Sărbătoarea Unirii Principatelor Române, marcată la Centrul de plasament Elena Doamna

0

Marea Sărbătoare a Unirii Principatelor Române, marcată pe 24 ianuarie, a fost motiv de bucurie și emoție și pentru copiii Centrului de plasament Elena Doamna, din structura DGASPC Neamț. Educatori inimoși și copii plini de inițiativă au pus la cale un spectacol menit să păstreze vie memoria acestui eveniment crucial pentru istoria țării noastre. Spectacolul a avut loc joi, 21 ianuarie, când copiii, mai mici sau mai mari, au urcat pe scenă și au prezentat un rezumat al Micii Uniri sub formă de cântece, poezii dar și a unei scenete cu tema „Moș Ion Roată și Unirea“ realizată cu ajutorul marionetelor. În încheierea spectacolului, s-a cântat și toată lumea a dansat Hora Unirii. Apoi, toți copiii au degustat diverse sortimente de prăjituri pregătite de către tinerii din centru care sunt elevi la școli cu profil de cofetărie și patiserie.
„Acest mic spectacol a fost un prilej pentru copii de a afla mai multe despre un moment hotărâtor al istoriei noastre, ziua de 24 ianuarie, care a deschis calea României către modernism, democrație și reformă. Pentru cei mici a fost ocazia de a învăța despre patriostism, de a afla mai multe despre Alexandru Ioan Cuza dar și de a ne bucura împreună de acestă zi deosebită“, a spus Cristina Păvăluță, directorul general al DGASPC Neamț.
La sfârșitul serbării și micii actori dar și spectatorii au primit cu toții „diploma de românaș“, aceasta fiind în viziunea copiilor simbolul zilei de 24 ianuarie.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate