Strategia de demolare a municipiului Piatra Neamț

13

De 25 de ani, pe la conducerea municipalității se perindă tot felul de oameni, mai de valoare sau mai incompetenți, toți având un element comun: câte o echipă de incompetenți, hoți, pițipoance și oportuniști.politicieni
Orice comunitate, ca să se dezvolte, are nevoie obligatoriu de un plan minim pe 5 ani de zile și unul pe 20 de ani. De fapt așa a și fost construit acest oraș în care trăim. Niște oameni, la acea vreme comuniști, au gândit, fără calculatoare, fără nici măcar un amărât de copiator, cum să înalțe un oraș, cum să ridice cartiere, cum să creeze locuri de muncă, școli și grădinițe, cinematografe și parcuri.
După revoluție, din păcate, o armată de incompetenți și bandiți au început ușor ușor să acapareze economia pe care au distrus-o, să acapareze terenuri și spații comerciale cu care au făcut avere și să pună stăpânire pe tot avutul public muncit cu greu de părinții și bunicii noștri.
Acum asistăm stupefiați la distrugerea sistematică a tot ce s-a făcut în acest oraș. Hoarde de incompetenți ocupă instituțiile publice și asfixiază pe puținii oameni competenți rămași în sistem. La fiecare pas te împiedici de tot felul de pițipoance cu statut de nevastă fără ocupație sau de amantă care nu își găsea loc de muncă. La fiecare colț dai peste câte o rudă a unui șef de prin vreo instituție. Pe fiecare culoar te întâlnești cu un bugetar angajat pe criterii politice. La fiecare ușă de instituție vezi cum izvorăște incompetența din clădire.
Mult timp am fost tentat să cred că am de-a face cu oameni care fac lucruri din reavoință, dar nu este așa, îi judecam greșit… ei sunt doar incompetenți și pe deasupra foarte aroganți. Oriunde te duci și încerci să rezolvi o problemă, dacă vei da peste un șef cu mintea la el, sigur te vei încurca în vreun incompetent din subordinea lui.
Oamenii de valoare din acest oraș au fost alungați sistematic de incompetenții care ne înconjoară. Am un prieten care nu a putut să se angajeze informatician la o instituție din Neamț și a ajuns să se ocupe de informatizarea spitalelor din Los Angeles. Mai am un prieten care nu a putut să se angajeze la jandarmi și după două cicluri de Legiunea Străină a rămas cu un grad foarte mare în Franța. Am un prieten care nu era bun pentru televiziunile din Neamț și a ajuns să lucreze la BBC. Și lista poate continua…
Acesta este, din păcate, orașul în care trăim. Un tărâm al incompetenței în care strategiile parcă sunt menite să demoleze societatea și tot ce înglobează ea. Dacă nu ne trezim și nu dăm una peste bot clasei politice care promovează numai incompetenți și oameni care își plătesc locurile pe liste, vom ajunge victimele propriei indolențe. Ziarpiatraneamt.ro se pregătește în acest sens să vă prezinte fiecare candidat într-o manieră pe care presa locală nu a mai făcut-o niciodată. Surprizele se vor ține lanț pentru toate partidele care vor alege să își umple listele de incompetenți care își plătesc locul. Trebuie cineva să le dea odată și odată de înțeles că așa nu se mai poate.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
13 Comentarii
  1. vasile spune

    nu, draga robert! nu ai dreptate. tu presupui ca exista o strategie de demolare și descrii un munte de incompetenta. dar incompetenta nu naste strategii. demolarea este un proces natural de degradare. daca vrem sa cautam cauze, vinovati, solutii trebuie sa le cautam in cultura. tu stii ca orice revolutie sociala din istorie a fost dublata de o revolutie culturala. acolo unde au mai fost restauratii neastamparul cultural a intervenit si a reglat procesul istoric. daca analizam revolutia romana din 1989 constatam ca ea nu a avut suport cultural. intelectualii (daca au existat) s-au dat la o parte pentru ca nu intelegeau procesele istorice pe care urmau sa le modeleze cu viziunea lor. vezi pe undeva vreun havel pe la noi?!? practic la noi a fost o contrarevolutie culturala, o razavratire impotriva invatarii si educatiei. ne-am intors la vremurile dinainte. de aceea il simtim pe caragiale contemporan cu noi. nu a venit el la noi ci noi ne-am intors la el. fabricile s-au demolat pentru ca nu avea cine sa le conduca. nu exista o cultura manageriala. o sa ma contrazici si o sa spui ca exista romani care au reusit si reusesc. da, dar in alte parti unde nu sunt ei (romanii) la butoanele strategice si culturale. noi stim sa executam bine, daca ne pune cineva. dar nu stim sa pilotam o nava numita organizatie prin marile tumultuoase ale globalizarii (cea mai grea provocare). exemplele sporadice, daca le avem, nu reprezinta o masa critica suficienta pentru o evolutie cat de cat normala. la noi se predau in diverse locuri cursuri de lidership, dar nu stim ce este acela. daca apare un lider, ii dam in cap (”capra vecinului”). cred ca ar trebui sa schimbam tintele abordarilor noastre. sa schimbam afinitatea catre bani (sunt necesari si aceia dar nu pot conditiona niste aspiratii) cu sensibilitatea pentru valori culturale. sunt persoane care au proiecte in care cred și pentru care ar face orice, dar nu se incadreaza in conditiile de eligibilitate. si atunci trebuie sa renunte la proiectul propriu pentru a face un proiect prin care poate lua bani dar in care nu crede. observi diferenta? daca atunci cand ne intalnim cu o idee buna o raportam la ”cine are interesul sa o puna in practica” batalia fiecaruia dintre noi e pierduta. si noi suntem pierduti. speranta ne indeamna sa credem in … luminta de la capatul tunelului. dar mai avem mult de obercait… hai sa obercaim impreuna!

  2. lampa de sare spune

    Robert, cine te-a supărat ? Nu vei putea schimba nimic de unul singur. Oricum, lipsa de reacție și mentalitatea ”Doamne ferește de mai rău!” ne-a adus unde suntem. Acum este destul de târziu, oameni fără scrupule, îmbogîțiți peste noapte, vor ști să aplice politica pumnului în gură. Incompetența se vrea, se crează, tocmai pentru a nu se ”observa” manevrele și ingineriile financiare.

    ADMIN: Nici nu vreau sa schimb eu de unul singur. Tinta mea este să schimb 1% din ce se intămplă rau in acest județ și reușesc să schimb in fiecare an 1%. Așa că matematic vorbind am nevoie de 100 de ani sau de incă 99 de oameni care să vrea și să poată fiecare să schimbe cate 1%.

  3. Stefan spune

    Foarte adevarat!Cu cine incepeti serialul?Cu primarul in functie, ori cu directorul Apa-Serv?!Nu cred…

  4. cititor 40 spune

    Domnule Iosub felicitari !D-voastra nu vedeti fata tarii?Cine vreti sa va sprijine in acesti razboi?Fara gluma,este mai ceva ca isis hoarda aceasta de profitori.Presa platita-care isi spune de opozitie- vreti sa va sprijine?Ma tem ca- asa cum este justitia acum -dupa dezvaluiri,sa nu fim tot noi condamnati.Va readuc aminte, ca acum trei ani, se spunea ca, procuratura a primit dezlegare la arestari pe banda-vorba ‘deputatesei”constantinescu ot pdl,”ciocul mic ca acum sintem noi la putere”:O felicit pe draga noastra concetateanca BALTAG, pt curajul pe care il are, sa lupte cu aceasta hoarda de jefuitori.

  5. Maria spune

    PREZENTAȚI CE AU FACUT PÎNĂ
    ACUM CLASA POLITICĂ
    FINDCĂ DACĂ VOR FI ALESI VOR FACE LA FEL
    ADICĂ NIMIC

  6. ana spune

    Suntem un oras mic , mort . Avem f multi cu handicap. Cred ca ar fi bine daca ar verifica cineva .Felicitari pt articol

  7. Marius spune

    Bine le spui Robert, dar din nefericire ramane la stadiu de … concluzie! nimeni, dar nimeni nu face nimic si crede-ma nici nu vor face ! asta e ! culegem ce am plantat !!!

  8. FLORIN spune

    Robert, cine este de vina pentru ca acest oras este condus numai de hoti si incompetenti de 25 de ani?

    Dupa momentul votului responsabilitatea cetateanului s-a terminat….indiferent de cui da votul…neavind de ales decit intre rau si foarte rau…

    Daca acel personaj ales se dovedeste a fi o lichea care nu mai reprezinta interesele celui care l-a votat ci pe ale unor grupuri de criminali pusi pe capatuiala…cine ar trebui sa intervina?

    2 variante

    1.iesim in strada… ceea ce nu se va intimpla vreodata datorita inapoierii si indiferentei unei populatii fara simt civic care preferea sa pupe niste moaste si sa stea 3 zile in ploaie si frig…decit sa-si ceara drepturile furate protestind in strada …

    2.Politia/Parchetul, insa, aceste doua impreuna cu Tribunalul sunt cele mai corupte institutii din statul Roman….si singurele responsabile de jaful si distrugerea acestui oras si de exodul oamenilor competenti datorita mafiei din administratia locala.

    Aceste institutii platite din banii nostri au patronat/ patroneaza hotiile colosale care au distrus acest oras.Sub privirile lor acest judet a fost praduit si adus la ruina.

    Aceste institutii datorita coruptiei generalizate sunt vulnerabilitatea cea mai mare a statului Roman.

    Ultimile actiuni ale acestor instituti sunt:prinderea unuia care a furat citeva lemne cu o utilitara si prinderea altuia care vina ilegal.

    Cu asta se ocupa aceste institutii.
    O bataie de joc la adresa noastra a celor care le platim salariile .

    Deci,pina cind aceste institutii care trebuie sa protejeze cetatenii si nu gruparile politico mafiote din Neamt ,nu vor fi curatate de lichele si re-aduse in slujba cetatenilor nu se va schimba NIMIC .

  9. un pietrean spune

    O initiativa demna de lauda. Ati descris foarte bine acest fenomen. Voi urmari cu interes articolele dumneavoastra.

  10. xx spune

    In timp ce in Piatra Neamt sint multi someri si primaria plateste multe ajutoare sociale prin primarie si prin societatile primariei sint angajati preponderent oameni de la tara.De ce? Simplu ei au prin gospodarii „produse bio” ca sint la moda iar cei din oras nu au nimic

  11. Vasile spune

    Bravo Robert ,
    Măcar prin fraze alese putem sa-i mai ghiontim ca Prostul are putere si e protejat de „lege”!
    Acești 25 de ani au generat dobitocela, tupeu , mizerii si ce se vede astăzi FAMILII , grupuri, de aburitori ai societății in care trăim , exemplu ;
    1. Marea Gala de decernare a premiilor Topul Firmelor Nemtene organizata de Camera de Comert . Achitam taxa de membru , achitam taxa de participare si primim o diploma de Top 500 . Ce tari suntem !
    2. Promovare si implementare aceea Groapâ de gunoi din Girov , 3 hărți, 3spoturi TV la o televiziune din Roman , marketing într-un apartament prin București …. Poc câteva sute mii euro !

    3. Iluminatul public o alta gogomanie ,

    4. Am obosit sa enumar

    E o vorba , Ferestete de Prosti ca de dusmani e mult mai simplu !

    1. ioana spune

      Dupa principiul : prostul daca nu-i fudul, parca nu e prost destul. Cum se mai impauneaza sefii de servicii de prin Primarie, dar, de fapt, unii sunt total pe dinafara. Ar trebui, o data pe an, sa mai dea cate in examen (dar nu cum se dau acum, cu subiectele stiute dinainte de cine trebuie) ci pe bune, si sa vedeti atunci!

  12. Andi spune

    Felicitari domnule Iosub si sper ca veti face un lucru nemaipomenit sa demascati acesti indivizi care au distrus totul si inca mai au tupeu sa candideze iarasi!!! INCA ODATA FELICITARI

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate