Ședințe Consilii – IANUARIE 2015

0

SEDINȚA CJN

La ședința de CJ Neamţ s-a petrecut din nou o fază care nu face absolut deloc cinste instituției și ne trimite pe toți cu gândul la vremurile de dinainte de 89. La unul dintre punctele de pe ordinea de zi ce se referea la transporturi, din nou reprezentanții unei firme din Roman nu au fost lăsați să vorbească. Nu știu daca aveau sau nu dreptate acei oameni, dar se simțeau lezaţi în drepturile lor şi atrăgeau atenția asupra unei nereguli petrecute chiar în actele Consiliului Județean Neamț. Dacă adăugăm la aceasta şi faptul că lucrători ai Consiliului Județean au întreprins acțiuni pe la UAT-uri în favoarea concurenţilor direcți ai celor care voiau să reclame azi ceva, nu considerăm a fi în regulă comportamentul conducerii CJ Neamţ. Fie că au sau nu dreptate cetățenii acestui județ, aceştia au dreptul să se înscrie la cuvânt și să vorbească în plenul CJ Neamţ.

SEDINȚA CL Piatra Neamț

Sub lozinca deja consacrată la C.L. Piatra-Neamț, „Unire în cuget şi în simţiri”, ședința de CL s-a desfășurat în liniște și disciplină.
Nimeni nu a avut nimic de comentat, nimeni nu a fost contra, nimeni nu a strănutat și nimeni nu a mișcat în front.
Este uimitor să vezi atâția consilieri locali care vin aici în fiecare lună și nu au absolut nimic de zis pentru cetățenii care i-au ales. Nu vezi unu care să zică măcar că a văzut el o bancă stricată prin oraș sau că poate ar fi bine să se mute un tomberon de gunoi … nimic. Toti sunt ca niște roboței ce ridică mâna și tare am impresia că o mare parte dintre ei habar nu au ce votează.

SEDINTA CL Girov

În urma dezbaterilor de la şedința CL Girov s-a constatat că este nevoie de finalizarea lucrărilor la stația de epurare. Sperăm la o reevaluare şi refinanţare în vederea continuării lucrărilor şi a finalizării acestui proiect. Este strictă necesitate urgentarea lucrărilor, finalizarea lor şi darea în folosinţă a acestei staţii de epurare în vederea deservirii populaţiei comunei Girov.
În această ședință consilierul local Vasile Enache și-a dat demisia fiind prins la mijloc între funcția publică și ceva contracte cu primăria.

SEDINTA CL Ștefan Cel Mare

Prima şedinţă în faţa camerelor de luat vederi în cadrul primăriei Ştefan cel Mare. O şedinţă la care primarul Sorin Ouatu nu a fost prezent, având alte proiecte de rezolvat în legătura cu asfaltarea. A fost o şedinţă puţin haotică din punctul meu de vedere, nemulţumirile venind din mai multe direcţii. Pentru că este început de an şi aceştia doresc rezolvarea cât mai multor probleme şi finalizarea acestora, iertăm agitaţia din timpul şedinţei.
Pe ordinea de zi au fost ridicate două probleme:

1. Evaluarea şi aprecierea activităţilor şi rezultatelele atibuţiilor secretarului primăriei.

2. Stabilirea activităţilor prestate de servicii de către persoanele ce beneficiaza de ajutor social.
Primarul Sorin Ouatu a dat spre aprobarea consilierilor primăriei punctul de vedere în legătura cu aprecierea activităţilor puse în atribuţiile secretarului Stoleru. Rezulatul a fost unul pozitiv cu mici nemulţumiri ce vin din partea acestora.
Cea de-a doua problemă scoasă în atenţia consilierilor a fost prestarea activitaţilor în schimbul ajutorului social ce vine din partea guvernului. Unii susţin că bugetul alocat fiecăruia este mult prea mic şi că aceştia nu se pot descurca cu o suma infimă si nesemnificativă. Aceştia nu au în vedere că unii sunt apţi de muncă şi refuză să o facă mulţumindu-se cu acest ajutor şi eventual cu veniturile obţinute prin muncă cu ziua.
O altă problemă care a acaparat toata sedinţa a fost implementarea unui proiect şi atribuirea unui buget din banii locali pentru cadastrarea pământurilor din comuna Ştefan cel Mare.

SEDINTĂ CL Războieni

Pe ordinea de zi au fost puse în atenţia consilierilor şase puncte, şedinţa fiind suplimentată cu o hotărâre ce urma a fi aprobată.
O primă problemă ce a fost adusă în atenţia consilierilor a fost stabilirea bugetului propus pentru anul 2015, stabilirea priorităţilor şi împărţirea acestora în funcţie de necesităţi. Au primit un buget satisfăcător în comparaţie cu anii precedenţi. Au fost mici neînțelegeri cu privire la împărţirea acestuia, urmând să fie lămurite de către contabilul instituţiei ajungând astfel la un numitor comun, aprobând hotărârea primăriei.
Una din problemele ridicate şi scoase în evidenţă de unul dintre consilieri a fost suma prea mare alocată firmei de salubrizare de pe raza comunei. Conform spuselor acestuia, nu îşi fac treaba cum trebuie, banii fiind daţi în zadar.
O altă problemă adusă în atenţia acestora şi dată spre aprobare este amplasarea sondelor de gaz şi localizarea acestora, stabilindu-se data predării terenului şi data de primire a proiectului, având în vedere şi condiţiile de predare a lucrărilor.
Suplimentarea punctelor de pe ordinea de zi ce s-a dat spre aprobarea domnilor consilieri este de acordare a unui fond de 600 mii lei pentru cheltuielile şcolii cât şi pentru decontarea transportului cadrelor didactice.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate