„Salvator din pasiune”, o campanie dedicată nemțenilor care vor să devină pompieri voluntari

0

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ desfăşoară, la nivel judeţean, campania „Salvator din pasiune”, prin care lansează nemţenilor provocarea de a deveni voluntari în cadrul instituţiei, prin desfăşurarea de activităţi ce au ca scop salvarea vieţii şi bunurilor ce sunt sau pot fi afectate de situaţiile de urgenţă. Unitatea va asigura voluntarilor programe de pregătire, după care ei pot participa la misiuni alături de militari.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture salvatorilor sunt următoarele:

Vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;

Apt din punct de vedere medical;

Să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie;

Să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul unităţii – www.ijsunt.ro – sau de la lt. Andrei Grancea, 0748041745.
voluntar-la-pompieri

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate