Se grăbesc să plece de la ApaServ ca să nu piardă scumpirea de la Apa Vital

0

Cei care conduc Romanul au anunțat că vor pleca de la ApaServ, că e prea scump, și vor face contract cu firma din Iași, ApaVital.
Decizia le aparține și nu o comentăm prea mult, deși credem că e doar un joc de imagine. Ce le recomandam noi celor care vor să se mute la ApaVital este să se grăbească să nu cumva să rateze mărirea de tarife la apă de la această firmă.

La Iași (art. bizi.ro), noile prețuri și tarife practicate de la 1 iulie 2018 de ApaVital vor fi următoarele: apa potabilă produsă, transportată și distribuită pe întreaga arie de operare va avea un preț de 3,93 lei/mc (3,71 lei/mc în prezent); canalizare/epurare pentru întreaga arie de operare 3,20 lei/mc (3,01 lei în prezent).

Desigur că ApaServ e cu pușculița de partid, corupție, pierderi de apă 90%, ciuma roșie, huuu, apă scumpă, bandiții și hoții. Dar nu uitați, edili care vor să plece la alte firme să o facă repede, că apa se va scumpi oricum în toată țara. Noi credem că nu va renunța nimeni la ApaServ ca să se mute la altă firma și că e doar vorba de jocuri de imagine electorală.

Totuși ar fi interesant să vedem Romanul, orașul de unde se ia lumină în administrație, cum se va muta la o firma din alt județ unde e posibil să câștige câțiva bănuți pe de o parte și să piardă milioane de euro pe altă parte exact cum au făcut cu multă inteligență și în cazul gunoiului și au rămas pe cap cu 100.000 tone de gunoi și acum se judecă cu șanse să piardă milioane de euro.

Noi, ca de obicei, deschidem ușile frigiderelor ca să încapă comentariile incompetenților și vom reveni la acest subiect peste câțiva ani de zile să vedem dacă am avut sau nu dreptate.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate