Târgul ONG-urilor, Gala Ambasadorilor Neamțului și multe alte proiecte, în perspectiva Consiliului Consultativ în domeniul Tineretului

0

La inițiativa președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, luni, 29 mai, a avut loc prima ședință a Consiliului Consultativ în domeniul Tineretului, entitate care reunește tineri cu inițiativă – reprezentanți ai consiliilor școlare ale elevilor, ai Consiliului Județean al Elevilor și ai unor organizații neguvernamentale care desfășoară activități cu și pentru tineri. De asemenea, au răspuns chemării președintelui CJ Neamț și doi dintre liderii Consiliului Național al Tinerilor din România – președintele Mihai Dragoș și vicepreședintele Ștefania Ciuraru.

Participanții la întrunire au avut intervenții pe parcursul derulării ei și de comun acord au stabilit un calendar al celor mai importante evenimente care vor avea loc până la sfârșitul acestui an.

Astfel, la inițiativa președintelui Ionel Arsene, se va realiza un eveniment ce se dorește a fi anual – o gală a „Ambasadorilor Neamțului“, urmărindu-se sărbătorirea „excelenței“ din mai multe domenii de activitate. De asemenea, în luna septembrie se va organiza un „Târg al ONG-urilor“, eveniment care va da posibilitatea fiecărei astfel de organizații să se prezinte, să arate ce poate face în beneficiul comunității. În lunile viitoare, în unitățile de învățământ din județul Neamț, elevilor li se vor distribui chestionare pe baza cărora se urmărește identificarea problemelor cu care se confruntă tinerii nemțeni, astfel încât Consiliul Consultativ nou creat și Consiliul Județean să știe unde și cum poate interveni pentru rezolvarea aspectelor ce vor fi cunoscute după analiza datelor. Un subiect extrem de apreciat de către participanți s-a dovedit a fi cel referitor la recunoașterea, în calendarul național a evenimentelor, a Zilei Naționale a Elevilor și Studenților. Propunerea va pleca de la Consiliul Județean Neamț către Ministerul Tineretului și Sportului, pentru completarea legii aflate în prezent în dezbatere publică.

Toate inițiativele înregistrate în timpul ședinței s-au bucurat și de aprecierea președintelui Consiliului Național al Tinerilor din România, Mihai Dragoș: „Este minunat ceea ce am văzut, azi, la Piatra Neamț. Și spun asta referindu-mă și la faptul că succesul unei astfel de întâlniri e dat și de implicarea liderilor, cum este acum cazul! Îl felicit pe președintele CJ Neamț pentru ideea înființării acestui consiliu consultativ, care nu prea mai există prin țară. Acum, văzându-vă uniți, dornici de muncă, vă anunț că s-a deschis apelul pentru identificarea viitorulu oraș care să devină «Capitala Tineretului din România!» Iată, încă un obiectiv pe care îl puteți atinge. Succes și felicitări pentru ceea ce ați reușit deja!“, a declarat președintele tinerilor români, Mihai Dragoș.

„Am participat la o primă ședință a Consiliului Consultativ al Tinerilor, un adevărat brainstorming în care tineri cu inițiativă și reprezentanți ai câtorva organizații neguvernamentale din județ s-au întrecut în idei și propuneri care să ducă la implementarea unor proiecte de mare interes pentru tineretul nemțean. Îi felicit pe toți pentru perseverență, implicare și îi voi susține cu mare drag în tot ceea ce vor sa întreprindă! Datorită lor, județul Neamt va găzdui un „Târg al ONG-urilor”, o „Gală a Excelenței” și, de ce nu, la Neamț sper să reușim să semnăm „Certificatul de naștere a Zilei Naționale a Elevilor și Studenților”, pe data de 17 noiembrie! Succes, tuturor! Aveți în mine un prieten și susținător!”, a spus președintele Ionel Arsene.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate