Tineri pelerini, pe urmele sfinţilor nemţeni

1

În aceste vremuri tulburi, multor oameni le este lene  să se ridice duminică dimineața din pat, să se urce în mașină și să ajungă la Sfânta Liturghie oficiată la cea mai apropiată casă a Domnului. Zeci de tineri din județele Moldovei le demonstrează însă că, dacă vrei într-adevăr binecuvântare și pace sufletească… se poate!

Ba chiar mai mult: din județele Botoșani și Iași, mai bine de 100 de tineri au pornit într-un pelerinaj pedestru, pe urmele sfinților nemțeni.

Echipați cu credință în Dumnezeu și convinși că gestul lor va fi văzut, atât din cer, cât și de pe pământ, tinerii creștini ortodocși s-au mobilizat şi au plecat pe jos, spre Mănăstirea Neamț. Vorbim despre peste 50 de tineri din Botoșani (care au pornit la drum duminică, 30 iulie) și aproximativ 60, din Iași (care au început călătoria pedestră luni, 31 iulie).

Destinația: Ținutul Neamțului, „inima” Bisericii Ortodoxe Române

Pe drumuri diferite, dar cu aceeași destinație, tinerii pelerini vor înainta,  zilnic, pe urmele sfinților nemțeni. În total, vor parcurge peste 100 de kilometri. Pe traseu, vor participa la Sfânta Liturghie la bisericile întâlnite în cale, iar parohiile le vor oferi cazare şi-o masă caldă.

Vineri, 4 august, cele două grupuri urmează să se întâlnească la Cetatea Neamț- fortificația medievală care străjuiește orașul Târgu Neamț. Acolo va ajunge și grupul de pelerini din județul Neamț.

O dată sosiţi la destinație, tinerii pelerini vor participa la slujbele prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț  (5 august, la Mănăstirea Neamț), Schimbarea la Față a Domnului (6 august, pe Muntele Ceahlău) și Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august).

Este al treilea an consecutiv când se organizează Pelerinajul Pedestru spre mănăstirile nemțene, cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Andreea Trăsnea

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Elena Asandei spune

    Domnul sa fie cu voi!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate