Search
luni 11 decembrie 2017
  • :
  • :

Taximetriștii de la Unic și clienții acestora sunt nemulțumiți de locul unde au fost mutați

Din motive corect argumentate, taximetriștii din zona Unic au fost mutați din parcarea din fața magazinului pe zona de curbă dinspre hotel. Problema în sine nu este mutarea efectivă a locului de îmbarcare a clienților, ci imposibilitatea ca un client să se suie într-un taxiu aflat în coloană.
Deoarece limitarea zonei unde staționează taxiurile nu mai permite ca acestea să treacă unul pe lângă altul, clienții sunt obligați să se suie în primul taxiu din coloana de mașini, indiferent ca acel taxiu este sau nu pe placul lor.
De asemenea nici taximetriștilor nu le mai este ușor să își transporte clienții fideli deoarece este o întreagă tehnologie să pleci din mijlocul coloanei. Mai mult de atât nimeni nu s-a gândit la varianta în care un taximetrist aflat în coloană primește o comandă și efectiv nu are cum să iasă. Chiar și cei din coada coloanei au mari probleme să ruleze cu spatele. Totul este un balamuc.
Rugămintea taximetriștilor către municipalitate este să mute bordura care delimitează zona cu câteva zeci de centimetri  ca să poată trece unul pe lângă altul dacă vor să iasă din coloană.

I.R.

banner



16 comentarii la “Taximetriștii de la Unic și clienții acestora sunt nemulțumiți de locul unde au fost mutați

  1. cip

    Deoarece trec pe acolo de cel putin 2 ori pe zi mi-a fost dat sa vad cum incap 2 taxiuri, unul langa altul intre cele doua borduri. Deci ceea ce vor ei e sa li se schimbe locul ca sa incurce iarasi circulatia in zona respectiva. Inainte de a fi mutati aveau parcarea incepand de langa trecerea de pietoni si continuand spre Cuejdi. Sa va dau cateva exemple ce-mi vin acum in minte despre ceea ce se intampla atunci. Am vazut destui taximetristi care treceau peste linia continua ca sa intre in parcare in loc sa se foloseasca de sensul giratoriu de deasupra Cuejdiului. De fiecare data cand pleca unul altul iesea din parcare cu spatele oprind circulatia ca sa-i ocupe locul. Daca unul dintre ei iesea din parcare si din celalalt sens venea alt taximetrist, acesta din urma oprea ca sa-i dea voie sa plece. Ideea e ca intotdeauna au avut pretentii fara sa dea aproape nimic in schimb. Sunt totusi unii dintre ei care ma mira de cate ori ii vad. Au parcarea in fata la Petrodava si aproape intotdeauna cand stationeaza ii vad cum isi curata masina, aranjeaza porbagajul, etc.

    Raspunde
  2. Tely

    Pentru noi automobilisti partucipanti la trafic,masura actuala luata de primarie este foarte buna…Tot timpul eram sicanati in trafic de manevrele lor de schimbare a locului pe care erau sau cand isi onorau clientii…

    Raspunde
  3. Mihai Curea

    Nu vreau să contrazic pe nimeni, dar, așa ne vede lumea care ne conduce cât de uniți suntem noi cetățenii și în funcție de asta hotărârile în ceea ce privește viata noastră le iau fără să gândească de doua ori. Așa suntem noi, doar criticăm fără o logică minimă. Eu dacă am nevoie de un taxi și sun un amic taximetrist să mă ajute iar el este în acel șir de taxiuri și nu poate veni atunci e rău de mine, și nu cred că eu sunt singurul care poate fi în această situație. Trebuie să recunosc că edilii orașului foarte rar reușesc să decidă lucruri cu o reală utilitate publică!

    Raspunde
  4. Catalin Ioan Latcu

    Eu am primit injurii cand am parcat 2 minute pe loc de taxi, in Darmanesti la Orion. Iar cand m-am dus spre el sa stam de vorba s-a baricadat in masina si au sarit altii sa-l apere. Lasi si nesimtiti, majoritatea.

    Raspunde
  5. Dan Daniel

    E bun așa…macar.stau si ei că oamenii….daca se scoate bordura sa vezi cate manevre fac pe acolo de zici că-i poligon..si asa au făcut ce-au vrut cat au fost în fața magazinului….e buna putina ordine

    Raspunde
  6. Viluta Nastasa

    ei sunt mereu nemultumiti,nesimtiti,necivilizati.NU este loc de parcare in zona spre de loc,ia sa parchezi in locul unui taxi ,e inconjoara amenintator de parca le-ai facut cel mai mare rau ,

    Raspunde
  7. emi

    Poza vorbeste de la sine. Toti sunt in pantaloni scurti, slapi cu pamant intre degete si cu tricouri sintetice ce put de-ti ia nasul… mai bine te refereai la aspectul asta ca drepturi au destule.

    Raspunde
  8. Gabriela Aandonesei

    In italia de exemplu e regula: trebuie sa iei din coloana primul taxi. Indiferent de masina, sau sofer. Nu te serveste altul. Bine nu comparam serviciile de aici cu serviciile din romania. In loc sa se presupuna mutarea bordurii, nu ar fi mai simplu sa se impuna niste servicii standard, niste reguli de curatenie a masinii, a soferului (pe timp de vara)?

    Raspunde
    1. VALICA

      Am circulat cu taxiu de bacau si avea manele la max in masina fuma in cazul cand aveam si copil cu mine ,geam deschis iarna ,iar cand am incepun sa reprosez a avut curajul sa imi spuna ca e masina lui particulara si face ce vrea l am rugat sa opreasca la costisa ca nu mai rezistam ..nu a oprit dar am sunat in acelasi moment unde trebuia am facut foto la km si a fost suspendat 6 luni de pe traseu ..cu amenda de la societatea unde era inscris…ACESTA ERA CIVILIZAT?FACEA BANI CA LUCRA PT AEROPORT BACAU

      Raspunde
  9. Florin

    Asa e! Eu as prefera sa calatoresc cu un sofer care are pantalonii cei mai scurti. Si care da manele la casetofon. Si care fumeaza si maninca seminte in timp ce ma duce la destinatie! Ce ma fac daca-i prins in rand?

    Raspunde
  10. Un cetatean

    Da ia sa se mai duca și pa munca taximetriștii. ..ca bărbatul si tablele în spațiul public unde te plimbi cu copilul nu mi se pare tare ok și legal pana la urma…La ajofm sunt posturi libere cu duiumul….da ne pace confortul deși avem maxim 1 liceu și ala amarat.

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *