Tânăr de 28 de ani, din Tazlău, depistat în trafic băut și fără permis

0

Un tânăr de 28 de ani, din Tazlău, este cercetat de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunilor de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

La data de 11 iulie 2018, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borleşti au depistat în trafic un localnic, de 28 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 156 A, din Borlești.

În urma controlului efectuat, polițiștii au constatat faptul că tânărul deţine o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulaţie.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

  • Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate