Sfinții Mucenici Platon și Roman

0

Sfântul Mucenic Platon († 302) – S-a născut în orașul Ancira (azi Ankara) din Galplaton_si_romanația, Asia Mică, din părinți creștini. Atât el, cât și fratele lui Antioh au învățat de mici Sfânta Scriptură și au fost obișnuiți cum împlinirea poruncilor dumnezeiești. Sfântul Mare Mucenic Platon a fost prins propovăduind pe Mântuitorul Iisus Hristos și dus înaintea judecătorului Agripin. A fost îndemnat să jertfească idolilor, dar Marele Mucenic Platon a refuzat și supus fiind supliciilor a primit moarte mucenicească pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos rugându-se: „Mulțumescu-Ți Domne Iisus Hristoase, că m-ai apărat de vicleșugurile vrăjmașului și m-ai învrednicit să-mi săvârșesc bine alegerea nevoinței pe care am răbdat-o pentru Tine și acum Te rog primește cu pace sufletul meu„.

Sfântul Mucenic Roman diaconul († 303) – Era originar din Palestina și a slujit ca diacon la biserica din Cezareea. În timpul persecuției împăratului Dioclețian se afla în Antiohia Siriei propovăduind pe Mântuitorul Iisus Hristos. Cum Asclipiad ,conducătorul orașului, vroia să dărâme biserica creștinilor de acolo, Romano a îndemnat lumea să se împotrivească. La o sărbătoare a păgânilor, Sfântul Mucenic Romano a ieșit înaintea lui Asclipiad strigându-i înșelarea de care este orbit, mergând la idoli și nevăzându-l pe adevăratul Dumnezeu Iisus Hristos. Pentru acest fapt a fost supus chinurilor și în cele din urmă Sfântul Mucenic și-a dat sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos.

Troparul Sfântului Mucenic Platon şi al Sfântul Mucenic Roman diaconul: „Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor cununile nestricăciunii au dobândit, de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule!”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate