Sedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU)

0

Prefectul judeţului Neamţ, domnul Ioan Vlad Angheluţă, a condus şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) care a avut pe agendă ca subiecte: prezentarea şi dezbaterea Programului de măsuri pentru salubrizarea cursurilor de apă şi pentru realizarea şi întreţinerea şanţurilor şi rigolelor în vederea asigurării scurgerilor apelor mari precum şi prezentarea şi aprobarea Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă privind aprobarea măsurilor pentru salubrizarea cursurilor de apă şi pentru realizarea şi întreţinerea şanţurilor şi rigolelor, în vederea asigurării scurgerii apelor mari.

Întâlnirea a debutat cu evidenţierea unor salariaţi cu rezultate deosebite din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Îmi exprim dorinţa ca aceste evidenţieri în cadrul Comitetului să devină un obicei. Sunt oameni care-şi fac exemplar datoria, care aduc plus valoare instituţiilor în care lucrează, ei sunt oamenii din spate, cum se spune, cei pe care ne bazăm. Avem nevoie de asemenea exemple şi trebuie să le recunoaştem meritele public, să le aducem mulţumirile şi recunoştinţa noastră” a spus în deschidere prefectul Ioan Vlad Angheluţă.

Astfel, prefectul judeţului a adus mulţumiri şi felicitări domnilor: maior Maior Dragoş Ştefan Emilian din cadrul Serviciului de Prevenire şi Combatere a Faptelor Antisociale – Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, plutonier adjutant Andronache Eduard salvator în ramura descarcerării din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi inspector principal Calin Iulian Ovidiu din cadrul Compartimentului Cercetări Penale al Biroului de Investigaţii Criminale – Inspectoratul judeţean de Poliţie.

Maiorul Dragoş Ştefan Emilian, fiind în afara orelor de serviciu împreună cu familia într-un loc public, a fost martorul unei tâlhării comise asupra unei persoane în vârstă. „Nu a ţinut cont că se află în timpul său liber dedicat în special familiei şi a pornit în urmărirea infractorului, l-a prins şi l-a imobilizat, recuperând şi restituind totodată bunul furat” a precizat comandantul Sorin Gherman.

Plutonierul adjutant Andronache Eduard a participat la misiuni de salvare pe care le-a îndeplinit exemplar, de la accidente între autoturisme, până la cele în care sunt implicate camioane sau trenuri de călători.La concursul de descarcerare şi prim ajutor calificat, echipa plutonierului adjutant Andronache Eduard a obţinut locul I la etapa judeţeană şi locul al III-lea la etapa zonală, în anul 2013, iar în acest an a fost desemnat cel mai bun comandant al unui echipaj de descarcerare, în urma desfăşurării, pe data de 31.03.2014, a etapei judeţene a competiţiei menţionate” a precizat inspectorul şef Ioan Niţică.

Inspectorul principal Calin Iulian Ovidiu cercetează dosarele penale cu infractori minori „Este un foarte bun cunoscător al fenomenului infracţionalităţii juvenile făcând parte din componenta „văzută” a echipei care se ocupă de acest domeniu. Ultimul dosar soluţionat a fost cel al minorului Neda Manex care a împlinit vârsta de 14 ani” a precizat la rândul său inspectorul şef Costel Tablan.

Şedinţa CJSU a continuat cu prezentarea Programului de măsuri pentru salubrizarea cursurilor de apă şi pentru realizarea şi întreţinerea şanţurilor şi rigolelor în vederea asigurării scurgerilor apelor mari şi cu adoptarea Hotărârii de aprobare a acestor măsuri.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate