăm să convingem comunitățile locale că PMP este soluția corectă. Este primul partid care își propune ca în mod cinstit să guverneze pentru comunități și pentru interesul național. Așa numitele partide mari, PSD și PNL, sunt partide ale tranziției. Partidele au urmărit obiectivele lor politice și nu ale comunităților și au utilizat bani publici pentru a obține voturi. Ceea ce noi ne propunem este să câștigăm voturi servind comunitățile. Nu facem un târg din voturi, dându-le oamenilor câte ceva pentru a obține voturi. Ce le propunem noi oamenilor este să accepte să primească bună guvernare locală. Este o paradigmă schimbată, specifică sfârșitului tranziției. România are toate instituțiile specifice unui stat democratic la locul lor. Singura problemă este să facem aceste instituții să funcționeze. Trebuie să ținem cont de legile țării. PMP a avut o campanie extrem de decentă, cu obiective realiste.”, a punctat Traian Băsescu despre campania electorală a PMP.

De asemenea, Traian Băsescu a făcut o serie de declarații cu privire la problemele din sistemul de sănătate și din sistemul de educație, accentuând faptul că este necesară o schimbare a clasei politice și o reprioritizare a problemelor comunităților, mai ales la nivel de administrație locală.

În final, fostul președinte al României a îndemnat cetățenii să meargă la vot pe 5 iunie.

„Vreau să fac un apel la electorat. În primul rând să vină la vot. Dar nu țin să vină chiar toți. Este bine pentru democrație să vină toți. Dar în primul rând aș vrea să vină băsiștii la vot. Ei au fost în stare să răstoarne o situație electorală la prezidențiale. Ei au avut un rol important în distanța mare dintre Iohannis și Ponta, în favoarea lui Iohannis. Acum fac din nou apel la băsiști, să iasă la vot și să voteze PMP.  Dar nu numai la ei. Dacă vă duceți pe stradă, toți vor spune că politicienii sunt o apă și un pământ. Din acest motiv este previzibilă o prezență slabă la vot. Eu vreau să îi încurajez pe cei care au mers la vot și acum vor sta dezamăgiți acasă. Îi încurajez să meargă la vot, să voteze PMP și să dea șanse unui partid nou. E doar un efort de câteva minute pentru a merge la o secție de votare. Acesta este mesajul pe care am dorit să îl dau astăzi la Neamț.”, a încheiat Traian Băsescu.

M. I.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate