Țeapa ”axialul” de la Neamț

11

axial-durau

De la Izvorul Muntelui la Durău există teoretic un drum foarte frumos dar care a fost lăsat în paragină. Acest drum este cunoscut sub denumirea de ”Axial”. Deși utilitatea lui e clară atât pentru turismul din zonă cât și pentru scurtarea cu 50 Km a rutei spre Ceahlău, ceva se întâmplă și nimeni nu se preocupă de reabilitarea lui, nu pentru că nu sunt bani, așa cum ne spun politicienii, ci pentru că acest drum nu reprezintă interes electoral.axial-ceahlau
Problema drumului este totuși alta. El apare ca drum circulabil pe toate hărțile și deși ar trebui să fie închis semnele de circulație de la intrarea pe Axial indică doar că e un drum în lucru și sunt denivelări. Turiștii care nu cunosc ce ascunde acest drum și văd pe GPS că au doar câteva zeci de km până la Durău fac impudența de a se aventura, majoritatea întorcându-se de unde au plecat, în cazul în care țin măcar puțin la propria mașină.
Prima parte din axial este ca după bombardament, șoferul având nevoie de foarte multă îndemânare pentru a nu rupe suspensiile. Partea următoare din drum deja nu mai ține de șoferie, ci de intuiția șoferului de a anticipa adâncimea găurilor, majoritatea pline cu apă. Pe la mijlocul axialului deja șoferia și intuiția devin inutile norocul alegând momentul în care atingi mașina pe dedesubt sau rămâi cu ea suspendată.
Turiștii care și-au luat țeapă cu acest drum roagă autoritățile nemțene să scoată traseul de pe harta rutieră și să îl semnalizeze corespunzător, ca un drum impracticabil pentru mașinile mici.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
11 Comentarii
  1. vio spune

    Am fost pe Axial prima oara in 1995 cu un Trabant si la un moment dat am dat de o surpare unde i-am dat pe toti pasagerii jos apoi am trecut singur, cu ceva emotii . Superb drum , daca ai simtul umorului . In `98 cu Dacia ..un pic mai bine . In 2016 cu un Renault Scenic . Nu as incerca cu o masina prea joasa/sport si oricum vitexa medie va fi de maxim 30 km/ ora .
    Am convingerea ca asfaltarea Axialului ar aduce prea multi cocalari in zona .Cat despre intretinere …sunt convins ca se mai ocupa cineva de asta …altfel ar fi disparut de mult . Interesele sunt multiple dar nu fac obiectul discutiei .Oricum , e mai bun decat un forestier . Pentru cei interesati …incercati si Ceahlau – Bicazul Ardelean . BAFTA .

  2. Necuratu spune

    Drumul este inchis circulatiei publice si este semnalizat ca atare. Panourile incep la intrarea in Izvorul Muntelui si se continua la iesirea din Izvorul Muntelui si intrarea efectiv in padure. Deci intrarea pe drum se face pe propria barba, sau mai bine zis baie de ulei.

    ADMIN: Să nu credeți că nu avem poze cu toate semnele de la intrarea pe drum … nu e nici un indicator de drum inchis ….

    1. Ana spune

      Rușine mincinoșilor. … drumul e deschis, ba mai mult… ți se spune ca e și practicabil, doar sa mergi „putin” mai încel. Păcat, sunt sigura, ca s-ar plăti și taxa de acces pe a-l tranzita….. dar mai rentabile sunt parcurile în mijlocul câmpului și sălile de sport în satele unde s-au închis școlile. … VOTAȚI ROMANI INCOMPETENTA ÎN CONTINUARE

    2. Elena spune

      Indicatoarele sunt intoarse special ca sa nu se vada . La izvorul Muntelui am oprit la punctul de DEZINFORMARE. Acolo un agent , burtos si chelios care se straduia sa vorbeasca elevat mi-a spus s-o iau incet ca ajung. Am fost taxati cu 50 lei de persoana pentru intrarea in Parcul National. Drumul infiorator . Am rupt spoilerul la masina . De la jumatate ne-am intors inapoi. Nesimtitul care taiase bilete ne-a vazut cu spoilerul rupt si ranjea ca un dobitoc.

      1. Florin Sava spune

        Salut Elena! Poti sa-mi spui exact ziua in care s-a petrecut incidentul cu pricina? Ati fost taxati cu 50 de lei de persoana pentru a tranzita Axialul!

  3. DJ 155f spune

    J 155f zis si axialul.
    Facut pe timpul comunistilor ( aia puteau si cu bani putini) ca mai toate in Judetul Neamt axialul a scurtat drumul materialelor si mai ales a cimentului care a stat la baza construirii Statiunii Durau . Ulterior a fost asfaltat si a scurat accesul localnicilor si a turistilor de la si catre Piatra Neamt .
    Pana prin 1996 se circula chiar foarte bine ultima asfaltare a fost facuta prin 93-94 cand Duraul a gazduit o intrunire a prefectilor din RO.
    Din pacate dihonia defrisarilor a lovit si zona Ceahlaului si cum Directia Silvica era o sursa inepuizabila de venituri iar directorii vremii erau oameni de casa ai CJ-ului utilajele grele au distrus invelisul asfaltic fara ca nimeni sa plateasca sau sa mai poata repara ceva.
    Inevitabil au aparut surparile si drumul a devenit periculos.
    Pe vremea lui Bobeanu au existat fonduri pentru repararea si reintroducerea lui in circuitul turistic dar cand totul era gata sa demareze cineva a intrebat speriat …Ba, si noi pe unde mai scoatem? Ba, aveti nevoie de bani pentru campanii.. Si gata .
    A urmat un incident cu un autocar de copii ramas suspendat si gata sa se rostogoleasca in gol si CJ Neamt a dispus in sedinta de consiliu inchiderea DJ 155 f ca drum periculos si pentru conservarea lui …pana cand ….
    Pana cand …au trecut vre-o 10 -12 ani .Si toti presedintii de CJN si toti consilierii dupa ce se inscaunau lansau promisiunea deschiderii axialului , a revigorarii Statiunii Durau ( emblema turismului Nemtean-jalnica emblema)a partiei de schi etc.
    In 2010 , Pruteanu a incercat deschiderea lui si pentru scurt timp in urma unor plombari si a igienizarii rigolelor chiar a functionat mai ales ca la ambele intrari s-au montat limitatoare de inaltime vessus tonaj.
    Multumirea turistilor si a marii majoritati a localnicilor a fost invers proportionala cu turbarea a exploatatorilor/hotilor de lemn .
    Si fiinca presiunea era fabuloasa s-a gasit o solutie asa dupa legile locului ,
    la iesirea din Ceahlau o „comisie „turbulenta condusa de primarul Schiopu si dom’Gelu Ciucanu inarmati cu un utilaj au deschis o bretea forestiera pe langa instalatia de blocare iar cei din Bicaz mai soft fiind si mai apropiati atat spectrului politic CJ prin primarul de bicaz ( a carui ficior isi face veacul la DAPNC tocmai in punctul cu pricina)au gasit de cuviinta sa scoata fin limitatorul ori da cate ori este nevoie ca cele 18-30 tome de busteni sa treaca spre Bicaz . Si asta se intampla sub privirile pasive ale rangerului aflat la 15 metri de instalatie ca de , stie si dom’derector a nostru si dom derector de la DRUPO ..si altii.
    Si tot asa pana cand DJ 155f a intrat total in stapanirea explotatorilor de lem de prin parcul national si de pe langa el.Iarna, oameni , gospodari din fire baga utilajele proprii si curata drumul iar cate odata dau cu nisip si sare bineinteles doar pana unde au interes .
    Cat despre semnalistica ce sa mai vorbim . Cu tupeu si marlanie stapanii drumului au intors semnele de interdictie unde n-au putut sa le scoata iar limitarea de greutate au vandalizat-o pur si simplu cu vopsea.

    Si toate astea se intampla cu stirea tuturor , a politiei, a administratorului de drum a agentilor de la parcul national etc.
    In ce stat de drept se permit asemenea abuzuri. Cum distrugerile depasesc cu mult sute de mii de euro poate cazul ar trebui preluat de DNA ?

  4. Maria spune

    DOMNULE SIL DACA E REZERVATIE NATURALA DE CE A FOST CANDVA ASFALTAT ACEST DRUM
    NU ERAM SINGURUL SMECHER DIN ZONA CRED CA MAI ERAU CATEVA SUTE CE PARCASERA AN ZONA
    PROBABIL CA TE AFLAI SI TU PE ACOLO

  5. Sil spune

    Drumul ala este inchis de cand eram eu in liceu, adica inainte de 2000. DECI ESTE INCHIS CIRCULATIEI pentru cei care nu stiu.
    Este inchis pentru ca Ceahlaul e rezervatie naturala si in nicio rezervatie naturala nu se permite sa mergi cu masina. Dar romanul e jmecher, el vrea sa urce cu masina pe toaca daca se poate.
    Ca sa nu mai fie circulat de jmecheri, la izvorul muntelui era o bariera (pe care jmecherii o stricau des ca era necesar sa mearga pe acolo) iar aproape de durau drumul era rupt intentionat. Dar romanul tot jmecher ramane si se plange ca si-a rupt baia de ulei pe un drum pe care nu are voie sa circule.

    1. Marian spune

      Pai tocmai de asta era vorba, daca tot nu e pentru circulatie drumul respectiv, macar sa fie montate indicatoare cu accesul interzis si drum inchis circulatiei publice si mai ales sa fie sters de pe toate hartile (mai ales cele gps)

  6. Maria spune

    Chiar astazi miam spart baia de ulei pe acest drum
    Pacat e o zona extraordinar de frumoasa si linistita

  7. Ovidiu spune

    Mda…si eu am luat teapa pe drumul asta.E dezastru…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate